Cum se scoate petrolul

 

„Cum se scoate petrolul.

Mijlocul cel mai simplu este acel al străbunilor noştri. Ei săpau gropi în locul unde se arăta petrol, ca în ţinutul Moineştilor. Picătură cu picătură se adună pe fundul gropii petrol din pământ. La bătaia soarelui gazurile uşoare se perdeau şi rămânea în groapă numai păcura groasă.

Mai târziu, când petrolul avea mai mare cătare, au început oamenii dela noi a săpa băi, gropoaie mai largi, dar puțin adânci. Sunt asemenea rezervoarelor de pământ, ce se folosesc şi azi în regiunea sondelor, când petrolul erupe în mare câtime.

Mai apoi au luat naştere puțurile, care se mai obişnuesc şi azi, din ce în ce mai puține. Sunt săpături înguste de 1-1.50m, adânci, de 1-200 rar 300 m. Că să nu se năruie sunt îngrădite pe din lăuntru cu nuele sau cu tambre, grinzi groase. Petrolul se scoate cu ciubere sau cu burduful. Este însă nevoe să se scoboare şi puțarul în fund. Mecanismul simplu, este întrebuinţat şi în India. Uu odgon de cânepă este împresurat pe o macara, zisă hecnă; la capătul liber stă puțarul călare pe o bucată de lemn. Un cal învârtește mosorul, depǎnând ori dând drumul odgonului. In adânc aerul e plin de gazuri; putarul s'ar înăduși. I se trimite aer curat printr'un foi mare, asemenea cu foiul fierarului.

Sistemul acesta primitiv, primejdios, a fost înlocuit prin sonde, puse în practică în America întâi la 1859, la noi în 1863 la Mosoare, lângă Tg. Ocna. Azi sondele se văd ca nişte turnuri de biserici îngrămădite în toate ținuturile petrolifere.”

 

„Petrolul” -I. Simionescu

Dela Moineşti la Bacău -Nicolae Iorga

 

      

     „Dela Comăneşti pănă la Moineşti e o vale largă, cu înnălţimile scăzute. Lanuri întinse de porumb acopăr acum coastele. Privirea se deschide în toate părțile asupra pădurilor, satelor risipite şi sămănăturilor.

    Moineştii, întăia şi cea din urmă stație a acestei linii laterale, se vesteşte prin puțurile sale de păcură, acoperite cu gherete de lemn negru, pe un deal scorburos și despoiat. Târgul desfăşură în vale cele câtevà strade ale sale. Un Evreu proprietar de trăsuri ne ieà în primire dela început şi se face călăuza noastră nepoftită la subprefectură, unde nu găsim pe nimeni, la Primărie, care se repară, și în câte alte locuri, prin strădițe cu case romăneşti, prin uliţa de căpetenie, mărgenită de multele prăvălii ale Evreilor. La urmă se dovedește că nu putem merge la Roznov, ținta pe care ni-o pusesem, şi aceasta pentru că boala de vite și paza împotriva ei au tăiat drumul cel mai scurt, iar cel lung străbate mai tot timpul printr'o mare pădure şi suie un deal care înspăimântă pe birjarii Moineştilor. E o singură mântuire: a merge la Bacău, cale de vre-o patru ceasuri, şi a luà de acolo trenul spre Piatra, sau, cum se scrie în nomenclatura Căilor Ferate: Piatra-Neamț (spre deosebire de Piatra-Olt).

    În aceste rătăciri am văzut târgul. E pavat şi are margeni de trotoare, dar noroiul făcut de ploile din urmă înnegrește toate drumurile. Singura clădire mai bună e o «şcoală israelito-română». O grădină publică, foarte puțin asemenea cu aceia, curată şi foarte cercetată, din Târgu-Ocnei, se mai cuvine a fi pomenită.

    Încolo, prin Moineşti foiesc vre-o 7.000 de Evrei, meşteșugari şi negustori. Câştigul lor e foarte mic. Puțurile de păcură au slăbit, cele cinci-şese sonde nu dau nici cât trebuie pentru fabrica de «gaz», de petrol, de mai jos, care se alimentează cu păcura adusă din Muntenia. Țeranii din judeţ se pot duce pentru târguieli și la Ocna și la Bacău. Locuitorii creştini din Moineşti, dintre cari câţivà au o frumoasă stare, sunt abià vre-o 30-40 de familii. Astfel Evreii trăiesc aici ei între ei; cafeneaua are la ușă o tablă cu însemnarea: «<zioniste», care arată mai mult nemulţămire şi gust de tărăboiu decât dorința adevărată a unei întoarceri în Palestina. În toate se vede sărăcie, lene şi murdărie.

    Trăsura spre Bacău e foarte puțin vrednică de acest nume. Odată ea a fost de sigur o trăsură, dar în cei cinci ani de când o are proprietarul ei din urmă, n'a rămas dintr'însa decât un poclit pătat în tot chipul, lemne goale care tremură supt picioare, fierării desşurubate, perini crăpate şi lustru dejghiocat. Pentru ca să încapă numărul de opt muşterii fireşte, în acest număr, numai Evrei, cu care se porneşte de obiceiu la drum, s'a adaus o lungă scândură acoperită cu piele, prin care curg paie, la locul unde stă de obiceiu scăunelul din față. Sunt înhămați trei cai, dintre cari unul e un biet moşnegut ce năpârleşte de bătrâneţă. Birjarul a făcut oaste, nu se teme de puşcă, știe că hoţii nu supără pe birjari, fiindcă ei n'au bani; el poartă, după datina neamului său, un vechiu surtuc larg, rănit la coate, şi în loc de guler alb are gulerul, ridicat în sus, al acestui surtuc. Plouă încet, apoi tot mai tare.

