Portret de medic - Adrian Cotîrleţ

Când doctorul locuieşte într-un poem

Un doctor, chirurg, extrem de ocupat, tânăr, care izbutise într-un timp record să scape un spital de provincie de datorii uriaşe şi, mai important, să facă în aşa fel încât să determine pacienţi şi din alte judeţe ale ţării şi din străinaate chiar să meargă pentru a se opera şi trata la Moineşti, venise în redacţia ,,Vieţii medicale'', făcea demersuri ca să expună echipa pe care o conducea confruntării cu jurnaliştii.

Doctorul Adrian Cotîrleţ înţelesese însă că are nevoie de profesionişti. A venit la cel mai bun ziar medical, cel mai cunoscut, şi-a pledat cauza, a stârnit din start admiraţie, demonstrând că poate să vadă şi să acţioneze chiar dincolo de orizontul propriei profesii. A câştigat.

Doctorul Adrian Cotîrleţ (n. 13 iunie 1956 - Târgovişte), medic primar chirurg, director general al Spitalului Municipal Moineşti, a pornit la drum cu acelaşi convingeri ca ale multor alţi medici, care performează în acest domeniu : ,, să munceşti continuu, fără nazuri, cu credinţa adâncă în puterea iradiantă a exemplului personal; să nu respecţi funcţia, ci omul, condiţia lui morală; să fii modest, fără a te umili; să ştii să te baţi, fără cruţare, pentru adevăr''. Iar crezul acesta, tradus în fapte, identic până la amănunte, poate fi considerat cel mai emoţionant gest de recunoştinţă pentru corpul profesoral al Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Gr.T.Popa'' din Iaşi.

Intervenţie laparoscopică în direct

Nu ştiu cum ar proceda alţii, dar eu, când mă gândesc la operaţiile la care am asistat, ajung să cred, de fiecare dată, că chirurgul, şi cei care îl ajută sunt asemeni unor zei prinşi într-un ritual. Luminile, încordarea, replicile scurte, obligaţia unei echipe medicale de a funcţiona ca echipă şi de a se structura în jurul unui medic coordonator, toate alcătuiesc un miracol.

Mă aştept – urmărind o echipă medicală în timp ce operează – să găsesc acel ,,ceva'' care face posibilă viaţa armonioasă a unui grup. Cheia, explicaţia, trebuie să fie acolo, ascunse undeva.

De asta am şi încercat, la Spitalul Municipal Moineşti, să asist la o intervenţie chirurgicală laparoscopică (chirurgie de catifea pentru bolnav şi de chin pentru chirurg. De ce chin pentru chirurg? Pentru că necesită o serie de abilităţi practice mai speciale; apelând la chirurgia laparoscopică îl lipseşti pe chirurg de simţul tactil, esenţial în operaţiile clasice. În afară de asta, trebuie să fie o coordonare foarte bună între ceea ce vezi pe monitor – mişcările mâinilor, care manipulează intrumentarul respectiv şi mişcarea tălpii piciorului care acţionează asupra electrocauterului...), iar apoi, într-una din zilele următoare la o intervenţie clasică.

Până la Moineşti, în judeţul Bacău, eu cel puţin n-am auzit şi n-am văzut medici şi ingineri şi profesori şi oameni de afaceri care să refuze doctorii din clinicile universitare şi să meargă să se opereze într-un spital de provincie, bugetar.

Performanţa este unică, secretele acestei metamorfoze ar putea fi de folos celor care caută rezolvări, care doresc să scoată din impas un colectiv, o instituţie, o ţară.

Scria, cândva un filozof zen: ,,Suntem precum acel călător care merge prin beznă şi are în mână un lămpaş. Pe măsură ce înaintează, o altă porţiune a drumului este luninată, merge mai departe şi, înaintea lui, se face lumină...''

În laparoscopie, ,,lămpaşul'' este mâna doctorului. În interviu, pentru mine, ,,lămpaşul'' era chiar doctorul. 

