„Privit de pe oricare dintre cele două dealuri aflate lângă el, orașul, la vremea la care îmi încep eu această istorie, adică în primii ani ai celei de a doua jumătăți a secolului trecut, era o aglomerare de case înghesuite una într-alta, toate cu fața către două străzi lungi și pietruite şi la câteva mai micuțe, care le intersectau în toate direcțiile. Ca în toate cazurile în care o aşezare se dezvoltă ca urmare a unor transformări succesive, iar nu a vreunei reorganizări radicale ce ar culca totul la pământ pentru ca în locul celei vechi să se ridice o alta cu totul nouă, străzile au rămas pe locul lor și doar casele vechi, dar atât de expresive, tocmai pentru că erau înghesuite unele în altele, fiecare însă altfel alcătuită decât cea de alături, au dispărut, pentru că o voință năprasnică precum destinul le pusese la pământ ca să clădească, în schimb, pătrățoasele blocuri socialiste de până la patru etaje, ce se ridică atât de uşor, dar de care nu mai poți să scapi decenii întregi.”
Fragment din cartea „Un fluture s-a așezat sub talpă și alte lucruri mici de foarte mare importanță” scrisă de Dan Petru Cristea, care poate fi procurată din librăriile online.
Imagini ale Moineștiului din 1957 și 1985 (sursa Arcanum)
****
„De câte ori mă gândesc la Moineşti şi la împrejurimile lui, nu ştiu de ce îmi aduc aminte de băbuța aceea aplecată de ani, din Valea Arinilor (lumea pronunţând întotdeauna [Valea-rinilor]), care, venind pe la oraș să-și mai ia de unele, trecea și pe la mamaie cu câteva fructe într-o traistă, adunându-și broboada în jurul capului, cu un zâmbet permanent pe faţă, și dialogul mamaiei cu dânsa, care se însăila cam aşa:
-Și cum trăiești
mata din 250 de lei?
- Îmi ajung. Mă mai ajută și copiii. Îs bine!
-A, deci copiii te ajută. E bine atunci! Câţi ai?
-Unsprezece! Unul în Arad. Unul la Timișoara. O fată la Băița, unul la București, una s-a dus tocmai la Constanţa...
-Şi cum te ajută? Îți trimit fiecare pe lună ceva...
- Cine, ei?! Da', Doamne, cum să-mi trimeată ei mie?! Abia de le-ajunge lor...
-Păi și-atunci? Ziceai că te ajută?...
- Păi, coană mare, când s-a născut fiecare, eu cu omul meu am plantat câte un pom. El s-o dus, sărmanu'! Da' io am acum aproape o livadă: meri, peri, pruni, caiși... Și ăștia dau rod nu glumă! Păi ce mă făceam fără copiii ăștia ai mei?! De la ei doar îți aduc și matale.”
Fragmente din cartea „Un fluture s-a așezat sub talpă și alte lucruri mici de foarte mare importanță” scrisă de Dan Petru Cristea, care poate fi procurată din librăriile online.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu