Acum 65 de ani! Îmi amintesc de bomboanele ,,drops” și praline pe care mama mea mi le cumpăra de acolo. Vindeau în dreapta magazinului ulei vărsat, veneam cu sticla și era pompat cu o mică pompă de tablă direct din butoiul de metal ce trona acolo.Vindeau de toate, jeleuri, pâine, margarină, marmeladă, unt și chiar suc de lămâie ,, Hellas” în niște lămâi făcute din plastic galben. Era un reper în oraș pentru ca existau doar două magazine alimentare în oraș:,,la colț, la Acăii “și spre gară ,, la Argintaru”.
Acolo vis-a-vis de ,,Acăi” pe strada Tudor Vladimirescu, am văzut în vitrina unei clădiri unde se reparau radiourile, pentru prima oară un televizor, iar sute de oameni se uitau prin geam și blocau toată intersecția - mașini erau 4-5 în tot orașul: Miliția, Salvarea și Partidul aveu mașini negre marca Volga, familia Vatavu de pe strada Libertății avea un Moskvici verde și Dr Tanu avea o motocicletă uriașă și o mașină mare și ciudată americană (pe lângă Biserica Catolică).Toată lumea era fascinată de ecranul mic al televizorului alb negru, nimeni nu auzea nimic era un concert de la Sală Radio din București dar țin minte bine, eram pe scările de la magazinul domnului Acăi în spatele tatălui meu iar lângă noi era dl Acăi, un domn înalt, fin și manierat cu un zâmbet frumos care era simplu ,, gestionar” la fostul magazin al tatălui său! Avea atunci doi băieți mici de 3-4 ani! Era o fostă bogată familie a Moineștiului ce dețineau și jumătate din dealul Măgura!
Pe partea dinspre strada Tudor Vladimirescu, magazinul se învecina cu Studioul fotografic al familiei Diaconu (tatăl, fiul și două surori) iar înspre Cinema „23 August” mai era un corp de casă cu etaj până în cinema.
Familia Acăi cumpărase clădirea de la o familie de evrei bătrâni. Magazinul avea un miros special de motorină, ulei rânced și alimente și era desul de întunecos, lumina era mai ales la intrare unde era și un geam mare!
De cealaltă parte a străzii dinspre cinema erau ,, Telefoanele” de fapt o încăpere mare care avea înăuntru un ghișeu pentru telefonistă, 3 cabine din lemn și sticlă, pentru telefoane și o bancă de lemn pe care așteptai și o oră să telefonezi la Bacău și 3-4 ore la București! A fost locul primului birou telefonic din Moinești!
Duminică era partea cea mai circulată a Moineștiului: de la Parcul Tei , Cinema și la Acăi în colț!
Amintirile lui Romeo Dumitrescu au apărut inițial în comentariile la postarea despre clădirea Acăi. Din cele povestite aflăm că imobilul a aparținut, în prima fază, familiei Rothstein, așa cum este prezentată în postarea din linkul:
https://www.facebook.com/groups/1388966862441540/permalink/1607962500541974
Îi mulțumesc pentru permisiunea de a le publica într-o postare separată, care, sperăm, va readuce în sufletul multora Moineștiul copilăriei și va invita și alte completări.
În postare sunt amintite surorile Diaconu, iar într-un comentariu la o fotografie din pliantul „Moinești – orașul petroliștilor 1985 (4)” este menționat gestionarul Argintaru. Oare ei sunt cei din imagini? Își mai amintește cineva?
