,,1439 (6947) octombrie 28
Din mila lui Dumnezeu, noi, Ilie voievod, domn al Ţării Moldovei, şi fratele domniei mele, Ştefan voievod. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau auzi citindu-se, că această adevărată slugă şi boier al nostru credincios, pan Giurgea Moian, ne-a slujit drept şi credincios. Şi noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat, în ţara noastră, Moldova, două sate, anume Moeneşti şi Tăteşti, şi poiana lui Belegheat. Aceasta să-i fie de la noi uric, cu tot venitul, lui, şi copiilor lui, şi fraţilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor, şi răstrănepoţilor lui şi întregului lui neam, cine va fi cel mai apropiat, neclintit niciodată, în veci.
Iar hotarul acestor sate să fie cu toate hotarele lor vechi, pe unde au folosit din veac.
Iar la aceasta este credinţa domniei mele mai sus-scrise, Ilie voievod, şi credinţa fratelui domniei mele, Ştefan voievod, şi credinţa fiului domniei mele, Roman voievod, şi credinţa tuturor copiilor noştri şi credinţa boierilor nostri: credinţa panului Giurgiu de la Frătăuţi şi a copiilor lui, credinţa panului Vîlcea, credinţa panului Isaia, credinţa panului Hudici vornic, credinţa panului Crîstea, credinţa panului Neagoe logofăt, credinţa panului Stan Bîrlici, credinţa panului Mihail Popşa, credinţa panului Şteful al lui Jumătate şi a fratelui său, pan Mîndrea, credinţa panului Duma de la Neamţ şi a fratelui său, pan Mircea, credinţa panului Lazăr şi a fratelui său, pan Stanciul postelnic, credinţa panului Giurgiu Piatra, credinţa panului Duma Negru, credinţa panului Vitolt, credinţa panului Băloş ceaşnic, credinţa panului Berendei stolnic, credinţa panului Costea al lui Andronic, credinţa panului Alexandru spătar, credinţa panului Stanciul comis şi credinţa tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici.
Iar după viaţa noastră pe cine îl alege Dumnezeu să fie domn în ţara noastră, sau din fraţii noştri sau oricine din neamul nostru, acela să nu le clintească dania noastră, ci să i-o întărească şi să i-o împuternicească pentru că i-am dat pentru dreapta şi credincioasa lui slujbă.
Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus-scrise, am poruncit slugii noastre credincioase, pan Dienis logofăt, să scrie şi pecetea noastră s-o atîrne la această carte a noastră.
A scris Paşca, la Suceava în anul 6947 (1439) octombrie 28.''
Sursa: Documenta Romaniae Historica - seria A- Moldova, volumul 1 (1384-1448). Volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi. Editura Academiei Republicii Socialiste România - Bucureşti, 1975
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu