VERONICA STĂNILĂ

VERONICA STĂNILĂ este o scriitoare de origine română, născută la 21 februarie 1964, în Comăneşti, judeţul Bacău. Profesoară,poetă. Fiica Elenei (n. Curea) şi a lui Ion Stănilă, muncitori, a copilărit în oraşul lui Tristan Tzara, unde şi-a început studiile, absolvind cursurile primare şi gimnaziale ale Şcolii Generale Nr. 5 din cartierul Găzărie (în prezent, „Tristan Tzara“, 1970-1978).

Prima treaptă liceală o urmează la clasa de biologie-chimie a Liceului „Vasile Alecsandri“ din Bacău (actua lul Colegiu Naţional, 1978-1980), iar cea de a doua la clasa de laborante a Liceului Industrial Moineşti (azi, Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu“, 1980-1982).

Este absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bacău, Secţia română-franceză. În 1995, își susșine licența având ca teză “Jurnalul lui Titu Maiorescu” (îndrumător, prof.univ.dr. Pavel Florea). După licențiere devine profesoară de limba şi literatura română în cadrul Şcolii Poduri, judeţul Bacău. A fost profesoară la Catedra de limba română a Şcolii Nr. 1 din Moineşti (actualmente, „Ştefan Luchian“), iar din 1997 e titulară la Catedra de specialitate a Liceului Teoretic „Spiru Haret“ din Bacău.

Își susține examenul de definitivat în profesie definitivatul în învăţământ (1998), gradele didactice II (2004) şi I (2007), masterul în Ştiinţe literare şi culturale în cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău (2005-2007), cu o lucrare importantă: „Simboluri şi coduri literare în opera lui Vasile lovinescu” (îndrumător, prof. univ. dr. Vasile Spiridon).

Susține o bogată activitate culturală în cadrul Bibliotecii Municipale „Ştefan Luchian“, citind poezie şi eseuri la importante evenimente literare la care au mai participat importanți scriitori precum Fănuş Neagu, Cezar Ivănescu, Adrian Dinu Rachieru, Tudor Opriş, George Bălăiţă, Aurel Rău, Marin Mincu, Marius Tupan, Laurenţiu Ulici.

A primit premii acordate de prestigioase reviste literare: Convorbiri literare (pentru interpretarea critică a operei eminesciene la Concursul „Porni Luceafărul...“, ediţia a XVII-a, Botoşani; pentru poezie la Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ“, ediţia a IX-a, Beiuş), Porto Franco (idem, la Concursul „Porni Luceafărul...“, ediţia a XVIII-a), Hyperion(1997, pentru poezie la acelaşi concurs), Unu (idem, 1999), antiteze (Concursul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş“, ediţia a XXXIV-a), Junimea Moldovei de Nord (Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ“, ediţia a IV- a), Radio XXI (Festivalul Internaţional „Lucian Blaga“- 2004), Monitorul de bacău (pentru poezie, la Fes-tivalul-Concurs Naţional de Creaţie Literară „Avangarda XXI“, 1997).

A mai fost remarcată de juriile unor festivaluri literare, precum cele de la Festivalul de Poezie şi Proză Scurtă „Magda Isanos – Eusebiu Camilar“ (ediţia a III-a, 1998), concursul de Inspiraţie Spiritual-Creştină „Izvorul Tămăduirii“ (Ediţia I, 1999), Concursul de Creaţie „George Bacovia“, 1998), Festivalul Naţional de Creaţie „Mihai Eminescu“, ediţia a III-a, 2002, Concursul Naţional „Pavel Dan“, eseu, 2007) ş. a.

A mai primit pentru volumele în manuscris:

- Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Poezie „George Coşbuc“ -1998;

- Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Poezie „Cuvinte potrivite“ (ediţia a XX-a).

A debutat editorial cu plachetade versuri “Palimpsest cu intertext”, Editura Mu;atinii, Suceava, 1999), în urma câştigării Concursului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş.

A mai publicat cărțile de versuri:

- “Ochiul Minervei”, Editura Studion, Bacău, 2005;

- “Îngeri decapitaţi”,Editura Corgal Press,Bacău, 2011;

- “Prințesa nimicului”, Editura Corgal Press,Bacău, 2015.

- “Termeni de stilistică şi de poetică a textului”, Editura Grafit, Bacău, 2007 realizată în colaborare cu profesoarele Ecaterina Creţu, Coca Alexandrescu, Rodica Hanu şi Valeria Ojog.

A continuat să colaboreze cu poezie la periodice de cultură precum:

“Amurg sentimental”, “Cartea”, “Credinţa ortodoxă”, “Flacăra”, “Luceafărul”, “Plumb”, “13 Plus”, “7 zile din 7”, precum și în antologia “Lampadoforii”, Editura Morel, Bucureşti, 2001.

A prefaţat volumul “Abecedar în versuri” de Vasile Iscu Lăcătuşu, Editura Egal,Bacău, 2000.

A fost lector de carte la volumul “Jerbele toamnei” de Didina Postelnicu-Luca, Editura Egal,Bacău,2004).

VERONICA STĂNILĂ are pregătită pentru editare o nouă carte de poezie, precum și un studiu dedicat lui Vasile Lovinescu, “monarhul ascuns de la Fălticeni”.

Despre poeta VERONICA STĂNILĂ au scris mai mulți critici literari, printre care și Cornel Galben, care a remarcat poezia acesteia ca fiind marcată de sensiblitate și cerebralitate. Redau puțin din remarcile acestuia:

“Coborâtă din <planeta pașnică> în care a locuit, Prințesa Nimicului, cum s-a autodefinit în cartea precedentă, a nimerit direct într-o <stepă pârjolită/ imprecisă, fără contur,/ un spațiu asimetric –/ în istoria oarbă a acestor semne”, tot mai greu de descifrat, mai ales că își „repet(ă) episoade sumbre,/ unele epifanii sublimate pe-o tragică poveste>, din care nu mai poate ieși.

Cu senzația că cineva îi <răscolește tainic trăirile/ pe toate fețele>, sensibila stihuitoare își vede sufletul <ca o eșarfă> și, pășind <spre toate părțile lumii/ așa cum sufletul eliberat de teroarea trupului/ aleargă pretutindeni>, pipăie <lumina incandescentă/ ce arde mocnit dincolo/ pe care sfinții o protejează/ într-un orizont al păcii, neștiut>, dar constată, a câta oară, că sufletele noastre se <destramă/ eteric, mătăsos/și catifelează cerul,/ după care pier în dezlănțuirea stelelor/ ce mor>... să pulseze <nelămurită prin simțuri>, să-i acapareze diminețile și nopțile <până când sigiliul ei devine dureros/ ca o rană>"...

Dionisos din Halicarnas vorbea despre potrivirea cuvintelor, despre imitație și despre exprimarea gândurilor…

Toate acestea pentru atingerea frumosului și armonia vieții. În literature română, Arghezi avea să impună “ cuvintele potrivite”, după cum ne amintim din Testamentul lui , citez:

“(…)Ca să schimbăm, acum, intâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n calimară

Bătrânii au adunat, printre plavani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagane urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni

Le-am prefecut în versuri şi-n icoane”

VERONICA STĂNILĂ urmează arta argheziană, în sensul în care își potrivește cuvintele spre a exprima stările sale sufletești, frumosul vieții...

“ Când am vorbit de procedeele care fac frumusețea îmbinării cuvintelor prin care obținem desăvârșita lor armonie)(…) căci ăntr-o exprimare, dacă sunt frunoase toate sau dacă sună toate plăcut, ne plictisește identitatea”.

În privința poeților, Dionisos din Halicarnas le recomanda să folosească hexametrii în compunerea versurilor.

VERONICA STĂNILĂ scrie o poezie mimetică, în sens homerian, adică imită faptele de viață trăite, aranjând cuvintele instinctiv, într-o evocare lirică semnificativă. Ea are publicată o carte de versuri care se intitulează “Prințesa Nimicului”. Tema nimicului e preluată de mai mulți poeți din generații diferite, de la Constantin Abăluță , la Mircea Cărtărescu, ori ziaristul devenit poet ,Marius Tucă.

Versuri surprinzătoare prin simplitatea lor, precum cele din poemul “Moinești spre casa mea”, scrie Veronica Stănilă, fără a avea orgoliul gloriei literare:

“ Case atârnate de cer

ca niște tablouri

pe care le privești cât durează

propria-ti viață”…

Poemul e continuat cu alte versuri de o picturalitate severă:

“ În depărtări cocoșii

sparg timpanul lucrurilor

învățate să se retraga

în eternitati calme,biruitoare,

recapitulez memoria celor ce-au fost

la întâmplare,scrisa de vânturi tulburi

oameni ce s-au topit discret

sub crusta eternității -

memorii prelinse pe apa ce-o trec

pe podul acesta pe care mi-am purtat

necazurile și bucuriile

și toate lucrurile simple

ce m-au atras ca frumusetile

adunate ca frumusetile pomului de Crăciun

în care mă trezesc ca-ntr-un spațiu

al permanenței”.

Janheinz Jahn în “ Istoria literaturii neoafricane” insistă asupra importanței accentelor și a prozodiei poeziei în limba zulu, arătând diferențele între limba engleză și zulu , amintind de Vilakazi care spunea că în limba zulu accentul are un caracter semnatic. El afirma : “ Nu cred în formă, ci mă bazez în primul rînd pe spiritul poeziei”. Poezia scrisă de Veronica Stănilă are spiritul limbii române.

VERONICA STĂNILĂ nu folosește rimele prea des în poezia pe care o scrie. Expresivitatea poetică o obține prin imagini, astfel încât “textul poetic funcționează în întregimea lui ca metaforă”, a se vedea studiul Melaniei Livadă: “Argehzi- Blaga”, publicat în Revista Contemporanul din 13 mai 1967, fragmentul <Inițierea în poezia lui Lucian Blaga>, despre care amintea și Ștefan Munteanu în cartea lui “ Stil și expresivitate poetică”,Ed. Științifică, București, 1972, pag.194.

Citez, în acest sens, în integralitate poemul “ ELDORADO” scris de Veronica Stănilă publicat în Revista Ateneu, numărul din august 1998:

“ELDORADO

pe palimpsestele nopţii…

peste visele vechi se aşterneau alte vise

o splendoare a tăcerii

amuțise chiar în camera de gala

cavalerului Mesei Rotunde

o spadă a cuiva tăia liniştea în bucăți lungi

ca ridurile bătrânei rezemând

zidurile bisericii Saint Bartholomeu

şi-o făptură acvatică se tînguia

ca un bucium

pe omoplații destinsului toreador”.

În privința limbajului poetic,Veronica Stănilă nu abuzează de metafore, nici de aglutinarea de verbe, întîlnită ades în poezia scrisă de poeții postmoderniști, precum Marta Petreu, care are un volum de poezie intitulat “ Aduceți verbele”, publicat în 1981; a se vedea emblematic lei vers : “ Îngăduite fie azi substituirile între verbe și starea reală”.

La VERONICA STĂNILĂ, realul nu e doar un pretext pentru a introduce un ansamblu de cuvinte spre a nu spune nimic... Pablo Neruda folosea aglutinarea de verbe care crea o dinamică a poeziei.

Veronica Stănilă folosește sugestia simbolurilor poetice, precum în “ Eldorado”, poemul mai sus citat.

Constatăm prezența discretă a poetei Veronica Stănilă în mediul literar al orașului lui Bacovia, fără a căuta gloria cu orice preț, aidoma înaintașului acesteia.

