Biserica Sfinții Voievozi- Lucăcești

 Biserica Sfinții Voievozi- cătunul Lucăcești, comuna Lucăcești

Chestionarul a fost realizat în 1921 de către preotul paroh Alexandru Antohi.

sursa: Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice.

Amintiri despre Moinești - Dan Petru Cristea

 „Privit de pe oricare dintre cele două dealuri aflate lângă el, orașul, la vremea la care îmi încep eu această istorie, adică în primii ani ai celei de a doua jumătăți a secolului trecut, era o aglomerare de case înghesuite una într-alta, toate cu fața către două străzi lungi și pietruite şi la câteva mai micuțe, care le intersectau în toate direcțiile. Ca în toate cazurile în care o aşezare se dezvoltă ca urmare a unor transformări succesive, iar nu a vreunei reorganizări radicale ce ar culca totul la pământ pentru ca în locul celei vechi să se ridice o alta cu totul nouă, străzile au rămas pe locul lor și doar casele vechi, dar atât de expresive, tocmai pentru că erau înghesuite unele în altele, fiecare însă altfel alcătuită decât cea de alături, au dispărut, pentru că o voință năprasnică precum destinul le pusese la pământ ca să clădească, în schimb, pătrățoasele blocuri socialiste de până la patru etaje, ce se ridică atât de uşor, dar de care nu mai poți să scapi decenii întregi.”

Fragment din cartea „Un fluture s-a așezat sub talpă și alte lucruri mici de foarte mare importanță” scrisă de Dan Petru Cristea, care poate fi procurată din librăriile online.

Imagini ale Moineștiului din 1957 și 1985 (sursa Arcanum)

Complexul Cooperației Meșteșugărești

1962

Sursa Arcanum Digiteca

Din amintirile scrise la comentariile de la postarea de pe Facebook:

Maria Gheorghiu

„E pe strada Tudor Vladimirescu. La parter era frizerie ,la etajul 1 era cizmarie si la etajul 2 era sectie de croitorie in serie . La croitorie erau sefi fratii Ghioc . Se faceau pantaloni si daca nu ma insel mergeau si la export. La parter era si un magazin artizanat si fotograf. Locatia exista dar acum gazduieste alte magazine. Este si atelierul foto al doamnei Arama Cristina. Cred ca inainte era acolo si o croitorie " pe comanda.

Pe vremea aceea daca se stricau talpile pantofilor,adica se gaureau,ii duceai la pingeluit. La tocuri se schimbau fetele. Se puneau fete si pingele din piele si se foloseau cuisoare din lemn.”

Dan Mihai Boghițoiu

„Pe cizmar (am impresia că era singurul) îl chema Ni, cred că de la Nicolae (Bujor), dar așa îl știau toți clienții. Era un pic gângăvit, dar un meseriaș desăvârșit și parolist, pantofii reparați de el arătau mai bine ca noi. După ce-a ieșit la pensie, și-a deschis un atelier în casa în care locuia, la Găzărie. I-am dus lucruri la reparat până când s-a stins, în anii ‘90. Totdeauna îl găseam ghemuit asupra lucrului, indiferent de ora la care îl vizitam.”

Biserica Sfântul Grigorie-Bolătău

 Biserica Sfântul Grigorie – cătunul Chiliile Bolătău – filială la parohia Tazlău -comuna Lucăcești -

Chestionarul a fost realizat în 1921 de către preotul paroh C. Arhip .

sursa: Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice.

Mai multe amănunte despre biserică pe siteul Protoieriei Moinești:

https://www.protoieriamoinesti.ro/parohii/parohia-bolatau/

Moinești, Schela „Steaua Română”' , 1929

 După forma dealurilor, unde credeți că ar fi fost făcută fotografia?

Editura Librăriei „La Invalidul de răsboiu” - Iancu Keyla, Moinești

sursa foto: https://www.anticariat-unu.ro/moinesti-schela-steaua-romana-carte-postala-1929-p382641?

