Elevă a
Şcolii Normale din Bacău, fiica preotului Teodoroiu din comuna
Poduri n-a avut o adolescenţă cum ar fi de dorit oricui. Tatăl său
este arestat din motive politice şi trimis în detenţie deosebit de
grea, să muncească la Canalul Dunăre Marea Neagră, conceput încă
din timpul lui Dej.
Nu trecu
mult timp şi tânărul de care se îndrăgostise, viitorul soţ
Mihai Iscu, este şi el arestat în ultimul an de liceu, pentru că
păstrase o carte de rugăciuni şi o capodoperă dintre cele care
arseră, noaptea, în spatele liceului din Gheorghieni, şi de a
cărui bibliotecă răspundea împreună cu alţi colegi. Fusese
considerat reacţionar şi mistic de către noua putere comunistă
(Mihai Iscu - ,, Pro Memoria!'', pag 28).
Fire
optimistă, răzbate peste toate vicisitudinile primei tinereţi şi
ajunge învăţătoare în fostul raion Târgu Ocna.
Se spune că
prima dragoste nu poate fi comparată cu altele, este unică. Tânăra
învăţătoare se căsătoreşte cu Mihai Iscu, abia eliberat şi cu
tinereţea frustrată de către comunişti. Se transferă în oraşul
Moineşti, iar mai târziu şi soţul domniei sale devine profesor de
limba şi literatura română.
Am
cunoscut-o spre sfârşitul carierei didactice, când am fost
transferată la Şcoala cu Clasele I-VIII George Enescu Moineşti.
Avea o tinereţe sufletească demnă de invidiat, fiind devotată
trup şi suflet şcolii. Iubea cu aceeaşi pasiune atât meseria, cât
şi copiii ,,altor mame''. (Octavian Goga)
Fiind o
gospodină desăvârşită, Doamna îi îndruma pe copii, pe lângă
citit, scris şi socotit, la orele de lucru
manual, să prepare diferite bunătăţi culinare. Peste ani şi ani,
foştii ei elevi îşi aminteau cu mare plăcere şi despre aceste
învăţături, atât de necesare la casa omului. Îi educa permanent
să fie oameni adevăraţi, să nu fure, să nu fumeze, să nu piardă
timpul fără a citi o carte, ,, învăţătura cealaltă, sufletescă
'', le-o da Doamna din toată inima, aşa cum spune atât de plastic
incomparabilul Mihail Sadoveanu. Fiică de oameni luminaţi şi soţie
de talentat profesor de limbă românească, considera învăţătura
ca aurul, având valoare oricând şi oriunde.
Cum
mărturiseam puţin mai înainte, mă aflam în primii ani în
această nobilă meserie, care cere talent, dăruire, actorie,
sensibilitate şi multă, multă pasiune. Doamna avea rarul talent,
acel har inefabil de a crea un liant între tinerele generaţii şi
învăţătorii cu o experienţă mai mare la catedră. Această
legătură se realiza din mers: în excursii, prin invitaţii la
domnia sa acasă sau la o soră, tot învăţătoare, la zile
onomastice, la petreceri organizate cum puţini ştiu să le facă şi
utile şi plăcute. La ziua de naştere ne oferea cele mai alambicate
delicatese sau prăjituri nemaivăzute până atunci: dă, fiică de
preot nu era?... Ştia să ne surprindă şi cu cele mai autentice şi
frumoase cadouri în zilele de onomastică sau de naştere.
Pauzele erau
atât de plăcute în prezenţa ei, deoarece prin felul de a se
purta, de a discuta, de a se implica în problemele şcolii, o
consideram una de vârsta noastră. Când vreo tânără învăţătoare
aducea sub soare o nouă fiinţă, Doamna ne organiza fulger, vizitam
colega acasă, o copleşeam cu cele mai plăcute atenţii, nu atât
prin valoarea cadoului de nou-născut sau de casă nouă, cât prin
cuvintele ei calde, luminoase, sincere, încărcate de dragoste
maternă şi de poezie.
Copilăria a
trăit-o Doamna înaintea izbucnirii celui din urmă măcel mondial.
Fusese o lume ce caracterizase
românul adevărat: ospitalitate infinită, dragoste şi
ataşament faţă de om, sinceritate, bunătate şi acea OMENIE care
astăzi este o ,,rara avis''.
- autor: Înv. Cernat
Elena, Şcoala cu
Clasele I-VIII „George Enescu“ , Moineşti, jud. Bacău
(sursa
fragment şi imagini : ,, Dascăli memorabili'' - O
carte a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu