OSTAȘI BĂCĂUANI DIN REGIMENTELE 14 ȘI 27 INFANTERIE ÎN LAGĂRELE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL”

 Documentul nr. 20

Declarație

Subsemnatul, Belciu Neculai, soldat din Regimentul 27 Infanterie, contingent 1903, cu domiciliul în comuna Măgirești, județul Bacău, declar că am fost prizonier luat de germani la locul numit Bolintinul din Deal din Muntenia și am fost internat la Corabia, în spital, unde eram rănit și am stat 2 luni, apoi am fost dus la Câmpina, județul Prahova și pus la diferite corvezi – unde am suferit de foame, frig, bătaie și drept pedeapsă am fost de multe ori spânzurat de un șopron.

Am rămas cu boală suferind de reumatism la picioarele amândouă. Mă constitui ca parte să-mi plătească despăgubire suma de zece mii lei daune.

Drept care sau prezenta declarație.

Belciu Neculai 1918 noiembrie 22

.

*******

Documentul nr. 21

Declarație

Subsemnatul, Catană Toader, soldat contingentul 1919 din Regimentul 27 Infanterie, cu domiciliul în comuna Măgirești, județul Bacău, declar că am fost prizonier luat în luptele din satul Bolintin, județul Ilfov în anul 1916, luna noiembrie, 21. Am fost internat în lagăr la Pitești și de acolo am fost dus în lagărul de la Corabia, unde am stat tot timpul.

Aici eram puși la încărcat cereale și sare, munceam din greu de dimineață și până seara, am suferit de foame de boală și frig, ne persecuta și ne bătea, evrei de ai noștri ne persecuta mai mult, am rămas beteag, sufăr de reumatism la picioare. Am îndurat tot felul de mizerii din cauza bolii cu care am rămas, nu pot să-mi câștig existența, pentru care fapt cer să fiu despăgubit cu suma de patru mii lei.

Drept pentru care dau prezenta declarație.

Catană Toader 1918 decembrie 5

.******

Documentul nr. 22

Declarație

Subsemnatul, Iftimie Constantin, soldat contingentul 1911, din Regimentul 27 Infanterie, domiciliat în comuna Măgirești, județul Bacău, declar următoarele:pe ziua de 24 noiembrie 1916 am căzut prizonier la germani în lupta de la Otopeni, județul Ilfov. După ce am căzut prizonier au format un convoi de 800 de oameni, am mers pe drum 8 zile nemâncați și ne-au internat în lagărul Pitești, unde am stat 30 de zile cu un sfert de pâine pe zi. De aici ne-au dus în lagărul Slatina, Caracal, Corabia în teritoriul ocupat. În tot timpul am suferit de foame, frig și mizerie, am fost puși la muncile cele mai grele. La calea ferată căram prund în continuu, din care cauză am căzut la boală și am zăcut 3 luni de zile, de aici am fost dus la lagărul Câmpina, unde ne munceau la construcții. Din cauza mizeriei și frigul am rămas bolnav de reumatism și dureri în piept, din care cauză nu pot să mai câștig existența.

Cer despăgubiri suma de 6.000 de lei.

Pentru care dau prezenta

Iftimie Constantin 1918 decembrie 837

.

****

Documentul nr. 23

Declarație

Subsemnatul, A. Gheorghițoaie Constantin, soldat contingent 1915 din Regimentul 27 Infanterie, domiciliat în comuna Măgirești, județul Bacău, declar:

Am fost luat prizonier de nemți la Otopeni, județul Ilfov. M-a dus în lagăr la Pitești, Câmpulung și Băicoi Prahova, în teritoriul ocupat și am fost pus la diferite munci grele, am suferit de foame, frig, căci îmbrăcăminte nu aveam. Ne da o pâine pe zi la 4 oameni, ne bătea și persecuta cum era mai rău și mai ales evreii (jidanii) români. Din caza frigului și răului tratament am rămas suferind de reumatism pa picioare, pentru care fapt cer să fiu despăgubit cu suma de trei mii lei ca să …[ilizibil în text].

Drept pentru care dau prezenta declarație și o semnez prin punere de deget.

A. Gheorghițoaie Constantin

1918 decembrie 8

*****

„Documentul nr. 24

Declarațiune

Subsemnatul, Mistodi Ioan, caporal, contingent 1908, din Regimentul Bacău nr. 27, domiciliat în comuna Poduri, județul Bacău, declar următoarele:

Am fost luat prizonier în lupta de la satul Tulbura, județul Gorj, pe la 6 noiembrie 1916, de unde am fost dus în lagărul de prizonieri Tuchel, din Germania.

Modul de tratare a fost foarte rău, așa că la 13 oameni ne dădea o pâine de 1200 grame și supă preparată din rădăcini de zarzavaturi și aproximativ până la 300 gr. Dimineața și seara primeam cafea amară până la 500 grame. Tutun nu am primit deloc. Această hrană ni s-a dat până la 18 mai 1917, de la care dată am fost transportat în România, în teritoriul ocupat și dat la muncă la moșia Băncii agricole din județul Ialomița. Aici am avut hrană suficientă de la administrația moșiei și câte 30 de bani pe zi. Din cauza răului  tratament m-am îmbolnăvit din luna februarie 1917 și internat în spital, de unde ca invalid am [fost] transportat în teritoriul ocupat din România. Astăzi sufăr de reumatism la mână și la ambele picioare, de care boală nu mă pot vindeca, boala fiind provenită din cauza răului tratament din lagăr. Evreii prizonieri din România se purtau foarte brut cu noi și, în fine, cu toate gradele inferioare.

În Lagărul de la Tuchel, Germania, au mai fost și prizonieri Starparu Ion, soldat, Starparu Neculai, soldat, Zotica Gh. Ion, soldat, Bejan Constantin, soldat, Iscu Ion sergent, care au rămas în Germania și nu s-au mai înapoiat nici până în prezent. În acest lagăr, din cauza răului tratament a încetat din viață soldatul Dumitru Gavrilă din comuna Poduri.

Aceasta este declarația mea pe care o susțin și semnez propriu.

Mistodi Ion, caporal 1918 decembrie 8

***

Documentul nr. 25

Declarațiune

Subsemnatul Poroșnicu Toader, soldat contingentul 1911 din Regimentul Bacău nr. 27, domiciliat în comuna Poduri, județul Bacău, declar următoarele:

În ziua de 23 noiembrie 1916, în lupta de la Otopeni România, fiind rănit, am rămas prizonier la inamic și transportat de inamic la spitalul Filantropia din București, unde am rămas până la vindecare și apoi dus în lagărul Colintina, de mă duce după un timp în corvezi și la munca câmpului.

Ca hrană zilnică îmi da până la 300 grame pâine, supă preparată din griș, făină porumb și fasole până la 500 de grame, dimineața și seara ceai și cafea amară. Tutun nu am primit în tot timpul cât am fost ca prizonier decât 100 grame, iar soldă la eliberare am primit numai 6 lei.

Din cauza mizeriei m-am îmbolnăvit de tifos și apoi am fost transportat la spitalul Colintina unde am stat o lună și jumătate și m-am vindecat.

Din mizeria îndurată am rămas bolnav de piept și sufăr și astăzi.

Aceste le declar și semnez prin punere de deget.

Poroșnicu Toader 1918 decembrie 10

*****

Documentul nr. 26

Declarațiune

Subsemnatul, Simion Ion, caporal contingent 1909 din Regimentul Bacău nr. 27, cu domiciliul în comuna Poduri, județul Bacău, declar următoarele:

În luptele de la Argeș, pe la noiembrie 1916, am fost luat prizonier și dus în lagărul Sat-Mare din Austro-Ungaria și fiind bolnav de pneumonie am fost internat în spital de unde, pe la 20 februarie 1917, făcându-mă sănătos am fost apoi internat în lagărul românesc Ost-Fragonie [Ostffyasszonyfa – n.n.] din Austro-Ungaria. Tot timpul cât am stat în lagăr, până la venirea în România, am fost tratat foarte rău, aveam în fiecare zi ca hrană câte 125 grame pâine, dovleci, frunză de varză verde, iar odată sau de două ori pe lună fasole. Tutun nu mi s-a dat deloc. Toată hrana era preparată din sfeclă. De două ori pe săptămână ni se dădea și carne de cal. La fiecare 8 zile făceam baie.

