Moineştiul văzut prin ochii pictorului Ştefan Luchian

Uliţa aşezării, 1909

   Priveliştea Moineştilor e de-a dreptul încântătoare. La vremea aceea mai mult un sat cu pretenţii de târg, aşezarea de pe valea minuscului pârâu Gâzu, îşi risipea casele pe botul de deal ce cobora alene spre o uliţă prăfuită. De-o parte şi de alta, se înşirau câteva dughene ale unor evrei alungaţi de nevoi şi de soartă tocmai din Galiţia. 

Începuse şi la Moineşti să prindă ceva cheag negoţul. Din ce în ce mai mulţi erau noii veniţi să vadă dacă nu cumva păcura ce băltea deasupra unor ochiuri de apă n-ar putea fi valorificată şi altfel decât o făceau ţăranii cu mijloace rudimentare. Pe străzi puteau fi văzute căruţe încărcate cu butoaie de păcură luând drumul satelor de peste munţi, în Ardeal. Din pământ ieşeau izvoare cu apă urât mirositoare, dar oamenii spuneau că ea tămăduieşte multe beteşuguri. Cei suferinzi se spălau cu ea pe faţă pentru ochi, alţii, veniţi de aiurea, o sorbeau cu greu, animaţi de speranţa că se vor face bine. Se zicea că şi pentru ologi ar fi bune apele ce izvorau din malul abrupt al pârâului Gâzu. Cu timpul, faima locului s-a răspândit şi nu-i de mirare că şi Luchian a crezut în efectul lor tămăduitor. Astăzi, amenajate, izvoarele ajută la însănătoşirea celor cu afecţiuni ale aparatului locomotor. Drumul la Moineşti nu mai e, aşadar, doar o simplă întâmplare, iar pictorul spera într-un miracol. Nu i-a venit însă din izvoarele subpământene ale Moineştilor, ci din adâncul fiinţei lui. Natura îşi dăduse întâlnire aici cu un artist. 

Priveliştea Moineştilor, 1909

Mai întâi, pictorul şi-a instalat şevaletul în vecinătatea drumului ce vine de la Comăneşti, coborând în serpentine uşoare ca meandrele unui râu. A desenat cele câteva case ascunse oarecum privirii de copacii de prin curţi, a schiţat trupul alb, masiv, al bisericii de pe deal şi a colorat în tonuri mai închise spinarea deşirată a muntelui din fundal. Nici ţipenie de om pe drum sau prin curţi, totul pare toropit de căldura amiezii de vară. Singur, drumul colbuit, traversează imaginea dintr-o parte într-alta, venind parcă dinspre pictor şi pierzându-se în infinit...

Peisaje la Moineşti, 1909

La 7 august 1909, Luchian se afla deja de trei săptămâni la Moineşti, dar lucrul nu e prea spornic. Amărăciunea lui e cu atât mai mare cu cât locurile sunt cele mai frumoase.

,,Frumos'' e un biet cuvânt searbăd, scrie artistul, care nu spune nimic din splendoarea scânteietoare a peisajului din Moineşti''. ,,Am colindat şi eu, multe ţinuturi din ţara noastră şi chiar din alte ţări dar nu se potrivesc cu ce am găsit aici.'' Într-adevăr, nu e la mijloc nici o exagerare. Moineştiul are privilegiul de a fi inundat de soare şi de verdeaţă. De la primele semne ale dimineţii şi până la asfinţit lumina îl ocroteşte din toate părţile. Dealurile din preajmă, vecinătatea munţilor fac ca aerul să fie mereu ozonat şi pur.

Peisaj de pe Valea Hanganilor, 1909

Îmbarcat într-o căruţă, cutreieră împrejurimile Moineştilor. Pictează la Comăneşti, la Poduri, suie anevoie dealul Hanganilor. Alteori se opreşte în drum şi priveşte de la distanţă.

  ,,Blagoslovit ţinut şi fericit cine va putea cel puţin cât un grăunte s-aştearnă cu boele pe o bucată de pânză un colţişor din acest colos superb.'' 

Cine? Chiar el. Numai că pierdut în faţa atâtor frumuseţi, se simte umilit şi neajutorat. Cum ar putea să iasă din nou în întâmpinarea miracolului?

După ploaie la Moineşti; Lunca Poduri; Moara de la Poduri

Hahamul din Moineşti; Evreul 

Tot la Moineşti a pictat o uliţă a aşezării, Lunca, După ploaie, Mestecenii, Moara de la Poduri, precum şi portretele celor doi evrei cu care schimba pe prispă câteva vorbe sau ascultau muzică. Poate că tabloul După ploaie se referă atunci când îi spunea lui Cioflec: 

,, Te uiţi la piesajul ăla? Am pus copacii mai apropiaţi înadins. Opresc lumina prea tare, o strecoară, o fac mai fină. Nu se mai prelinge. Una-i să respecţi natura şi alta-i să faci ce vezi, cum o ieşi să iasă''. Şi, mai departe, ,,Natura, îţi dă poveţe, când te pricepi să observi''.

Despre tabloul „ Hanul din Moinești” citim aici, unde este și imagine tabloului.

Sursa: ,,Zile însorite la Moineşti'' fragment din cartea ,,Pe urmele lui Ştefan Luchian'' de Valentin Ciucă iar imaginile provin din mai multe surse (de aici, aici, aici si de aici)

"În august 1909, Ștefan Luchian a plecat cu familia Cocea la Moinești. Încântat de locurile pe care vedea scrie: „Tu o să râzi, dar simt că locurile astea mă iubesc. Au trecut trei săptămâni de când mă aflu aici și abia am făcut vreo cinci-șase pânzișoare. Și ce lucruri frumoase sînt prin partea locului. Frumos e un biet cuvînt searbăd și neînsemnat care nu spune nimic de splendoarea scînteietoare a peisajului din Moinești. Am colindat și eu multe ținuturi din țara noastră și chiar din alte țări, dar nu se potrivesc cu ce am găsit aici."

sursa

http://www.istorie-pe-scurt.ro/stefan-luchian-noi-artistii…/