Portret de dascăl - doamna învăţătoare Oltea Ioneţ

- autoarea acestui articol este doamna învăţătoare Aglaia Burlacu, Şcoala cu Clasele I-VIII „George Enescu“  Moineşti,  jud.Bacău

    Descendentă din urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare, şi purtând nume domnesc, doamna învăţătoare Oltea Ioneţ a venit pe lume sub crestele semeţe ale Obcinelor, în satul Păltinoasa, judeţul Suceava, în anul 1945,  într-o familie de oameni gospodari.

În timp ce tatăl său, pădurar la Ocolul Silvic Câmpulung – Moldovenesc şi-a dedicat întreaga viaţă în slujba naturii, sădind şi îngrijind în pepinieră tinere vlăstare cu care să îmbrace şi să întinerească munţii Moldovei, fiica sa, Oltea a ales să educe şi să înveţe micile ,, vlăstare umane“ pentru a descoperi ,,cheia“ cititului şi a scrisului – cum spunea Sadoveanu.

A urmat cursurile Şcolii Pedagogice Suceava, pentru a deveni învăţătoare, meserie pe care a practicat-o cu cinste timp de 39 de ani.

Pe meleagurile moineştene a ajuns în anul 1969, luând cu ea obiceiurile, tradiţiile din satul natal, dar şi încărcătura istorică a ţinutului, ospitalitatea, seriozitatea şi bunătatea specifice locuitorilor din Nordul Moldovei.

În anii ce au urmat şi-a dedicat viaţa şi munca deopotrivă familiei şi şcolii, educând atâtea generaţii de ,,fii de petrolişti“ la cele două şcoli unde a funcţionat: Şcoala Nr.5 Lunca şi Nr.2 ,,George Enescu“ Moineşti.

Am cunoscut-o în 1974. Am colaborat cu dumneaei doar în acţiuni comune ale celor două şcoli, apoi, din 1982 în calitate de colegă la clasa paralelă. Prezentă la bine şi la greu a ştiut când să aducă o ,,pată de culoare“: o glumă, o vorbă bună, un moment vesel pentru a descreţi frunţile celor din jur.

Chiar dacă chipul ei inspiră la prima privire o interiorizare de nepătruns, vocea caldă, melodioasă, te face să o simţi aproape de sufletul său, îţi inspiră încredere. Cred  că aceleaşi sentimente le-au trăit şi foştii elevi, mulţi dintre ei apreciaţi la locurile de muncă în ţară şi peste hotare. ,, Doamna învăţătoare ne-a dat doar startul pe drumul vieţii dar a fost unul bun. “ – spunea un fost elev.

Pe bună dreptate, una din fostele eleve (Oana), îi spune în „Scrisoare către învăţatoarea mea“ : ,,dumneavoastră nu eraţi pentru noi doar învăţătoare; eraţi şi o mamă grijulie, iubitoare, protectoare şi întotdeauna iertătoare, iar clasa ne era a doua casă . “

Am trăit parcă 4 ani, vrăjită de bagheta fermecată a învăţătoarei mele „Zâna cea bună care ne-a îndrumat clipă de clipă în Împărăţia slovelor.

Deschid uşa noii clase şi intru. Vai, ce surpriză! Am ajuns aşa, dintr-o dată în clasa a V-a. Trec pragul încrezătoare. Un singur gând nu-mi dă pace: “Oare am apucat să vă mulţumesc, doamnă învăţătoare?“  ( Larisa B. )

(sursa fragment şi imagine : ,, Dascăli memorabili'' - O carte a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, 2011)