Moineştiul pozitiv : mai 2015

sâmbătă, 30 mai 2015

Creangă Voineag Ştefan a fost antrenor la clubul de arte marţiale Qwan-ki-do din Moineşti

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=844128175650246&set=a.531892826873784.1073741826.100001592146075&type=1

Interviu cu domnul profesor univ. dr.Puiu Nistoreanu

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=412166075611989&id=273808139447784

Din Solonț, pe simezele galeriilor bucureștene

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=419973558164574&id=273808139447784

Articol - Sorin Iosub, interviu despre provocările artei în zilele noastre - exclusiv -
http://www.dcnews.ro/sorin-iosub-interviu-despre-provocarile-artei-in-zilele-noastre-exclusiv_469713.html

Rosh Pina, localitate agricolă din ţinutul Galileii, locuită de români/ moineşteni

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=424048827757047&id=273808139447784

Simpozionul National „Tristan Tzara si Cultura Dada. Aprilie 2015

Imagini: ,,Prima seară a Simpozionului National „Tristan Tzara si Cultura Dada” a fost marcată de sensibilitatea elevilor de la Școala Gimnazială ”George Enescu”, care, conduși de doamna inspector general adj., prof Alina Pistol au adus candoarea și îndrăzneala exercițiului compozițional după formula dadaistă.''
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.580003298769153.1073741908.136231826479638&type=1

Articol: „Aliyah Dada”, un poem dadaist despre povestea emigrării evreilor din România : https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=452059128289350&id=273808139447784

Imagini de la eveniment: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.772020926230372.1073741846.543061279126339&type=1

Articol: Proiectia documentarului Aliyah Dada a incheiat Simpozionul Tristan Tzara, la Moinesti - See more at:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=449198568575406&id=273808139447784

Impresii ale moineştenilor care au vizionat documentarul „Aliyah Dada”: https://despresipentrunoi.wordpress.com/2015/04/25/aliyah-dada/

Articol - Moinești – DADA City, moștenirea culturală a vechiului târg evreiesc. VIDEO. : https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=454847994677130&id=273808139447784

Moineşteni premianţi la Concursuri Nationale

https://www.facebook.com/liceulspiruharetmoinesti/photos/a.451308974971920.1073741879.136231826479638/580504685385681/?type=1&theater

Echipa de elevi care a participat la Concursul National de Chimie "Magda Petrovanu", editia a VII a, se intoarce acasa cu multe rezultate frumoase:
Hîrlea Tudor (X C) -premiul I
Macadan Ioana (XII A) -premiul I
Ghineț Daniela ( IX B) -premiul II
Malache Raluca (IX B) -premiul II
Munteanu Gheorghiță (IX A) -premiul II
Condrea George (XI C) -premiul II
Vrânceanu Alexandru (XI A) -premiul II
Bîltîc Silviu ( X A) - premiul III
Budaca Laurențiu (X C) -premiul III
Pițigoiu Diana (IX B) - mentiune
Damian Alexandru (XII A) - mentiune
Martin Adrian (XI A) - mentiune
Popa Mihaiță (XII B ) - mentiune
Pițigoiu Delia (XII A) - mentiune
Șova Iuliana (XII C ) -mentiune
Felicitari tuturor acestor elevi, dar si doamnelor profesoare Luminița Prăjinaru si Daniela Damian care i-au pregatit !
https://www.facebook.com/liceulspiruharetmoinesti/photos/a.451308974971920.1073741879.136231826479638/580206472082169/?type=1&theater

Felicitari elevilor Raluca Malache (IX B) si Tudor Hîrlea (X C) indrumati de doamna profesoara Luminița Prăjinaru, care au participat la Etapa Nationala a Olimpiadei de Chimie, unde au obtinut rezultate frumoase, Tudor Hîrlea ocupand locul 12 pentru care a fost premiat cu mentiune speciala.

https://www.facebook.com/liceulspiruharetmoinesti/photos/a.451308974971920.1073741879.136231826479638/563877743715042/?type=1

Sambata,7 martie, a avut loc faza judeteana a olimpiadei de biologie. Felicitari tuturor elevilor care au participat si doamnelor profesoare Lorina Lazarica si Irina Barbu care s-au ocupat de pregatirea acestor elevi.
Rezultatele obtinute au fost :
Hîrlea Tudor( X C) - premiul II
Grigoras Laura( X C ) - premiul II
Agavriloaie Bianca (XII A) - premiul III
Băitoc Ștefan (X C) - mentiune
Rîcu Alina( XI C) - mentiune
Mutu Cosmin (XI C) - mentiune
Șova Dragos ( IX B ) - mentiune

