„Mi-am dorit foarte mult ca în această seară să vă vorbesc despre stră-străbunicul meu Moroșanu Dumitru. De când lucrez la arborele meu genealogic, parcursul vieții acestuia mi s-a părut unul dintre cele mai interesante de până acum, așa că vă invit printr-o călătorie în timp!
Pe 5 noiembrie 1885, într-un sat din Bucovina (astăzi Comuna Satul Mare, Suceava), la casa lui Vasile (1850-1913) și a Paraschivei (1845-1895) Moroșanu, se naște un băiat, pe nume Dumitru. La doar 10 ani, rămâne fără mamă, iar tatăl său se recăsătorește la scurt timp.
În 1909, la 12 noiembrie, Dumitru se căsătorește cu Ana Donisan, o tânără din același sat, născută în 1888, care avea să devină stră-străbunica mea. Un an mai târziu, primul lor copil, Paraschiva (1910-1998), vede lumina zilei. După o vreme, familia Moroșanu este nevoită să părăsească satul natal, aflat sub ocupație austro-ungară, și pornesc la un drum lung împreună cu fetița lor. Ajung în satul Beciu din județul Buzău, unde li se va naște străbunicul meu Constantin (1912-1994) și apoi o altă fiică, Domnica (1914-1970).
Tânărul Dumitru lucrează ca sondor la Societatea Steaua Română, iar Ana este menajeră. Familia Moroșanu locuiește o perioadă în satul Beciu, până în 1917, când Dumitru este mutat să lucreze la schela Arbănaș din satul Beceni, județul Buzău. În 1917, se naște următorul lor copil, Maria, care avea însă să trăiască doar o perioadă scurtă. În contextul Primului Război Mondial, familia este nevoită să plece din acel loc și, prin intermediul Societății Steaua Română, ajung în 1918 în satul Solonț din județul Bacău, o altă zonă importantă pentru industria petrolieră din România.
Locuiesc o perioadă în casa pusă la dispoziție de Societatea Steaua Română, iar aici se naște și o fată, Adela, care însă se stinge după doar câteva luni. La scurt timp, Dumitru și Ana reușesc să se stabilizeze într-o casă în acest sat nou pentru ei. Familia lor continuă să crească, iar în anii următori li se nasc copiii Gheorghe (1920-1998), Ștefan (1924-1998) și Elena (1930-2014). Anii trec, copiii cresc și își fac propriile familii, iar Dumitru și Ana își duc viața liniștită. Ana se remarcă drept o gospodină deosebită, fiind solicitată pentru ajutor la diverse evenimente din comunitate, iar Dumitru devine birjar.
În anul 1961, stră-străbunica Ana părăsește această lume, iar în 1968 pleacă și stră-străbunicul Dumitru. Acești doi bucovineni își dorm somnul de veci în cimitirul de la Solonț, lăsând în urmă o poveste de viață pe care o port cu drag în suflet.
Las mai jos o poză care le păstrează vie amintirea!”
Mircea Dragomir
