duminică, 14 iunie 2015

Profesorul şi scriitorul Gheorghe-Jan Iscu


Pe omul, dascălul  şi scriitorul Gheorghe-Jan Iscu am avut plăcerea să-l vedem la Simpozionul Anual ,,Tristan Tzara'' din 25 aprilie 2014 (imagini de la simpozion sunt aici), cu ocazia lansării volumului ,,Dincoace şi dincolo de Siret''. Mai exact este o trilogie autobiografică care cuprinde următoarele cărţi: prima parte se numeşte ,,Dumnezeu este bun'', a doua parte se numeşte ,, De mână cu ai mei'' iar ultima parte este ,,Dincoace şi dincolo de Siret''.

Cu mai multe amănunte despre aceste cărţi revenim în postările viitoare. Până atunci vă invităm să citiţi un scurt fragment în care este descris satul natal, fragment cules din volumul ,, Dincoace şi dincolo de Siret'' şi să urmăriţi filmuleţul realizat cu prilejul lansării primei sale cărţi: ,,Dumnezeu este bun''.

,, Ne aflam toţi băieţii şi fetele mamei, în afară de Olimpia, în grădină, în acel colţ binecuvântat şi luminos, de unde se vedea ca-n palmă tot satul, din dreapta, de sub muntele Tarniţa, începând cu Neguleştii şi Lipeşenii pe o parte, apoi cu Valea Îiganilor, coborând spre Gămăneşti şi Isculeşti, alţii decât noi, continuând după firul lui Câcâcea, pe apă la vale spre Apreutesei şi Albeşti, cu toate neamurile lor, apoi tot mai la vale pe la Troieneşti, ocolind un pic pe la Ion al Pleşului, după  aceea începând cu Mărişenii şi Nistorenii urci la deal spre Coasta Sânului, pe la Tincuţa lui Ilea, apoi ajungi pe Dealul Bujoarei, pe la Busuioci, Martineşti şi alţii ca ei, care întregesc neamurile cele vechi de răzeşi ai marelui Ştefan-Voievod! De acolo mutându-ţi privirile spre stânga, cobori pe la Biserica ,,Pogorârii Sfântului Duh'' şi revenind pe firul apei pârâului, treci pe la Iftimeşti, apoi odată cu Troforenii, te pierzi după Pădurea Popii, care ascunde capătul de nord al Cernului, sudat cumva cu pliscul de Sud al Şopei, cu vestita sa livadă. Mai pe la mijlocul firului apei se află alţi Isculeşti de altă ramură, dar tot oameni de ispravă, având ca vărfuri mai proeminente pe Mioara, buna mea colegă, pe Radu şi pe Nelu, actualul director de şcoală de la Cernu, un băiat minunat!

Niciodată nu te săturai de privit şi de admirat acest sat aşezat parcă pe coastele unui amfiteatru uriaş, falnic şi minunat, pe fundalul Munţilor Tarniţei, al Dealului  Păltinişului, iar spre est al Dealului Bujoarei şi tocmani sus al Bucşeştilor!

Se putea observa cu uşurinţă fiecare gospodărie cu pămânciorul de primprejur, cu acareturile şi anexele trebuincioase, cu pomii mai răsăriţi: nuci, meri, peri, cireşi şi nelipsiţii pruni, perjii şi ghioldanii, originea şi puterea ecologicului!

În afară de o aşezare fantastică, parcă sculptată de geniul dumnezeiesc al titanilor breslei, priveam uimiţi vălul alb-roziu al petalelor de cireş, de măr, de păr şi apoi cel alb-gălbui al celor de pruni de tot felul, care presăra fericire  pe pământ şi bucurie în suflete, mai ales în sufletele noastre mângâiate de ţeluri măreţe legate de Tecuciul Veronicăi, dar şi de minunata aromă de ţuică amestecată cu miere de salcâm!

Să nu vă fie cu supărare, dragii mei cititori, dacă vă reamintesc că Nică ăl Mare de la Humuleşti ne informa că << de la ... până la Iaşi, este exact câtu-i şi de la Iaşi până la...>>, iar acum eu vă rog să reţineţi că << de la Poduri până la Tecuci este tot la fel de exact cât e şi de la Tecuci până la Poduri!>>

Drumul acesta avea să fie aproape bătătorit de noi băieţii mamei şi ai tatălui nostru, dacă l-am fi făcut pe jos, dar aşa... <<Trenule, maşină mică/ Trenule, maşină mică!>> Unde-l duci tu pe Jănică şi pe Nică, dar pe Sandu şi Mitică?
-Unde-i duci?
-La Tecuci! Iaca, na! V-a plăcut?...'' (pag. 35-36)

Video: 




Un comentariu:

  1. o doamne,vad aici toata lumea buna a comunei.FELICITARI ,JEAN! i am cunoscut pe parintii tai si toata familia.oameni de cultura!salutari din vancouver!

    RăspundețiȘtergere