Pictorul moineştean Nicu Enea

Articol: 55. Destinul tragic al unui mare pictor
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=453102361518360&id=273808139447784

Articol: Sarbatoare de suflet la Valea Arinilor. Pe urmele pictorului Nicu Enea
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=462043237290939&id=273808139447784

Pictor Constantin Ciupercă pe ultimul drum

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=454064711422125&id=273808139447784

A fost „Cinematograful 23 August”, apoi „Clubul Lira”, urmează să fie Casă de Cultură Municipală

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=455176724644257&id=273808139447784

Ca o completare la ceea ce e scris in ziarul "Informativ", referitor la cinematografele din Moinesti:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=455179021310694&id=273808139447784

Municipiul Moinesti prin ,,ochiul' dronei

https://www.facebook.com/marius.fundulea/videos/858884590860235/

Moineştiul îşi vrea locul pe harta balneoterapeutica a României

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=459385474223382&id=273808139447784

Promotia 1965 a Liceului „Spiru Haret” Moinesti s-a reunit dupa 50 de ani

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=460621047433158&id=273808139447784

Video: Ziua Eroilor la Moineşti

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=460627127432550&id=273808139447784

vineri, 29 mai 2015

Teoria Tăcerii de Iulian Tănase

La lansarea cărţii ,,Teoria Tăcerii'' de Iulian Tănase, lansare ce a avut loc vineri 15 mai 2015, la Valhalla Pub din Bacău, am fost şi eu împreună cu alţi câţiva moineşteni (membri voluntari de la AICR). Și... mi-au plăcut tăcerile. De fapt, tuturor celor care am fost prezenţi ne-au plăcut ,,tăcerile'' lui Iulian Tănase.

Poate că sunt şi moineşteni care se întreabă: dom'le cine este acest Iulian Tănase? Ei, bine, pentru aceia care încă nu au aflat şi sunt curioşi să ştie, vă spun că Iulian Tănase s-a născut într-o zi de luni, 3 septembrie 1973, la Moineşti, Bacău. Este al doilea copil al lui Ioan şi al Nataşei, şi are o soră cu doi ani mai mare, Simona-Nataşa, care ,,este cel mai bun om din lume''. A absolvit Academia de Studii Economice în 1999 și Facultatea de Filosofie din București, în 2010. A lucrat ca redactor la Academia Cațavencu (1997-2010) și la revista Kamikaze (2010-2011). Timp de un deceniu a vorbit întruna la radio (2004-2014), fiind realizator de programe la Radio Guerilla. Și acum vorbește mult, bine şi despre aproape orice...

Iulian Tănase mărturiseşte: ,,Scrisul nu e un moft, e o chestie foarte serioasă, îmi rezolvă niște probleme și nu de vânzare de carte, de statut social, de glorie sau de premii, ci mă echilibrează.” Pentru el scrisul e o formă de terapie. A scris multe cărţi, am să dau doar câteva exemple: ,, Iubitafizica''(2002, 2003, 2013), ,,Sora exactă'' (2003), ,,Manualul Îmblânzitorului de Cafele''(2013).

Cartea care face subiectul acestei postări este ,,Teoria Tăcerii”, care aşa cum spune autorul, în pofida titlului, nu este o carte de teorie. Şi nu este, v-o spun şi eu, căci tocmai am citit-o. ,,Theōria, în greaca veche, înseamnă privire ațintită asupra a ceva, o stare de contemplație''', spune Iulian Tănase. ,,Eu am vrut să fac povești, povești din teorie (…). În carte, demonstrez că tăcerea este vie, că se poate tăcea în foarte multe feluri. E o întoarcere către sine, o renunțare la locvacitate care oricum e prezentă peste tot”.

,,În câte feluri se poate tăcea? Când mi-am pus această întrebare, în primăvara lui 2008, intuiția îmi spunea că se poate tăcea în fel și chip, că tăcerea este un teritoriu la fel de întins ca limbajul”, scrie Iulian Tănase în introducerea (realistă) a cărții sale. În timp, mintea lui a început să scoată răspunsuri posibile, unele fanteziste, altele poetice sau filosofice, toate regăsite în cuprinsul cărții.

În ,,Teoria Tăcerii'' sunt 173 de feluri de a tăcea, au fost şi mai multe, cam peste 250, dar până la urmă au rămas 173. Poate vă întrebaţi de ce? Nu am să vă divulg acest mister, vă invit să aflaţi, citindu-i cartea. De exemplu ştiaţi că de exemplu ,,Se poate tăcea cu acte în regulă''?

,, Am intrat în biroul notarial fără prea multe iluzii. Am salutat, înclinând-mi politicos capul. I-am întins unei domnişoare blonde de la secretariat un bilet pe care scria << Legalizaţi-mi, vă rog, această tăcere!>> Mi-a spus: <<Aşteptaţi o clipă, vă rog! >> Am aşteptat o clipă, vă rog, apoi încă una, şi tot aşa. Nu le-am numărat. După nenumărate clipe, secretara s-a întors şi mi-a întins o hârtie semnată şi parafată. Mi-a spus preţul, l-am plătit fără o vorbă. Am părăsit biroul fericit.''

Sau că... ,,Se poate tăcea în fel şi chip''?, sau că ,,Se poate tăcea când orice altceva este pierdut''?, sau ,, Se poate tăcea pe mai multe voci''?, ,, Se poate tăcea în doi peri''? V-am dat doar câteva exemple, restul felurilor de a tăcea sunt povestite foarte frumos în carte.

Închei cu promisiunea că ne vom mai întâlni cu scrierile lui Iulian Tănase şi în viitoarele postări. Până atunci vă invit să urmăriţi clipul în care Iulian Tănase vorbeşte despre cartea sa. Merită văzut!

Alte articole : Iulian Tanase: “La 12 ani m-au izgonit din paradis.

http://andreicraciun.eu/iulian-tanase-la-12-ani-m-au-izgonit-din-paradis/

Cartea ,, Iubita fizica'' este scrisă de moineşteanul Iulian Tănase.

https://www.facebook.com/photo.php?v=581022582019431

marți, 26 mai 2015

Ce mi-a rămas în memorie de Dumitru Chiriac de la Văsîeşti

Pe 21 mai 2015 celebrăm Ziua Eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Au trecut 70 de ani de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial şi veteranii de război încă îşi mai deapănă amintirile de pe front, acestea alcătuind cronica vieţii lor trăită într-o perioadă zbuciumată a istoriei noastre şi a istoriei omenirii.

Zilele trecute am găsit un volum scris de colonelul (r) Dumitru Chiriac de la Văsîeşti ce poartă titlul ,, Ce mi-a rămas în memorie”. Acest volum ne introduce în ,,perioade variate ale vieţii de ostaş: plecarea în armată, plecarea pe front, luptele de pe frontul de Est, prizonieratul, luptele de pe frontul de Vest, toate generatoare de greutăţi şi satisfacţii, de frământări sufleteşti, caracteristice fiecărei situaţii.”

,,Nu este un gen de literatură care atrage publicul cititor, însă ceea ce face ca această lucrare să difere de altele de acest gen şi să prezinte un interes aparte este faptul că autorul nu se mulţumeşte doar să relateze faptele. Pentru autor, fiecare eveniment constituie un prilej de a-l examina şi comenta psihologic şi de a ne îndemna la meditaţie.’‘

Dumitru Chiriac s-a născut la 8 aprilie 1921 în satul Văsîeşti – Moineşti, judeţul Bacău, fiu de ţărani. A urmat Şcoala generală la Văsîeşti, liceul şi Şcoala militară la Oradea iar Şcoala de Ofiţeri superiori la Bucureşti. În 1942 a fost încorporat la Regimentul 27 Infanterie Bacău, cu care a plecat pe frontul de răsărit, câzând prizonier la Cotul Donului, în 1942. În 1943 se înrolează în Divizia de voluntari Tudor Vladimirescu, cu care a participat pe frontul de vest. La terminarea războiului a fost repartizat în trupele de grăniceri, până la pensie, 1973. Are gradul de colonel.

A scris foarte, foarte multe cărţi, dar despre acestea în postările viitoare. Astăzi m-am rezumat doar la cartea ,, Ce mi-a rămas în memorie”, carte care are legătură cu evenimentele ce se pregătesc pentru Ziua Eroilor.

,,Autorul nu este nici istoric şi nici un om de literatură, dar e omul care redă cu fidelitate evenimentele trăite”.

Am cules câteva pasaje pe care le redau în cele ce urmează.

Cap. 1 – Ce mi-a rămas în memorie

,,Drumul meu de soldat, prin hârtoapele trecutului veac, vine astăzi să întrebe: tălpile pe unde au făcut semne? Am mers spre soare răsare până la Stepa Calmucă, iar în apus, până în Munţii Tatra cu zăpezile acolo sus. Doamne, câte rugi am făcut? Câte nopţi am pierdut? Cine mai ştie? Patru ani pe pământul gol, m-am întins, cu stelele de pe cer m-am acoperit, strângând la piept patul puştii. (…)Câte nopţi am tropăit pe fundul tranşeului îngheţat să-mi încălzesc oasele mele de soldat?

Cărunt moşneag ce te-a apucat să învii, sărutul umbrelor pustii. Ne macină timpul cu amintiri cu tot, în raniţă încă mai port: o schijă de tun, rătăcită în braţul meu drept, un medalion, primit drept talisman de la o fată, ce s-a rugat pentru sufletul meu de soldat, puse la muzeu, împreună cu un bănuţ, aproape găurit, care a salvat o viaţă. Mai păstrez nişte fotografii ruginite, care poartă amprentele războiului prin care am trecut şi o scrisoare primită pe front de la părinţi, scrisoare care păstrează în ea durerile vremii şi lacrimile fierbinţi şterse pe furiş, ca să nu vadă fratele meu mai mic că mama şi tata îl plâng pe bădiţa care a plecat să-şi apere sărăcia şi neamul, acolo în răsărit şi apus, războiul, peste tot este un plâns…

Nu-mi plâng tinereţea, aşa a fost să fie… Sunt din generaţia despre care toţi cei de azi se întreabă: ,,Ce a fiert în pieptul nostru cumplita vreme?”

Cap.2 – Plecarea în armată

,,Trebuie să pleci în armată, băiete”, îmi spune tata, râzând. Mi-a întins Ordinul de chemare şi n-a mai spus nimic. Mama a rămas puţin pe gânduri, apoi a rostit: ,,Doamne, cum a trecut timpul! A pus apoi degetul arătător pe buze şi a ,,muţit”. M-a cântărit cu privirea, după care s-a apropiat de oglindă, mângâindu-şi firele de păr cărunt.

Tata era un om care purta în tăcerea lui intimă o lume vie, înflăcărată. (…) Când am plecat la oaste s-a bucurat, dar s-a şi întristat, fiindcă începuse cel de Al Doilea Război Mondial şi el cunoştea din experienţă proprie ce înseamnă şi ce poate aduce războiul.

Când eram şcolar, de Ziua eroilor se organizau vizite la Monumentul eroilor de la Cireşoaia, la câţiva kilometri de satul meu, Văsîeşti. Într-un an, învăţătorul Neculai Itigan l-a invitat pe tata la serbările de la Cireşoaia. Luptaseră împreună pe aceste meleaguri şi, ,,în doi”, amintirile se adunau mai uşor. Ziua aceea a rămas şi astăzi vie în memoria mea…

Cap.3 – Plecarea pe front

Sunt şi eu un strop de viaţă, cu început şi cu sfârşit. Am fost aruncat de Maica Natură într-o zodie nu prea rea, dar nici prea bună.

În sfârşit, după lungi şi istovitoare marşuri, am ajuns la Don, unde am înlocuit nişte trupe germane. Inamicul urmărea cu mare atenţie mişcările pe front. Doar după câteva ore de la instalarea noastră, care – de altfel – se făcuse sub protecţia întunericului nopţii, ruşii au început să ne întrebe la nişte megafoane înstalate în prima lor linie: ,,Ce căutaţi, români, la Don? – Ardealul, mă”, răspundeam noi, ca pentru noi. ,, Ni l-a promis Hitler, după ce vă nimicim pe voi!”

În zori un proiectil de artilerie a căzut în dispozitivul nostru. Doi morţi şi unul ieşit din minţi: caporalul Preda. În câteva ore a albit. Ne uităm unii la alţii, căutăm răspunsul. În adâncul sufletelor noastre ne întrebăm dacă cineva va supravieţui evenimentelor.”

