Tazlăul Sărat este un râu ce aparţine grupei de est, afluent de
ordinul I, pe partea dreaptă al Tazlăului. Izvorăşte de sub vârful Geamăna şi
se varsă în Tazlău la Tescani, având o lungime de 42 km şi un bazin hidrografic
de 211 km2. Se suprapune, geomorfologic, pe două mari unităţi majore de
relief: una carpatică - Carpaţii Moldo-transilvani, subunitatea Munţilor
Goşmanu şi una subcarpatică - Subcarpaţii Moldovei, în unitatea Subcarpaţilor
Tazlăului, subunitatea Depresiunea Tazlău – Caşin. Administrativ-teritorial, bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat aparţine
judeţelor Bacău şi Neamţ. La nord şi la est, bazinul
hidrografic al Tazlăului Sărat se învecinează cu bazinul hidrografic al Tazlăului, la
nord - vest cu cel al Tarcăului, la vest cu cel al Asăului, la sud – vest cu
cel al Trotuşului, iar la sud cu cel al Cernului, afluent şi el al Tazlăului.
Având în vedere altimetria
reliefului regiunii studiate, se pot diferenţia următoarele trepte de relief : treapta
superioară 800 - 1442,3 m, formată din culmile munţilor Geamăna, Tazlăului şi Berzunţi,
ocupă o suprafaţă de 60,136 km2 (28,49%); treapta
medie 500 – 800 m, ce cuprinde dealurile şi colinele dintre culmile montane
şi Tazlăul Sărat, până la Lucăceşti - Moineşti, ocupă o suprafaţă 62,824 km2 (29,78%); treapta inferioară 290 – 500 m, de la Lucăceşti şi până la vărsarea Tazlăului
Sărat în Tazlău, la Tescani. Această treaptă are cea mai mare dezvoltare în
cadrul bazinului, ocupând o suprafaţă de 88,04 km2 (41,73%). Ultimele
două trepte de relief, ce însumează 71,51% din cadrul bazinului hidrografic al
Tazlăului Sărat, se suprapun pe Depresiunea Tazlău, din cadrul Subcarpaţilor
Moldovei.
Tazlăul Sărat izvorăşte din zona flişului extern a Carpaţilor
Orientali, de pe versantul estic al Munţilor Goşmanu, din culmea Geamăna, de
sub vârful Cracu Geamăna (1442,3 m), prin două izvoare, la o altitudine
absolută de 1280 m. Se varsă în Tazlău, la Tescani, la o altitudine absolută de
290 m, fiind cel mai mare afluent de pe partea dreaptă al acestuia.
La izvoarele Tazlăului Sărat s-a construit un lac de baraj de
aproximativ 300 m2 , apa
fiind întrebuinţată în industria petrolieră. Lacuri de baraj, dar în scop
piscicol, au fost create pe afluenţii Tazlăului Sărat, pe afluentul drept, din
zona montană, Topliţa şi pe afluentul stâng, din zona subcarpatică
Ruja.
Alte lacuri, în scop piscicol şi alimentate din pânzele
freatice aflate în aproprierea scoarţei, s-au creat în zona Munţilor Tazlăului
– lacul Modârzău , şi în zona albiei
majore. Cel mai important şi mai mare lac este lacul Modârzău.
Bazinul hidrografic al Tazlăului
Sărat, prin cele două unităţi teritoriale subcarpatică şi montană, impune
condiţii naturale favorabile dezvoltării etajului de pădure: pădurea de
conifere, pădurea de amestec fag-conifere şi pădure de foioase (fag şi pădure
de amestec fag-stejar).
În bazinul hidrografic al Tazlăului Sărat se află situată şi o
rezervaţie naturală : Rezervaţia Pădurea de Pini.
În municipiul Moineşti se găseşte
o singură arie protejată care se înscrie în Legea nr. 5 din 6 martie
2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional,
secţiunea a III-a – zone protejate. Este vorba de Pădurea cu Pini (Pinus
nigra), situată pe versantul de S-E al Dealului Osoiu, chiar deasupra
municipiului, a părţii lui centrale.
Varietatea formelor de relief,
clima, vegetaţia cât şi resursele bazinului hidrografic al Tazlăului Sărat, au
creat condiţiile necesare omului de a se aşeza aici, încă din cele mai
îndepărtate vremuri.