Mai multe detalii veți găsi în Istoria Literaturii Române după 1989

sursa pagina facebook Ion Marcel Fandarac 

https://www.facebook.com/organizatia.scriitorilor/posts/pfbid03qiijV9KCyckP37Nfw2FbiE9uErpGoGzzTYdkeLuMdiMvc3Y3iELMaftNzzQJ8hpl

Ion Văsâi

Pictor

N. 13 mai 1953, în Moineşti, județul Bacău.

Este fiul lucrătorilor comerciali Maria (n. Ciosu) şi Ion Văsâi, mama fiind vânzătoare, iar tatăl, gestionar şi şeful localului „Terasa" din oraş. A copilărit în urbea lui Pic G. Adrian şi Constantin Ciosu, începându-şi studiile la Şcoala Generală Nr. 3 din cartierul Lucăceşti (1960-1968), unde învățase cu ani în urmă şi pictorul Nicu Enea.

A avut încă din clasele primare preocupări pentru muzică şi desen, participând la expozițiile de desen ale copiilor, la spectacolele şi concursurile şcolare gen „Dialog pe aceeaşi scenă" şi obținând, în 1968, o menţiune la prima participare la Concursul Naţional al Copiilor de la Bucureşti. Chiar dacă avea talent la desen, acesta i-a fost remarcat cu adevărat abia în clasa a IX-a, de către profesoara de Evghenia Şendrea, de la Liceul Pedagogic din Bacău (actualul Colegiu Național Pedagogic „Stefan cel Mare"), unde reuşise la admitere, dar care nu l-a pus la treabă, aşa încât primele noţiuni autorizate despre pictură, culori şi pânză le-a aflat de la pictorul Ilie Boca, cu prilejul unei întâlniri petrecute în 1989. Cum deja începuse să lucreze singur, fără niciun pic de asistență de specialitate, acesta l-a invitat la Şcoala Populară de Artă (1969- 1972), unde era profesor, începând cursurile cu el şi cu profesorul Voicu Alecsandrescu, dar după ce mai întâi a trecut pe la secția canto şi, un an de zile, pe la clasa de pian. Aici a fost coleg, între alţii, cu plasticiana Cristina Ciobanu, iar în cadrul liceului a avut o bogată activitate extraşcolară, fiind component de bază al formației corale, antrenată în concursurile de gen, şi, pentru scurtă vreme, în cea de dansuri populare, dar participând destul de des şi la spectacolele și concertele oferite de instituțiile teatrale şi muzicale băcăuane.