Amintiri despre Moinești -Cosmin Patulea

 9

063ululfihhuc ”„In perioada 1965-1970 mergeam la cosit si facut fan cu bunicul meu(Tataia) si prietenii lui. In pauze ascultam fascinat aminirile lor despre evenimentele din Moinesti. Completam cunostintele despre istoria nescrisa a orasului cu intamplari povestite si de familia Rosen, Jan( Nenea Jan) si Liba(Tanti Liba) , evrei integrati perfect in viata orasului, prieteni ai parintilor mei si martori la multe evenimente din Moinesti.

„Inainte de primul razboi mondial Moinesti era o comuna mai mare. Petrolul a contribuit enorm la dezvoltarea orasului. Era in mare parte electrificat, erau pravalii, benzina din abundenta. In anul 1917 trupe ale Imperiului Rus erau stationate in Moinesti. Schimbarile de la Moscova in 1917 au dus la inactivitatea armatei ruse pe frontul de la Marasesti , Oituz. Armata romana a trebuit sa se descurce singura. La Moinesti era si un Spital militar de campanie unde au fost tratati ranitii de pe frontul de la Oituz Targu Ocna. La spital au voluntariat si locuitori ai orasului din toate comunitatile. inclusiv rusi care nu vroiau sa lupte pe front dar vroiau sa ajute. Voluntariatul a dus la consolidarea relatiilor etnice.

Intre cele doua razboaie mondiale orasul a continuat sa prospere. Padurile si zona agricola aprtineau in mare parte familiei Ghica dar paznicii erau localnici. Populatia nu a dus lipsa de material lemnos. Situatia a inceput sa se schimbe prin 1938-1941 cand elemente extremiste au inceput agitatii impotriva evreilor si a propietatilor private. In mare parte miscarile extremiste de stanga sau dreapta au fost sub control. Intre 1941-1944 rafinaria a fost practic ocupata si administrata de armata germana. Populatia evreiasca din Moinesti a fost deplasata fortat la Bacau. Magazinele evreiesti nu au fost devastate , functionarea lor a continuat cu romani ortodoxi’prieteni ai evreilor sau chiar de evrei cu nume romanesc.

Rafinaria a functionat cu personal militar german, personal care nu s-a amestecat cu populatia orasului. Painea lipsea pentru populatie. In 1944 era foamete in oras. La o zi dupa discursul Regelui Mihai din 23 August 1944, personalul militar german a plecat cu un tren deja pregatit cu destinatia Austria unde era ultima rafinarie germana. A plecat si o parte din personal calificat roman cu familiile lor. La doua trei zile orasul a fost invadat de armata sovietica. Soldatii intrebau unde este Berinul Erau detinuti de drept comun imbracati in uniforma. Autoritatile sovietice le-au promis prescrierea pedepselor cand vor ajunge la Berlin. Barurile din oras au fost devastate, Invatatorii care purtau camasi albe s-au imbracat ca taranii, riscau sa fie impuscati ca burghezi, fetele, femeile s-au ascuns ca sa nu fie violate. Cand trupele sovietice au intrat la Bucuresti situatia la Moinesti s-a schimbat. Au venit militari sovietici care vroiau ca rafinaria sa functioneze si a functionat cu loalnici printre ei era si bunicul meu. Orasul a inceput incet incet sa functioneze, situatie care a durat si dupa razboi. Evreii deportati la Bacau s-au intors si si-au continuat activitatile comerciale. Seceta din 1946-1947 a afectat prea putin populatia orasului. Locuitori ai orasului printre care si bunicul meu au transportat cu caruta produse petroliere in Baragan. De acolo au adus cereale. Populatia orasului nu s-a refugiat spre Bucuresti in trist numitele trenuri ale foametei cum a fost in alte zone din Moldova. Mama mea a fost acceptata ca ucenica la atelierul de croitorie al familiei Rosen. Acolo l-a cunoscut pe viiorul ei sot, tatal meu care era militar la Regimentul de vanatori de munte. Prin anii 50 regimentul de vanatori a fost mutat la Miercurea Ciuc. Tatal meu a renuntat la cariera militara si a lucrat la intreprinderea petroliera nationalizata. Prima lor locuinta a fost o camera in casa familiei Rosen. Familia Rosen alaturi de parintii mei au fost primii mei dascali. Mi-aduc aminte cum Nenea Jan sfatuia pe mama mea: “Maricuta lasa baiatul sa invete”. In casa familiei Rosen am invatat primele cuvinte in idish si franceza. Nenea Jan fusese arestat de comunisti si intemnitat la Bacau. Era socotit burghez pentru pravalia/atelier de croitorie. Eliberat, autoritatile comuniste i-au last atelierul de croitorie fara salariati. Mama mea a trebuit sa gaseasca alt job. Nenea Jan a murit in 1969. Suferea de inima dupa tratamentul din beciurile securitatii.