Astfel, la Leontineşti s-a descoperit o aşezare din
perioada neoliticului timpuriu (cultura Starcevo-Criş);
- la Prohozeşti s-a
descoperit o aşezare fortificată din perioada eneoliticului dezvoltat (cultura
Cucuteni, faza B);
- la Poduri, pe dealul Bisericii, pe locul numit „La
Hăineală”, s-a descoperit o mică aşezare din perioada eneoliticului dezvoltat
(cultura Cucuteni – faza A);
- ”La Fundătură” – la circa 3-4 km aval de Slatina,
de pe locul numit La Hăineală, pe malul stâng al pârâului Hăineală, s-au
descoperit două mici aşezări din perioada eneoliticului dezvoltat (cultura
Cucuteni, faza A);
- la Lucăceşti – „Cetăţuia” - s-a descoperit o fortificaţie
geto-dacă din perioada târzie a epocii Latene (150 î. Hr. – 106 d. Hr.), precum
s-a identificat şi un nivel de locuire anterior, din perioada mijlocie a epocii
Latene (cca 300 – 150 î. Hr.).
Cea mai importantă descoperire rămâne cea de la
Poduri – Rusăieşti - Dealul Ghindaru (pe dreapta Tazlăului Sărat), locul „între
pâraie”.
În secolul al XV-lea, în cadrul bazinului Tazlăului Sărat sunt
menţionate primele aşezări:
Doleşti (1412), Leontineşti (1412), Prohozeşti
(1419), Moineşti (1437, târg – 1820, oraş - 1925), Fârloieşti (1438), Tăteşti
(1439), Lucăceşti (1440), Rusăieşti (1443) şi Costeşti (1481).
Două aşezări
sunt menţionate că au apărut în secolul XVI: Ilieşti (1518) şi Ardeoani
(1558), şi şapte aşezări în secolul XVII: Dingani (1608), Tescani (1615), Sârbi
(1627), Bucşeşti (1628), Alboteşti (1632), Măgireşti (1646) şi Stăneşti (1669).
Şase aşezări au apărut în secolul XVIII: Şesuri (1744), Poduri (1774), Prăjeşti
(1774), Valea Arinilor (1774), Zemeş (1782) şi Cornet (1790). Cele mai multe
aşezări au apărut în secolul al XIX-lea: Mârzăneşti (1809), Valea Spineni
(1830), Brăneşti (1865), Chiliile (1871), Corbani (1871), Bolătău (1876),
Dianca (1876), Găzăria (1887), Mădârzău (1887), Poarta Leontineşti (1892) şi
Negreni (1896).
Pentru ultimul secol sunt menţionate, ca noi aşezări: Coacăzul
(1932), Topliţa (1936) şi Pietrosul (1950).
Odată cu reorganizarea administrativ teritorială, din anul 1968, aceste aşezări
au fost comasate, rezultând 15 sate şi un oraş – Moineşti.
În jurul anului 1890, comuna
Moineşti era compusă din: Târguşorul Moineşti (care avea primărie proprie şi
era reşedinţă de plasă), Lunca Moineşti, Pârâul Moineşti şi Dealul Mare. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, localitatea
Moineşti înregistrează o nouă perioadă de dezvoltare prin construirea, între
Moineşti şi Comăneşti, a căii ferate care, imediat după finalizare, a avut un
rol important în transportul petrolului, al produselor derivate petroliere şi
al lemnului.
Trecerea de la stadiul de comună rurală la cel de comună urbană
s-a făcut în anul 1925 – în acel moment comuna urbană Moineşti era formată din
localitatea Moineşti şi suburbiile Pârâu, Lunca şi Dealul Mare. Ulterior, prin
desfiinţarea în 1931 a comunei Văsieşti, satele Văsieşti şi Hangani au fost
încadrate din punct de vedere administrativ în Moineşti.
Moineştiul s-a menţinut în stadiul de oraş (cu declararea lui în 1950 ca
reşedinţă de raion) până în 2001, când a fost declarat municipiu . O
altă schimbare semnificativă a avut loc în cadrul reformei administrativ
teritoriale din anul 1968, când desfiinţându-se raioanele şi regiunile,
Moineştiul se menţine la rangul de oraş al judeţului Bacău, cu cartierele:
Văsieşti, Hangani, Lunca, Alboteşti, Micleasca, Lucăceşti şi Găzărie, cartiere
care există şi în prezent.
Oraşul Moineşti este situat pe drumul national 2 G (D.N. 2 G.), pe o lungime de
aproape 9 km, de la intrarea în Găzărie, dinspre Bacău, până la ieşirea din
Văsieşti, spre Comăneşti. Are o textură neregulată, polinucleară şi tentaculară.
Moineştiul a apărut şi s-a dezvoltat ca oraş pe baza industriei extractive a
petrolului şi a gazelor naturale, fiind un oraş industrial.
Sursa: Lucrarea de doctorat
- ,, Dinamica peisajelor în Bazinul hidrografic al
Tazlăului Sărat în ultimul secol'' – Rezumat - Coordonator ştiinţific: Prof.
univ. dr. Ion Marin - Doctorand: Nicolae Rusei –Bucuresti 2012