A absolvit liceul la clasa profesorului Ion Fînaru, primind repartiție la Şcoala Generală din comuna Plopana, județul Bacău, unde a fost încadrat, în septembrie 1974, ca învăţător. Până să se prezinte la post a făcut o scurtă perfecționare la Iaşi, unde l-a cunoscut pe Liviu Suhar, care 1-a primit în atelier şi a lucrat cu el pe final de săptămână. Tot în Iaşi a încercat şi admiterea la facultate, dar cum nu erau decât patru locuri, pe care candidau 128 de aspiranți, s-a numărat printre cei ce au rămas pe dinafara listei. S-a revanşat însă în timpul serviciului militar la Şcoala de şoferi din Botoşani, unde a fost un privilegiat, pictând cele trei săli de circulație ale companiilor cu însemnele specifice. Pe la mijlocul stagiului, atunci când se aștepta mai puțin, a prins din mers ultima zi de înscriere la examenul de admitere la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Al. I. Cuza" din Iaşi, de data aceasta ajungând printre studenții Secției Arte Plastice-Desen a profesorului Vladimir Florea (1976-1979). Aici i-a mai avut ca îndrumători pe profesorii Dan Hatmanu, Vasile Condurachi, Dimitrie Gavrilean şi Constantin Radinschi, după Expoziția absolvenților de la Galeria „Victoria" din Iaşi şi susținerea examenului de diplomă, cu media 10, primind repartiție guvernamentală la Şcoala Generală din comuna Pârjol, județul Bacău. La catedra acesteia n-a rămas decât o lună, fiind detaşat apoi la Şcoala Generală Nr. 1 din Comăneşti (1979-1980) şi, de la 1 octombrie 1980, la Casa Pionierilor din Moineşti (în prezent, Clubul Elevilor). În clădirea alocată acesteia n-a găsit decât o sală goală, așa că a trebuit să o ia de la zero, începând cu achiziționarea șevaletelor și a băncilor pentru pictură și sfârșind cu propria instruire, mai întâi prin discuții cu colegii de la celelalte instituții similare și apoi prin cursurile de perfecționare la care a participat. Grație rezultatelor, după evenimentele din decembrie 1989 este numit director al acestei instituții de învățământ extrașcolar, în paralel cu activitățile didactice și de creație artistică manifestând preocupări majore pentru edificarea unei instituții moderne, care să vină în sprijinul copiilor din zona Municipiului Moinești cu oferte educaționale utile și, în aceeași măsură, atractive. Clădirea de pe strada George Coșbuc nr. 1 a fost supusă, astfel, unor transformări calitative, pe măsura aspirațiilor și rigorilor epocii, a cerințelor de ordin didactic și educațional, beneficiind acum inclusiv de un spațiu expozițional modern, Galeriile de Artă AVA, cu o capacitate de circa 50-60 de lucrări. Prezența, între 1980 şi 1988, la cursurile de perfecționare didactică şi la schimburile de experiență cu profesorii care lucrau cu elevii din cercurile de creație plastică aferente caselor pionierilor şi Palatului Copiilor din Bucureşti, i-a fost de folos în obținerea gradelor didactice, examene luate cu media maximă. Stagiile de formare continuă s-au îndesit şi în primul deceniu al noului mileniu, în perioada 2004-2011 participând la cursurile de perfecționare şi formare didactică de la Băişoara, județul Cluj, C.C.D. Bacău, Târgu Ocna şi Moineşti. Date fiind preocupările didactice şi manageriale, în primii doi ani şi-a neglijat propria creație, intrând în circuitul expozițional în 1981 şi participând de atunci la toate expozițiile anuale și de grup ale Filialei Bacău a U.A.P. Doi ani mai târziu a fost invitat să participe la Tabăra de Creație de la Berzunți, iar în 1985 a pus, la rându-i, bazele Simpozionului de Creație Plastică de la Moinești, care a cunoscut până acum 13 ediții, derulate atât în orașul petroliștilor, cât și la Geamăna și Slănic Moldova, cu participări ale unor artiști profesioniști din țară și străinătate.

A figurat, de asemenea, printre invitații taberelor de creație plastică de la Tescani (1996, 1997), Brăila (2010), Kamenice nad Lipou (2005, Republica Cehă), Chişinău (2006, Universitatea ,,Ion Creanga") şi Poltava (2007, Ucraina), lucrările rezultate în urma acestora regăsindu-se apoi pe simezele galeriilor de artă. Tot în 1985, împreună cu artistul fotograf Viorel Cojan şi cu sprijinul direct al directorului Schelei Modârzău, Dumitru Badea, a pus bazele Galeriei de Artă ,,Geneza" din Moineşti, inaugurată pe 15 iulie cu prima expoziție personală.