Din hrana care ni se trimitea prin Crucea Roșie de la Berna (Elveția) și pachetele trimise de la vetrele noastre, mi se reținea de evreii prizonieri din România. Soldă nu am primit deloc. În lagărul de prizonieri am fost bolnav de pneumonie și tifos, încât și astăzi sufăr de piept.

Acestea le declar și consemnez propriu.

1918 decembrie 10

Ion V. Simion

*****

Documentul nr. 27

Declarațiune

Subsemnatul, Ifrim Neculai, caporal, contingentul 1911, din Regimentul Bacău nr. 27, din comuna Poduri, județul Bacău, declar următoarele:

În luptele de la Cireșoaia – Târgu Ocna, în ziua de 6 august 1917, am fost prins prizonier și transportat în lagăr la Cicsan Gheorghe (Austro-Ungaria), unde am fost dezbrăcat de hainele mele și în schimb mi s-a dat haine făcute din hârtie, de asemenea și hrană de rezervă ce o aveam mi s-a luat. De aci am fost transportat în lagărul Lamsdorf Germania.

În tot timpul cât am fost în lagăre, mi s-a dat ca hrană zilnică până la 250 de grame pâine, supă preparată din făină de castane și ghindă și sfeclă, seara și dimineața cafea și ceai amar.

Solda gradului și tutun nu mi s-a dat deloc.

Din lagărul Lamsdorf am fost dus la lucru în fabrica Planio-Verche Ratibor (Germania) unde primeam 50 de bani zilnic.

Din cauza gazelor din fabrică am fost bolnav și operat la burtă.

Din cauza răului tratament și gazelor din fabrică am rămas bolnav și sufăr în toată zi de piept.

Aceste le declar, susțin și semnez propriu.

N. Ifrim 1918 decembrie 16

*****

Documentul nr. 28

Declarațiune

Subsemnatul, Mareș Nicolae, caporal contingentul 1908, din Regimentul Bacău nr. 27, domiciliat în comuna Poduri, județul Bacău, declar următoarele:

La 13 decembrie 1916, în lupta de la Dealu Spirii (România) am căzut prizonier la inamic și [am fost – n.n.] transportat în spitalul din Buzău, fiind bolnav de tifos și unde am stat timp de 3 luni, după care, făcându-mă bine, m-a dus la munca câmpului, în județul Brăila, unde făceam parte din lagărul Făurei.

Și de aici, după 3 luni m-a transportat în lagărul de la Focșani. Aci, la Focșani, am stat numai 3 luni la lucru în tranșee. Din cauza muncii grele și a hranei zilnice până la 250 grame pâine, o dată pe zi, până la un kilogram de supă preparată din carne de cal și grâu, ce primeam, m-am îmbolnăvit și apoi am fost dus la spitalul din orașul Buzău, unde am stat de la 1 decembrie 1917 până la 1 iunie 1918, când am fost repatriat. În timpul cât lucram primeam soldă 10 bani zilnic și 100 grame tutun lunar. Îmbrăcămintea era proastă, de asemenea și căutarea în spital lăsa mult de dorit, lăsându-ne la voia întâmplării. Din cauza răului tratament am rămas bolnav și sufăr și astăzi de stomac și picioare.

Aceasta e declarația mea și semnez propriu.

Mariș Neculaie 1918 decembrie 28”

 

Articol scris de Doina ANGHEL și Mihai TALAȘMAN în Revista „ACTA BACOVIENSIA ANUARUL ARHIVELOR NAȚIONALE BACĂU XX”

sursa: ProEuropeana - Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale

O minune a Preacuvioasei Parascheva

 „Sfânta Cuvioasă Parascheva se află la Iași de 358 de ani și o prăznuim în fiecare an, cu mare evlavie, la 14 octombrie. Înalți ierarhi, cu preoți și credincioşi din ţară şi din străinătate vin cu credință să se închine şi să ceară de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva, sănătate, pace, vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, precum şi cele de folos, fiind convinși că toți cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc sunt fericiți (Luca 11,28).

