„Sfânta Cuvioasă Parascheva se află la Iași de 358 de ani și o prăznuim în fiecare an, cu mare evlavie, la 14 octombrie. Înalți ierarhi, cu preoți și credincioşi din ţară şi din străinătate vin cu credință să se închine şi să ceară de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva, sănătate, pace, vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, precum şi cele de folos, fiind convinși că toți cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc sunt fericiți (Luca 11,28).
În cele ce urmează voi arăta, pe scurt, o minune contemporană, vrednică de ţinut minte, săvârşită prin mijlocirea Sfintei Parascheva. Îndată după terminarea celui de-al doilea război mondial a urmat o secetă cumplită în țara noastră şi-n special, în Moldova. Timp de 3 ani (1945, 1946 şi 1947) n-a fost o picătură de ploaie pe pământ și nici rouă. Rezervele de hrană, atât pentru oameni, cât şi pentru animale, s-au împuținat treptat, încât au început să apară diferite boli şi lipsuri de tot felul, care au dus la disperarea oamenilor.
Cereale se mai găseau doar prin Banat şi Ardeal, unde moldovenii, în special familiile cu mulți copii, duceau covoare de prin casă sau alte bunuri și le dădeau în schimb pentru un sac de porumb. Din Moldova spre Ardeal luase ființă un tren al foamei, în care oamenii nu mai încăpeau în vagoane, însă mulți din călători mergeau deasupra, pe vagoane. Locomotivele erau atunci cu cărbuni. Datorită fumului şi gerului din timpul iernii 1946-1947, când soseau în gară, oamenii nu se mai cunoşteau unii pe alţii de afumați, înfrigurați și disperați ce erau, cu un săcuşor de porumb în spate.
La cererea locuitorilor, conducerea Mitropoliei din Iaşi a aprobat să se facă un pelerinaj cu Sfintele Moaşte, prin ținuturile afectate de secetă, în speranța de salvare de la foamete.
Un sobor de preoți în frunte cu arhimandritul Teoctist Arăpasu, astăzi Patriarh al B.O.R., a făcut un itinerar prin locurile cele mai afectate de secetă. Pe data de 3 iunie 1947, moaştele Cuvioasei Parascheva au poposit la Biserica "Sfântul Gheorghe" din oraşul Moineşti, apoi la Biserica Precista din oraşul Târgu-Ocna, precum şi-n alte localităţi moldovene. Din loc în loc se făceau opriri pe câmp, cu stăruitoare rugăciuni pentru ploaie. Când s-a încheiat itinerarul cu Sfintele Moaşte, cerul s-a îmbrăcat cu nori şi a început o ploaie bogată, de care pământul avea atâta nevoie.
Noaptea ploua, iar ziua era vreme bună. Pe la jumătatea lunii iunie, imediat după Duminica Mare, oamenii aveau altă înfățișare, frumoasă şi senină. Din puținele rezerve de cereale, porumb, grâu şi orz, au semănat. Timpul a fost prielnic, cu o toamnă caldă prelungită, fără brumă, până-n preajma zilei de 14 octombrie. Pământul a rodit ca niciodată, iar oamenii au fost salvați de la pieire.
În această perioadă oile şi vitele aveau lapte din belşug, iar albinele culegeau mierea de pe frunze. Preotul Constantin Catană, din Parohia Poduri, comuna Poduri, județul Bacău, împreună cu cântărețul bisericii Constantin Trofor, ambii acum decedați, aveau stupi şi nu puteau dovedi extragerea mierii în ritmul în care o adunau albinele. Aveam atunci 14 ani şi mă aflam alături de preotul din sat. Era în perioada postului Sfintei Marii (1-15 august), când ne întorceam de la Biserică printr-o livadă. Am văzut prin pomi foarte multe albine care culegeau miere direct de pe frunzele pomilor şi de pe iarba câmpului, căci flori nu mai erau în acea perioadă, împreună cu preotul şi cântărețul am pipăit frunzele pomilor care erau lipicioase şi dulci. Au recunoscut și alți oameni că a fost o mană cerească, o minune de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintei Parascheva.
Am fost martor la acele evenimente. Astăzi sunt mulți în viață care pot să confirme această minune, care se adaugă la tezaurul de minuni ale Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.”
Preot Ioan Androaie -Credința ortodoxă, octombrie 1999
Din cartea „Pe drumul vieții. În slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”