În spațiul intim al ,,Genezei" i-au urmat, rând pe rând, alte trei personale (1988, 1991, 2001), cu expoziții individuale mai fiind prezent pe simezele galeriilor de artă băcăuane ,,Ion Frunzetti" (1993, 2001, 2003, 2009), ,,Ad-hoc" (1996) și „Filart” (1999), pe cele ale Centrul Internațional Cultură și de Arte „George Apostu" din Bacău (1997), Oficiului Național de Expoziții ,,Sala Rondă" din București (1997), Muzeului de Artă din Râmnicu-Sărat (1998), B.C.R. Moinești (2002), Muzeului de Artă ,,Gheorghe Petrașcu" din Tecuci (2004) și pe cele ale galeriilor de artă ,,Cupola" din Iași (2001), ,,Artis" din București (2004) și AVA din Moinești (2008), pe care a fondat-o la Clubul Elevilor. Parte din lucrări i-au fost selectate, de asemenea, în numeroase expoziții colective și de grup, între care amintim ,,Atelier 35” (Bacău 1986, 1988, 1989, Baia Mare – 1988), bienalele de artă plastică ,,Ion Andreescu” (Buzău, 1996, 1998) și cele de pictură – sculptură de la București (1986, 1988) expozițiile – concurs ,,Voronețiana” (Suceava – 1990) și ,,Lascăr Viorel” (Piatra Neamț – 1997, 2005), Saloanele Moldovei (1991 – 2011), Bacău – Chișinău, toate edițiile), Expoziția Națională a Tineretului (București – 1990), expozițiile interjudețene găzduite de filialele U.A.P. Bacău (2004), Focșani (1984), Piatra Neamț (1992), Târgu Mureș (2004), Suceava (1987), expozițiile tematice ,,Zilele Culturii Călinisciene” (Onești – 1988), ,,Experiment moineștean" (Moinești - 1990, 1993, 2003), ,,Avangarda moineșteană” (idem - 1991, 1999), ,,Semne creștine" (Bacău - 1992, 2007), ,,15 artiști băcăuani” (Iași – 1995), ,,De-compoziția" (Bacău - 1999), ,,De-localizarea" (idem - 2001), ,,Jertfă și Răscumpărare” (idem - 1999), ,,Arte 2000” (Moinești – 2000), ,,Moinești în 3 zile” (idem – 2001), ,,Peisajul moineștean" (idem - 2002), ,,Peisajul moineştean în arta plastică contemporană" (idem 2006), ,,Simpozion 2006" (Chişinău-2006), ,,Zoomorfe" (Bacău -2007), ,,Salonul de primăvară (Moineşti - 2001, Bucureşti - 2001), ,,Expoziția aniversaților“ (Bacău - 2007), „Ioni“ (idem - 2010) ş.a. La acestea se adaugă participările la expozițiile colective de la Tirana (1990, Albania), Wiesbaden (1993, Germania), Praga și Tabor (1996, Cehia), Jindrichuv Hradec (idem, 1998), Ceske Budejovice şi Praga (idem, 1999), Budapesta (Ungaria, 1999), Hämeenlinna (Finlanda, 2003), Ostrava (Cehia, 2003) şi Chişinău (2004). Remarcate de criticii de specialitate, de public şi de membrii juriilor, o parte din lucrările sale au fost distinse cu Premiul al III-lea la „Voroneţiana" (1990), Premiul I (1990), Premiul Primăriei Municipiului Chişinău (2002), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Ucraina (2003) și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova (2005), toate acordate în cadrul Saloanelor Moldovei. Tot în 2005, refuză Premiul Filialei Bacău a U.A.P., dar va accepta Premiul pentru întreaga activitate artistică oferit de către aceasta, în 2009, când a revenit pe simeze, după 5 ani de acumulări, cu ampla expoziție personală de la Galeria Nouă și Galeriile „Ion Frunzeti”. În aceeași sferă a artei plastice, în 1998 a fondat Fundația Culturală AVA (Avangard Vizual Art) și, în 2003, revista de cultură cu același nume, militând încă de la început pentru înființarea unui Complex Muzeal la Moinești, scop în care a adunat deja peste 150 de lucrări ale plasticienilor participanți la simpozioanele de pictură. Până la finalizarea acestei inițiative, se bucură ca o parte din creațiile sale plastice au intrat în colecțiile Muzeelor de Artă din Bacău și Tecuci, Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău, Ambasadei României la Praga și Colegiului de Ceramica Opishnea, din Ucraina, precum și în colecții private din România, Franța, Germania, Ungaria, Norvegia, Cehia, S.U.A. și Finlanda. Răsplatit cu Distincția ,,Gheorghe Lazăr”, Clasa I (2007), președintele Avangard Vizual Art a fost inclus de Vasile Florea în ,,Enciclopedia artiștilor români contemporani” și ales, în 2006, în Consiliul de conducere al Filialei Bacău a U.A.P., printre membrii căreia se numără din 1990, contribuind la dinamizarea activității acesteia și la eliminarea dimensiunilor din sânul breslei. Chiar dacă nu și-a spus încă ultimul cuvânt, a pregătit deja schimbul de mâine, foștii săi elevi de la club, Oana Văsâi, Giulian Dumitriu și Florentina Mareș afirmându-se ca plasticieni sau comentatori de artă. În așteptarea propriului album, a fost inclus în diverse cataloage de artă contemporană, a realizat coperta volumului ,,Războieni – Valea Albă și împrejurimile”, coordonat de Constantin Botez (Piatra Neamț, 1977), și a ilustrat cu lucrările sale paginile revistelor de cultură ,,Arta”, ,,AVA”, ,,Panoramic Magazin Radio Tv”, ,,Observator Cultural”, în timp ce acestea și alte publicații românești și străine i-au comentat favorabil lucrările expuse.

REFERINȚE: Cornel Galben, ,,Personalități moineștene”, Editura Corgal Press, Bacău, 2011.

sursa https://www.facebook.com/photo/?fbid=765656812420867&set=a.401533332166552

Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău 

Monumentul Eroilor Moinești

 În luna mai (iunie calendarul gregorian) a anului 1908 s-a inaugurat Monumentul Eroilor Moinești, așa cum reiese din ziarul Tribuna, nr.115, 1908, apărut la Arad (sursa BCU Cluj) .

„Monumentul din Moineşti.

Zilele trecute s'a inaugurat la Moineşti monumentul eroilor morți în Războiul Independenței.

Monumentul acesta a fost ridicat prin stăruințele unui comitet compus din d-nul căp. Mihail Vlădescu, comandantul companiei locale: frații Efstatide, unul inspector comunal şi altul primar, P. Tantu, judecător de ocol și Herman Theiler, care a adunat prin subscripție publică suma de 2200 lel.

Monumentul, care este lucrat de sculptorul G. Boboc din Bucureşti, e format dintr'o coloană de varietate de gresie albă, cu o aquilă de bronz în vârf şi totul aşezat pe un piedestal. Înălţimea totală e de 4 metri.

Următoarele inscripții sunt săpate pe piedestal : la amintirea eroilor dela 1877.78. >Prin noi înșine şi Nihil sine deo<.

La inaugurare a luat parte un imens public, precum şi foarte mulți veterani din războiul Independenței.”

*****

„Descriere: Monumentul, realizat din beton, este alcătuit dintr-un soclu masiv, inscripționat, cu colonete în colțuri, și un obelisc care are fixată, deasupra, reprezentarea unei acvile cu aripile deschise. Monumentul este împrejmuit cu stâlpi, din beton, uniți cu lanțuri.

Inscripții: „PRIN STRĂDUINȚA CĂPITANULUI VLĂDESCU MIHAI DIN REG. BACĂU N. 27. CU UN COMITET COMPUS DIN EFSAIADE GHEORGHE INSP. COMUNAL, EFSAIADE NECULAE, THEILER HERMAN, TINTU PETRU JUDECĂTOR” Pe soclu: „RIDICATU-SA ACEST MONUMENT DE CĂTRE TOȚI CETĂȚENII COMUNEI MOINEȘTI ÎN ANUL M.C.M. VIII (1908) SPRE VEȘNICĂ AMINTIRE A VITEJIEI ARMATEI ROMÂNE ÎN RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚĂ”

sursa text: muzeograf Șendrea Eugen -1976 https://eroi.cimec.ro/Monument-al-eroilor-cazuti-in.../

surse foto: Primăria municipiului Moinești, Galeria Monumentelor de for public (linkul de mai sus)

Nu am găsit data exactă a inaugurării. Dacă știe cineva, e rugat să scrie un comentariu.