Vremea s-a schimbat dintr-o dată. Din nemărginirea Siberiei s-a abătut un vânt rece, un vânt de gheaţă. (…) Pe fundul tranşeelor, chirciţi ca nişte jivine, pe jumătate îngheţaţi, flămânzi, fără muniţie, aşteptăm, sperăm… Am început să mâncam carne de cal mort. (…) Inamicul ne îndeamnă mereu prin megafon să ne predăm, apoi pune să ne cânte muzică populară românească, ca să uităm de toate necazurile din tranşee.

O tristeţe groaznică a pus stăpânire pe noi. (…) Eram nişte oameni dezarmaţi, fără puteri fizice şi morale. (…) A doua zi am depozitat armele la punctele stabilite în ziua precedentă, la întâlnirea cu sovieticii.

Cap.4 – Marşul umbrelor

Am trecut Donul, dar fără ,,pregătire de artilerie”. Ne pregătise istoria o mistică vamă a morţii.

Îi privesc pe camarazii mei şi, în sinea mea, îmi spun: ,,Ce tineri bătrâni am ajuns în câteva zile!” Mărşăluim pe un soare zgârcit, pe viscole obositoare… Drumul nostru este un drum al umbrelor. Ne-am îndepărtat de măcelul armelor şi ne-am înglodat în măcelul foamei, al frigului şi în neadormita mişcare a păduchilor.

Întreb ,,umbrele” din convoi şi nu numai: ,,cui îi foloseşte războiul acesta?” Ce mărturii vor rămâne pentru posteritate din toată suferinţa aceasta a noastră? Istoria va consemna în câteva rânduri nişte învinuiri care de cele mai multe ori nici nu au o ţintă directă, pentru a nu deranja prezentul.

Da, şi acum ca şi în epoca de piatră, valorăm numai cât iubim.

,,Unde suntem, domnule învăţător?” întreabă soldatul Truşcă, din capătul celălalt de vagon. ,,Am ajuns la Celeabinsk”, îi răspunde teteristul, care se afla la ferestruica acoperită cu sârmă ghimpată a vagonului.

Am coborât.

Porţile morţii s-au deschis fără să batem! Ajunşi în colivia cu păcate, întrebările curg mai departe. Trezit pe un pat de scânduri, într-o casă de scânduri, în puterea iernii, într-un ţinut friguros… La ce să te aştepti?…

Privesc prin geamul murdar cum joacă fulgii de nea, mânaţi de vântul turbat al Siberiei. Gândurile mă frământă. Trăim într-un veac în care oamenii mărunţi se macină între ei pentru idealurile unor descreieraţi. Până când? Fiinţe murdare se joacă cu sufletele noastre.

Cap. 5

În lagăr apărea o gazetă care ne informa despre mersul operaţiunilor pe front, despre unele probleme politice înternaţionale şi altele de acest fel. (…) Toţi eram convinşi că scopul înfiinţării diviziei Tudor Vladimirescu- vorbesc, desigur, de cei ce aderasem- era lupta cu arma în mână pentru libertate, pentru ieşirea din războiul antisovietic şi trecerea de partea marilor puteri: Anglia, Franţa, S.U.A. şi U.R.S.S. pentru a scăpa de fascism. (…) Noi voluntarii români nu ceream nimic şi nici nu ni se promiteau avantaje. Cerinţa românilor era doar permisiunea de a lupta până la sacrificiul suprem.

Ştiam că ne aşteaptă ploi de gloanţe şi obuze, ştiam ce înseamnă câmpul de luptă, unde moartea te pândeşte la fiecare pas, dar am şi pus ţara mai presus de toate, mai presus şi decât viaţa.

Cap. 6

Mărşăluim spre Ardeal înfierbântaţi de focul lui August aprins în Carpaţi, de ruga străbună că neamul nu poate călca credinţa străbună de unitate.

Trece firul străbun prin mine. Vom învinge. Credinţa îmi şopteşte în sânge. (…) E pământul nostru. De patru ani visăm la eliberarea lui. Plătim cu jertfe recâştigarea lui. În marşurile noastre grele cântăm ,,Vrem Ardealul” şi acum venise timpul să ne făptuim visele.

Şi în tranşee filozofăm: S-a încreţit pielea pe mine şi oasele mă dor. Trăiesc de mai mulţi ani în tranşee şi mă încălzesc la viitor. În zilele geroase suflu în degete şi rod pâine îngheţată la adăpostul parapetului. De voi îngheţa, oprit de gloanţe şi schije, voi striga la camarazii mei să-mi ia sufletul cu ei în luptă.

Port multă poezie despre oameni şi flori şi totuşi stau cu puşca la ochi, gata să omor.

Apăs primul pe trăgaci. E o lege în război: scapă cu zile cel ce ocheşte mai întâi. În pauzele de foc fac un fel de istorie. N-o scriu. Nu am timp, dar o fierb în sânge. Aş vrea mai întâi să mă spovedesc pentru omor. Nu la episcop sau la popi, ci în faţa întregului popor.

Bate un vânt rece cu fulgi de zăpadă. Inima mea tremură aşteptând o nouă primăvară. Iarna se lasă greu plecată. Ostaşii stau pe poziţie, ochii le lăcrimează de frig în puterea zilei, deşi soarele străluceşte, dar se ridică leneş pe boltă. A mai trecut o iarnă în tranşeu.

Visam un timp de pace, dar tristeţea e umbra noastră. Doamne, multe am adunat pentru spus la lume, dar încă nu ştim când vom avea norocul să depunem mărturiile noastre posterităţii.

Nespălaţi şi nesătui, n-am dormit într-un pat de ani de zile. Am rămas murdari, dar curaţi în ceea ce gândim.

Războiul a fost şi rămâne cea mai josnică invenţie umană.

Anii au trecut, rănile războiului s-au vindecat, dar numai cele din noi, din sufletul nostru au mai rămas. Este focul viu ce arde în noi şi care trebuie transmis. Este dureros că generaţiile care urmează uită sau tratează cu indiferenţă sau cu uşurinţă moştenirea trecutului, uitând sau neştiind că aceleaşi umbre ale răului se ridică şi asupra lor, chiar dacă îmbracă alte culori.

Consumăm mereu aer, pâine şi apă, ne batem, ne împăcăm şi iarăşi ne certăm. Viaţa e o comedie şi o plătim uneori foarte scump cu zgomot de gloanţe, născocite tot de inteligenţa noastră. Aveţi grijă oameni, nu vă jucaţi cu focul, căci aprindeţi pământul. Noroi şi sânge. Va arde şi râul prin care mai curgem.

Sursa: ,,Ce mi-a rămas în memorie ” de Dumitru Chiriac de la Văsîeşti. Editura Dosoftei – Iaşi – 2003

Simpozionul Anual Tristan Tzara si Cultura Dada – 2014

Vineri 25 aprilie 2014 la Biblioteca Municipala Moinesti s-a desfasurat cea de-a treia editie a Simpozionului Anual Tristan Tzara si Cultura Dada.

Evenimentul a adunat oameni de seama: oficialitatile orasului Moinesti – primar Viorel Ilie, viceprimar Valentin Vieru, pictorul moinestean Ioan Vasai, poeta Violeta Savu, actorul Florin Zancescu, profesorul si scriitorul Gh-Jan Iscu, profesoara si poeta Luminita Sandulache, Catalina Ungureanu – absolventa a Liceului Teoretic ,, Spiru Haret” Moinesti, detinatoarea premiului II la ,,Internationala de latina de la Venosa”.

Deasemenea au fost prezenti jurnalisti de la Ziarul de Bacau, editori, cadre didactice de la Scoala Gimnaziala ,,Tristan Tzara”, Scoala Gimnaziala ,,George Enescu”, Liceul Teoretic ,,Spiru Haret” Moinesti si Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacau precum si elevi, studenti, masteranzi, si multi alti oaspeti iubitori de arte si litere.

Invitatul de onoare a fost Catalin Dorian Florescu – un scriitor roman de limba germana, traitor la Zurich, laureat cu distinctii literare de prestigiu european.

Ne-a fost prezentat de catre doi oameni de cultura Geo Popa – directorul Centrului de Cultura ,, George Apostu” din Bacau si consilierul Florin Viorel Costea din partea biroului de cultura din cadrul Primariei Moinesti.