    Întâiu tot drum prin muncele, într'o vale largă. Un sat care e cuprins în comuna Moineştilor. Fabrica de petrol, alte sate, destul de bune.

    Tazlăul trece răsfățat printre brațele moi ale sălciilor aplecate; un zăgaz înnalt, încheiat cu lemnării, apără șoseaua de mânia ce-l cuprinde când primăvara-i creşte puterile şi el se aruncă nebun asupra câmpiilor pe care începe a înverzi grâul în arături.

    Tot mai departe urmează, acum în soare, lanurile de porumb şi pajiştile albe, pajiştile albastre, stropite şi unele şi altele cu flori galbene, ca un nisip de aur. De odată, în stânga, tot şirul munților se vede învinețind în fundul zării, - privelişte de o poesie măreaţă.”

sursa BCU Cluj

 

„Scrisoare din Moldova.

Fălticeni, Sept. 1928.

Cercul Deşteptarea Sătenilor" din Fălticeni, Boroaia, şi-a ţinut adunarea anuală la Moineşti (jud. Bacău). Dimineaţa s'a slujit sf. Liturghie ee Preoţii Antohe, Popovici, Cojan şi A. C. Cosma. Răspunsurile au fost date minunat de corul Căminului local, condus de dl Pascalini, fost seminarist. Părintele Cosma, în predică a salutat călduros pe oaspeţi.

S'a făcut parastas pentru N. Stoleriu şi alţi membri adormiţi, vorbind Păr. Cojan în faţa unei mari mulţimi de popor.

Masa împreună s'a luat în curtea Căminului sub un umbrar de brad, fiind prezidată de profesorul Simion Mehedinţi. Au vorbit mulţi meseni scoţând la iveală iubirea lor pentru Cerc, rege şi patrie. - Îndată după masă, Horă mare de costume naţionale alese.

La ora 2, s'a deschis şedinţa adunărei generale. Subiectele desvoltate de Păr. Cârlănescu, Părintele Cojan, Inspector Gheorghean, Prof. Gheorghita, înv. Rădăşanu, înv. V. Tătăruşi, despre poezia şi muzica poporală, însoţită de cântări din fluer, au plăcut foarte celor câteva sute de ascultători, popor şi cărturari.

Sara, la ora 9, a început producţia artistică alcătuită din două părţi.

Partea 1-a coruri, quartete şi recitări, ale Căminului Cultural din Moineşti, ale cărui preşedinte este judecătorul ocolului, iar dirijor de cor, d-nul Radu, pretorul Plăşii. — Partea II a coruri, recitări, cântări din fluer, din partea Societăţii corale Vasile Alexandri" din Boroaia, alăturată la Cerc. Întreaga producţie a fost ascultată până în miez de noapte de peste 1000 de ascultători veniți din împrejurimi. Lumea a răsplătit cu aplauze pe ascultători.

Acest Cerc scoate şi o foaie pentru popor „Vestitorul Satelor" a cărei suflet sunt: Dna şi dl N. Tomegea, din Boroaia. La Moineşti oaspeţii au fost primiţi cu muzica şi cu sprijinul deregătoriilor, în deosebi a dnei şi dlui Dimitriu preşedintele cooperativei „Pietrosul".

În cuvântările rostite s'a recunoscut religiei, moralei, credinţei,. toate foloasele şi cuvântările au dat îndemnuri vrednice ascultătorilor.

Lumea s'a bucurat că a venit la adunare şi dl profesor S. Mehedinţi, din Bucureşti care a ascultat pe cuvântători, şi i-a lăudat. Se poate spune că la Moineşti, n'a fost altă serbare mai reuşită şi mai mare, decât aceasta.

Cele multe înainte!

Pr. A. C. C.”

sursa BCU Cluj 

Fabrică de lumânări la Moineşti

 „Descoperiri şi Analize.

Prezentîndu-se Societăței de unul din membri săi Carol Udritzky, un mare bloc mineral, care avea aparenţa cerei de albine, ce se descoperise încă din 1832 pe moșia Comăneşti, din apropierea Tirgului-Ocna, din județul Bacău, s'a dispus analizarea unui asemenea produs, atît in țară cît şi în străinătate. Aceasta se facù prin mijlocirea unui medic distins, din vremea aceea, D-rul Johan von Meyer, din Bucureşti, corespondent al Societăței ieşene, care trimese specimene din mineralul vorbit unui chimist din Breslau, Dr. Fischer, şi acesta analizîndu'l, opină că are aproape aceleaşi calități ca ceara naturală. Despre asemenea descoperire se vorbi şi într'o reuniune ştiinţifică ţinută in Breslau, sub preşidenția celebrului naturalist Humboldt, cind se atrase atenţiunea învățaților întruniți acolo asupra şi a altor bogății naturale ce se găsesc in solul Moldovei.
Din citatul mineral, care se intitulă ceara de pămînt (ozocherită), se incepu apoi a se fabrica lumînări, cari aveau absolut aceleaşi calităţi ca şi lumînările de ceară. S'a fost înfiinţat de Udritzky, în tovărăşie cu boerul Anastase Başotă, o fabrică de lumînări la Moineşti. Nu se ştie însă din ce pricină, peste puțin timp acea fabrică nu mai dădu nici un semn de viaţă.”

sursa dacoromanica

PS- anii '30 ai secolului XIX

Biserici în Plasa Tazlăul de Sus

******

*****

*****

sursa dacoromanica

Istorisiri despre Moineștiul de altădată