În cele ce urmează voi arăta, pe scurt, o minune contemporană, vrednică de ţinut minte, săvârşită prin mijlocirea Sfintei Parascheva. Îndată după terminarea celui de-al doilea război mondial a urmat o secetă cumplită în țara noastră şi-n special, în Moldova. Timp de 3 ani (1945, 1946 şi 1947) n-a fost o picătură de ploaie pe pământ și nici rouă. Rezervele de hrană, atât pentru oameni, cât şi pentru animale, s-au împuținat treptat, încât au început să apară diferite boli şi lipsuri de tot felul, care au dus la disperarea oamenilor.

Cereale se mai găseau doar prin Banat şi Ardeal, unde moldovenii, în special familiile cu mulți copii, duceau covoare de prin casă sau alte bunuri și le dădeau în schimb pentru un sac de porumb. Din Moldova spre Ardeal luase ființă un tren al foamei, în care oamenii nu mai încăpeau în vagoane, însă mulți din călători mergeau deasupra, pe vagoane. Locomotivele erau atunci cu cărbuni. Datorită fumului şi gerului din timpul iernii 1946-1947, când soseau în gară, oamenii nu se mai cunoşteau unii pe alţii de afumați, înfrigurați și disperați ce erau, cu un săcuşor de porumb în spate.

La cererea locuitorilor, conducerea Mitropoliei din Iaşi a aprobat să se facă un pelerinaj cu Sfintele Moaşte, prin ținuturile afectate de secetă, în speranța de salvare de la foamete.

Un sobor de preoți în frunte cu arhimandritul Teoctist Arăpasu, astăzi Patriarh al B.O.R., a făcut un itinerar prin locurile cele mai afectate de secetă. Pe data de 3 iunie 1947, moaştele Cuvioasei Parascheva au poposit la Biserica "Sfântul Gheorghe" din oraşul Moineşti, apoi la Biserica Precista din oraşul Târgu-Ocna, precum şi-n alte localităţi moldovene. Din loc în loc se făceau opriri pe câmp, cu stăruitoare rugăciuni pentru ploaie. Când s-a încheiat itinerarul cu Sfintele Moaşte, cerul s-a îmbrăcat cu nori şi a început o ploaie bogată, de care pământul avea atâta nevoie.

Noaptea ploua, iar ziua era vreme bună. Pe la jumătatea lunii iunie, imediat după Duminica Mare, oamenii aveau altă înfățișare, frumoasă şi senină. Din puținele rezerve de cereale, porumb, grâu şi orz, au semănat. Timpul a fost prielnic, cu o toamnă caldă prelungită, fără brumă, până-n preajma zilei de 14 octombrie. Pământul a rodit ca niciodată, iar oamenii au fost salvați de la pieire.

În această perioadă oile şi vitele aveau lapte din belşug, iar albinele culegeau mierea de pe frunze. Preotul Constantin Catană, din Parohia Poduri, comuna Poduri, județul Bacău, împreună cu cântărețul bisericii Constantin Trofor, ambii acum decedați, aveau stupi şi nu puteau dovedi extragerea mierii în ritmul în care o adunau albinele. Aveam atunci 14 ani şi mă aflam alături de preotul din sat. Era în perioada postului Sfintei Marii (1-15 august), când ne întorceam de la Biserică printr-o livadă. Am văzut prin pomi foarte multe albine care culegeau miere direct de pe frunzele pomilor şi de pe iarba câmpului, căci flori nu mai erau în acea perioadă, împreună cu preotul şi cântărețul am pipăit frunzele pomilor care erau lipicioase şi dulci. Au recunoscut și alți oameni că a fost o mană cerească, o minune de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva.

Am fost martor la acele evenimente. Astăzi sunt mulți în viață care pot să confirme această minune, care se adaugă la tezaurul de minuni ale Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.”

Preot Ioan Androaie -Credința ortodoxă, octombrie 1999

Din cartea „Pe drumul vieții. În slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”