Sabia lui Ştefan de la Scorţeni

sursa imagine :
http://mapio.net/pic/p-43949000/

,, 8 Iulie 1538. Sultanul Soliman, împreună cu fii săi Mustafa şi Selim se afla în fruntea unei armate colosale, de aproximativ 200.000 de ostaşi, perfect echipaţi, părăsind Istanbulul. La 17 iulie ajung la Adrianopol, proclamând că vor merge în Gazây Kara Bagdan, adică în Moldova lui Petru Rareş.

Furia sultanului era mare asupra domnului Moldovei. Mai multe capete de acuzare erau asupra lui. In primul rând, dovedise nesupunere, neplătind haraciul. Apoi atacase Polonia, care oprea orice atac asupra ei, prin tratatul turco–polon. Mai mult, îl omorâse pe trimisul lui Soliman, Aloisio Gratti. Niciun supus nu–l supărase aşa de mult. Oastea turcească se deplasa rapid.

La 16 august, ajunse la Babadag, unde Soliman a stat patru zile, vizitând mormântul sfântului Selgiucid–tuc, Sari Sultuc Batz (Dede), dar mai mult aşteptând răspunsul lui Petru, prin solul său, Sinan Celebi. Insă Petru Rareş refuză să vină, find sigur că va f capturat. Neavând încotro, Soliman dă semnalul de plecare, armata otomană trecând la 21 august, de la Isaccea–Obluciţa, pe un pod de vase. I se alătură Sangeac, beiul de Semendria, crimeeni şi 300 de ostaşi munteni, puşi să–l prindă, trecând munţii Neamţului, la Cetatea Ciceului, feuda sa. La Suceava, padişahul convoacă divanul Moldovei, proclamând o iertare generală. Noul domn al Moldovei a fost instalat la cererea boierilor, Alexandru, numit de cronicarul turc Mustafa Celâlzâde, Cetină, poreclit mai apoi Lăcustă. Şapte zile a stat sultanul la Suceava. Cea mai mare dorinţă a sa era acum să se găsească imensa comoară a lui Petru. Prin trădare, află locul.

Iată ce scrie Mustafa Celâlzâde, martor ocular, despre faimoasa comoară din Moldova, în istoria sa „Clasele ţărilor şi gradele cailor” („Tabakat ul–memîlik ve derecat iilmesîlik”):

„Dar îndată ce sultanul a aflat despre acest lucru, l–a chemat pe imbrohorul Huseyin–Aga şi l–a însărcinat cu descoperirea tezaurului. Huseyin–Aga, în urma ordinului primit, a început să sape în locurile unde se credea că ar fi îngropat tezaurul.

Făcându–se săpăturile cuvenite, s–au descoperit lucrurile şi averea lui Petru, care se compunea din următoarele obiecte: „berbeci de argint, carafe, ibrice, cuşme, pahare, săbii încrustate cu aur, săbii germane, săbii foarte înguste şi cu vârful ascuţit, perle preţioase, giuvaericale, vase preţioase pentru flori, cămăşi de mătase, cărţi legate în argint şi aur, evanghelii, cruci, monede în mare cantitate, lucruri şi mărfuri şi de asemenea obiecte de podoabă şi de lux, stofe de mătase şi multe alte lucruri care nu pot fi descrise de pana autorului”. 

Tot el adăugă că „banii şi toate aceste lucruri au fost luate ca să fie depuse în visteria împărătească drept obiecte de preţ”.

Din alte documente, mai ştim că au fost luate atunci, drept pradă de război, „cărţi legate în argint şi aur, evanghelii”.

Aceasta e istoria pe scurt a tezaurului moldovenesc capturat în 1538. Printre săbiile luate atunci, se aflau însă şi două din săbiile purtate de Ştefan cel Mare. Ele se găsesc şi astăzi la „Muzeul Saraiului” de la Topkapi din Istanbul, în sala a doua a colecţiei de arme. Ambele sunt încrustate cu aur şi au inscripţia în slavonă: „Io Ştefan, Voievodul Moldovei”. Aşadar, nimeni n–a putut pune, direct, mâna pe vreo sabie a Marelui Ştefan.

În anul 1954, diplomatul şi istoricul Marcu Beza descoperise una dintre ele, într–un dulap din Leski–Serai, lungă de 1,30 m şi „cu mânerul învelit în sârmă de argint, purtând numele lui Ştefan–Voievod şi însemnată cu bourul Moldovei”.

O relatare incredibilă o găsim însă în lucrarea „Dicţionar geografc al judeţului Bacău” a Ortensiei Racoviţă, premiată în 1895 de Academia Română: „În dreptul satului Scorţeni, pe dreapta Tazlăului Mare, se află o movilă care zic că ar fi ridicată de Ştefan cel Mare, spre a ţine mai cu uşurinţă piept maghiarilor. Acum vreo 40–50 de ani, s–au găsit aici o mulţime de arme vechi, săgeţi, lănci, săbii. Pe una din ele se vedea următoarea inscripţie: «Ştefan Vodă Mare. Moldova». Cuvântul «Moldova» era scris cu litere mai mari”.

Aceeaşi însemnare se află şi în „Dicţionarul Arheologic al Academiei Române”. Descoperirea se făcuse pe la 1850. S–o f pierdut aici nebiruitul Vodă Ştefan? Nici vorbă. Desigur, movilele artificiale, împreună cu cele naturale au fost incluse într–un sistem original de apărare în cazul invaziilor străine, iar dealul de aici era un punct strategic care reţinea un timp înaintarea armatelor străine. E posibil ca o luptă aprigă să fi copleşit aceşti apărători. Unul dintre ei, probabil, fusese distins pentru curajul său cu acest dar extraordinar, sabia pe care o purta însuşi Ştefan. Cei ce au cucerit movila i–au îngropat pe morţi cu tot armamentul lor, fără să fi ştiut că exista şi sabia de temut a marelui domnitor.

Deocamdată, doar o explicaţie....''

sursa: ,,Istoria pe placul tuturor ''  de Eugen Sendrea