Mă găseam la a doua documentare la Moineşti. Deşi, de-a lungul anilor, îmi stabilisem un ritm propriu de lucru, doctorul Cotîrleţ izbutise să alcătuiască din propriile mele deprinderi un alt ritm. Câteva zile m-am simţit la Moineşti ca în cadrul unui program intensiv de pregătire, pe care l-aş fi urmat într-un mare centru medical din Vest. Precis, cu o intuiţie de mare fineţe şi un talent de a surprinde ceea ce se întâmplă dincolo de orizontul strict al propriei profesii, doctorul Cotîrleţ dovedea că poate să pună în mişcare orice om, oricât de îndărătnic s-ar dovedi acesta, că poate depăşi orice rezistenţă.

Abia acum înţelegeam de ce intervenţiile laparoscopice izbutesc şi dau rezultate spectaculoase la Moineşti sau în centre unde există echipe operatorii bine sudate şi scârţăie în multe alte locuri din ţară! O asemenea intervenţie – minim invazivă şi de maximă eficienţă – nu se poate realiza de un singur doctor, oricât de strălucit ar fi acesta. Un potenţial pacient care a înţeles asta şi doreşte o operaţie laparoscopică, se va duce glonţ la Moineşti şi nu va accepta nici în ruptul capului să fie operat într-un mare centru universitar! ,,Fenomenul'' medical de la Moineşti se sprijină şi pe această incredibilă coeziune a echipei.

Dimineaţa, devreme, la 7:30, când chirurgii Adrian Cotîrleţ şi Ioan Ivan au intrat în sală, toţi ceilalţi erau acolo, bolnava internată cu diagnosticul de ,,colecistită acută litiazică.../ pietre la fiere'' era pregătită pentru intervenţie. Operaţia a ţinut sub 30 de minute. Deşi cei din echipă erau binevoitori, nu prea era timp de explicaţii. Asistam pentru prima dată la o intervenţie laparoscopică, o mulţime de lucruri nu le ştiam. Aşa că, la sfârşitul zilei, când şi doctorul Adrian Cotîrleţ, directorul general al Spitalului avea timp, am revenit cu întrebări.

Urmăream atent detaliile relatării; inevitabil, interlocutorul meu, povestind ce anume face, recapitula explicit şi fragmente din mecanismele de învăţare a tehnicilor noi, şi modul de a se raporta pe ceilalţi colegi din echipă ( anestezitsul, operatorul secund) ori de a-şi adapta procedurile în funcţie de rezultatele analizelor preoperatorii şi chiar la experienţa şi dificultăţile anterioare.

Constantin Toni Dârţu - Cum v-aţi format aceste deprinderi?

Adrian Cotîrleţ - Eu la început, am operat foarte mult pe animale; au fost cursurile de pregătire, pe care le-am făcut la Institutul European de Laparoscopie, dar şi în celelalte centre universitare.

Dexteritatea şi manualitatea ţi le capeţi la început lucrând în special pe animal, iar animalul cel mai potrivit este porcul. După aceea, experienţa acumulată în urma unui număr de operaţii îşi spune cuvântul...

Când am început la Spitalul Moineşti, să folosim laparoscopia, metoda aceasta era folosită doar în cinci, şase centre medicale din ţară...

În 1994, erau centre universitare importante care nu introduseseră noua metodă...''

Constantin Toni Dârţu - Avansarea şi dezvoltarea unor metode clasice, chiar specializarea în anumite direcţii, devine la un moment dat o frână în calea introducerii unor metode noi...