,,Catalin Dorian Florescu este nascut in 1967 si locuieste de la varsta de 15 ani in Elvetia, la Zurich, unde a ajuns” fara voia lui”, cu familia. A studiat psihologia si o perioada a profesat ca psihoterapeut in domeniul reabilitarii persoanelor dependente de droguri, dupa care s-a apucat de scris. Are la activ cinci romane : ,,Vremea minunilor” (roman autobiografic), ,, Drumul scurt catre casa”, ,, Maseurul orb”, ,, Zaira” – toate avand la baza povesti reale si ,, Jacob se hotaraste sa iubeasca” – fictiune. Toate aceste carti sunt traduse si in limba romana. In luna iunie scriitorul si-a propus inceperea lucrului la cel de al saselea roman.” (Sursa)

Dupa interesantul discurs presarat cu umor auditoriul a avut parte de o sesiune de autografe. Cartile domniei sale s-au cumparat ca ”painea calda”. Aproape toti participantii i-au cumparat cartile si au primit cate un autograf.

,,Acolo era un OM care isi insira povestea […] Nu stiu daca-mi placea accentul banateano-elvetian al prozatorului Catalin Dorian Florescu dar cred ca in momentele alea m-a ucis sinceritatea si deschiderea omului care marturisea ca nu scrie pana nu cerceteaza, experimenteaza, cauta. ” (Sursa)

Momentul artistic inedit a fost realizat de catre elevii de la Scoala Gimnaziala ,, George Enescu” indrumati de doamna profesoara Alina Pistol. Acestia au pregatit un colaj creativ in stil dadaist.

S-au sustinut eseuri asupra operei, biografiei lui Tristan Tzara dar si a altor avangardisti de renume international.

Startul l-a dat o studenta de la Universitatea ,, Vasile Alecsandri” Bacau – sectia de Filologie.

A urmat Conf. univ. dr. Ecaterina Cretu de la Universitatea ,, Vasile Alecsandri” Bacau care a sustinut ,,Despre frumosul bizar. In alb si negru.” S-a amintit despre poetul George Bacovia si s-a vorbit despre non-culori facandu-se referire la arta lui VasiliKandiski.

Doamna profesoara de limba latina Cristina Popescu de la Liceul Teoretic ,,Spiru Haret” Moinesti a prezentat ,Structuri repetitive in creatia lui Tristan Tzara”.

Profesoara Cristina Popescu este membra a Societatii de Studii Clasice din Romania si face parte din Comisia Nationala a Profesorilor de Limbi Clasice din invatamantul preuniversitar si totodata membru fondator si secretar stiintfic al Societatii Cultural-Literare ,,Tristan Tzara”. (Sursa)

La simpozion s-a aflat si o studenta din Franta, ( in imagine – persoana din dreapta), aflata intr-o vacanta in Romania si care a venit special la acest eveniment pentru a afla mai multe despre Tristan Tzara.

In traducerea spuselor invitatei i s-a alaturat o studenta de la Universitatea ,, Vasile Alecsandri” din Bacau.

Din pacate invitatul special pe care l-am asteptat cu totii nu a putut fi prezent la aceasta intalnire. Este vorba de un doctorand tunisian care are ca tema de studiu pentru lucrarea sa pe nimeni altul decat ,,Tristan Tzara”. Dumnealui si-a anuntat printr-un email regretul ca nu poate fi prezent la acest simpozion si a trimis asa cum promisese filmuletul cu ultimul interviu acordat de Tristan Tzara in care descrie rolul pe care l-a avut dadaismul in cultura acelei epoci si sensul cuvantului Dada. Filmuletul poate fi vazut aici.

In următoarea imagine se vede scrisoarea sa. Din mesajul transmis am extras un mic fragment pe care il redau in cele ce urmeaza :

,,Malheuresement, je viens d’apprendre que mon pere est souffrant et il me faut repartir des demain en Tunisie pour etre a ses cotes.

Je ne pourrai donc pas assister cette annee au ”simpozium” mais j’espere et j’ai pour projet de revenir de que possible en Roumanie et bien sur a Moinesti.”

Seria de prezentari s-a incheiat cu o scurta trecere in revista a ,,Caietelor Tristan Tzara” realizata de catre profesorul Robciuc – fondatorul Societatii Cultural – Literare ,, Tristan Tzara” Moinesti .

Cea de a treia editie a Simpozionului Anual dedicat lui Tristan Tzara a avut ca moment final vizitarea expozitiei de arta plastica – picturi colaj ce poarta MirceaBujor.

Si daca in deschiderea simpozionului invitatul surpriza a fost prozatorul Catalin Dorian Florescu, inchei prezentarea programului celei de a doua zi tot cu dumnealui invitandu-va sa-l cunoasteti mai bine din interviul pe care l-am gasit aici.

Moineştiul pozitiv