Amintirile chiar triste aduc bucurii. Am avut norocul sa intalnesc oameni de valoare de la care am avut ce sa invat. Ce am invatat m-a ajutat sa incep o viata noua in Belgia, Canada, USA.”

Cosmin Patulea

Biserica Sfântul Gheorghe Moinești

 

Chestionarul a fost realizat în 1921 de către preotul paroh Gheorghe Antohi.

sursa: Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice.

Carte poștală 1917

 „Pentru corespondenţa de la militari la civili şi de la civili la militari se efectua cenzura și în unităţile militare, aplicându-se ştampile împreună cu semnătura cenzorului. Exemplific acest gen de situații printr-un excepţional document de istorie poştală.

Carte poştală militară expediată de Iancu Giurgiuveanu, Sergent la Biroul de informaţii al Regimentului 55/67 Infanterie, soției sale Mariea Giurgiuveanu, Moineşti, jud. Bacău. Fiind la Biroul de informaţii al regimentului este aproape sigur că sergentul Iancu Giurgiuveanu făcea cercetarea frontului şi din avion „,...aş sbura şi eu la voi, dar curentu (singurele cuvinte îngroşate din tot textul) prea mare nu mă lasă”. Caligrafia, compoziţia şi ortografia textului ne indică faptul că era o persoană instruită şi este posibil ca şi grafica cărții poştale militare să-i aparţină. Acest excepţional document de istorie poştală din Primul Război Mondial, unicat, realizat sub formă de carte poștală militară, este inscripţionat manual cu tuş negru după modelul imprimatelor expediate, în mod gratuit, de militari și are marginile aproape regulate cu dimensiunile de cca. 137 x 95 x 1,8 mm. Cartea poştală militară este realizată pe scândură din aripă de avion german doborât pe front în zona de acţiune a armatei române, după cele scrise de expeditor, iar în partea stângă are trei mici orificii de cca.0,5 mm. rezultate de la cuișoarele de prindere pe structura avionului. Cartea poștală militară este efectiv circulată prin poştă, având ştampilele, mai puțin imprimate ținând cont de duritatea suportului, obligatorii corespondenței expediate de la militarii de pe câmpul de luptă către civilii din teritoriul neocupat de trupele germane.

,,Dragă Marie.

Îţi trimit câteva cuvinte pe o scândurică luată dintr'un aeroplan nemţesc doborât în Sectorul Regimentului nostru./ Aceasta e din o aripă a aeroplanului şi Românul nostru ştie să întrebuinţeze ori ce bucăţică. Eu sunt sănătos şi gândul meu mereu sboară la voi, aş sbura şi eu la voi, dar curentu prea mare mă împiedică./ Ce mai noutăţi pe la voi./ Scriu aceste rânduri fiind pe câmpul de luptă anul 1917./ Sărută pe Ionel, pentru mine./ Te sărută al tău Iancu./ Sărutări de mâini tatei şi mamei./ Sărut pe Elena. (lateral stânga)”.

Fragmente din studiul realizat de Ioan Catană, „Bacău. Cenzura poştală militară în WW1 şi WW2” prezentat în Revista Carpica nr.46.