Adrian Cotîrleţ – Da, poate fi şi asta; aţi prins o subtilitate aici; într-un spital mic poţi la un moment dat să demarezi un program de modernizare sau să introduci tehnici noi, lucru pe care cu mari greutăţi poţi să-l faci în centrele universitare. Deşi am stat la un moment dat în cumpănă, foarte serios, am venit în cele din urmă la Moineşti... Nu cred că într-un spital mare aş fi izbutit să fac ceea ce am făcut aici. Aici, în Moineşti, am simţit că sunt util; şi o dată ce eu am trecut prin asta am căutat să fac ca şi cei tineri şi cei mai în vârstă să simtă că sunt utili, că e nevoie de ei, că trebuie să-şi asume responsabilităţi. Odată ce s-a modificat adresabilitatea spitalului, când au început să vină pacienţi din Bacău, din Focşani, din Piatra Neamţ, din Iaşi sau din Bucureşti, au crescut fireşte şi răspunderile noastre. Ne veneau cazuri grele, complicaţii, bolnavi refuzaţi în alte clinici; n-a fost uşor pentru nici unul din echipă. Am operat laparoscopic persoane cu obezitate, este extrem de greu să lucrezi în condiţiile acestea, când în abdomen toate sunt aşezate altfel, când nu ai vizibilitate foarte bună, când eşti obligat să lucrezi la presiuni mici de dioxid de carbon, ca să nu ai alte complicaţii... Dar vedeţi, orice dificultate trecută cu bine înseamnă că prinzi curaj ca să mergi mai departe...Şi iată, în momentul acesta, deja numărul de bolnavi care ni se adresează este mai mare că trebuie să angajăm noi medici, asistenţi, cadre auxiliare ca să putem face faţă...

Chirurgia laparoscopică înseamnă adesea cu o investigaţie jurnalistică. ,,Niciodată nu te plictiseşti, spune interlocutorul meu, mereu descoperi ceva nou. Ştii de unde pleci, nu ştii niciodată ce poţi să descoperi. Ca şi lumea pe care o cercetaţi dv. Şi cea în care pătrunde chirurgul este plină de surprize...''

,,Drumurile comode sunt întotdeauna înfundate'', spunea un mare jurnalist american.

Doctorul Adrian Cotîrleţ a avut flerul să înţeleagă de timpuriu acest adevăr simplu, a avut puterea de a-l urma. A abandonat aparenta comoditate oferită de clinicile universitare pentru un spital anonim de provincie şi, ajutat de colegi – lucru pe care îl recunoaşte de fiecare dată – dar şi de talent înnăscut şi o perseverenţă ieşită din comun, a izbutit să propulseze acest spital pe o orbită internaţională.

Profesionalismul, o nouă religie

Poate că a fost un noroc să îi întâlnesc. Doctorii din Moineşti, adunaţi în jurul liderului lor, şi protejaţi o vreme chiar de anume anonimat specific provinciei, au izbutit să ia startul către marile performanţe.

Îi văd cum lucrează, asist la operaţiile lor, vizitez compartimentele spitalului, discut cu medicii din generaţiile trecute şi cei tineri sau care, studenţi fiind, au venit să facă practica la Spitalul din Moineşti. Am sentimentul că sunt martor al unui fenomen, că undeva chiar aici, doctorii pregătesc un fel de mişcare de renaşteere a pasiunii pentru medicină, un alt cult al doctorului.

În Năsăud, auzisem pentru prima dată, o vorbă adâncă: ,,Cine-a venit la noi, o mai veni; dacă n-o mai veni, atunci degeaba a venit.'' La Moineşti, am priceput tâlcul acestor cuvinte: numai cineva care era acasă, putea să le gândească şi să le spună; şi doar mergând într-un loc unde te simţi acasă, le auzi fără ca nimeni să le fi rostit.

Spitalul Municipal din Moineşti este în măsura în care echipa de acolo izbuteşte să ţină sub control şi să dezvolte asemenea mecanisme! - un adevărat poem, un poem născut din dragoste de oameni şi de viaţă.

Şi ce poate fi mai frumos şi mai înălţător decât să locuieşti şi să lucrezi într-un POEM!?

Sursa: ,,Personalităţi române şi faptele lor '' 1950 - 2000, volumul VI, autor Constantin Toni Dârţu. Dicţionar întocmit cu sprijinul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România filala Iaşi, ediţie selectivă. Casa de Editură Venus - 2003. 

Imaginea este preluată de aici