„În urma Edictului de la Milano din anul 313, prin care împăratul Constantin cel Mare proclama libertatea cultului creştin, în cuprinsul Imperiului roman au apărut o serie de mijloace pentru anunţarea serviciilor religioase, cum ar fi: trâmbiţa, toaca de lemn sau de fier, clopotul. Imperiul Roman de Apus a cunoscut cel dintâi clopotul ca instrument de chemare la slujbă, către finele secolului al VI-lea. După tradiţie, cel care a introdus clopotul ca obiect de cult în Biserică a fost episcopul Paulin de Nola din provincia italiană Campania (353-431). De la numele acestei provincii derivă denumirea apuseană de ”campane” dată clopotelor. Se spune că Paulin de Nola ar fi visat un câmp de flori de unde venea un sunet plăcut. Cand s-a trezit, a ordonat turnarea a unor clopote în formă de cupă de floare (narcisă).
În Biserica de Răsărit, primele 12 clopote au fost trimise în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (842-867), în anul 852 de către Ursus Patricianus doge al Veneţiei, şi au fost aşezate într-un turn clopotniţă la Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. Generalizarea clopotelor în Răsăritul creştin s-a desăvârşit în secolul al XII-lea2.
Odată cu folosinţa clopotelor aşezate în turlele bisericilor sau în clopotniţe, apar şi cele civile în comuna medievală, care serveau pentru a chema locuitorii la arme sau a semnaliza un pericol de incendiu, inundaţii sau furtuni, în special grindină. Clopotele mai mici (clopoţeii) erau folosite în şcoli şi mănăstiri pentru a semnaliza orele anumitor servicii, şi pauzele dintre ele, ori intrau în componenţa orologiilor.
Clopotele sunt, în acelaşi timp, obiecte preţioase pentru istorie şi artă, precum şi izvoare documentare importante, datorită inscripţiilor, decoraţiunilor cu motive vegetale, geometrice sau scene religioase, stemelor domneşti ori eclesiastice sau formelor mai aparte pe care le posedă uneori.
”Pe clopotul mare al bisericii din satul Urminiş (sau Hangani):
S-au făcut de dum(nealui) + Sandul Loghinescul vel şat(rar), de
dum(neaei) Paraschiva vel vel şat(răreasă), la biserica din Urminiş, +
Prepodomna Paraschiva. 1777.”
Pe clopotul mic al bisericii din satul Urminiş (sau Hangani):
Şi s-au făcut de dum(nealui) Sandul Loghinescul vel şat(rar) la
biserica din Urmieiş (sic !), + Prepodomna Paraschiva. 1777”
(Hangani- cartier al Moineștiului)
Intreg articolul în Revista Carpica editată de
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu