„Pene în Moinesci ai de trecut prin Văsceni (Văsiești), un sat fórte vechiu, de pe timpul lu Ștefan cel Mare, căci s'ar fi păstrând urice vech' la câți-va rezeşi, cum mi s'a spus de primarul local.
Când intri în Vasceni (Văsiești), îți remâne în stênga satul Comănești, proprietatea ld-lul Ghica supranumit Comănénul, dupe moșia sea.
N'am vědut uà posițiune de sat mai frumósa; de departe pare că e uă grădină de uà culóre négră-verde din causa copacilor tineri şi viguroşi.
In midlocul unei grădini paradis se înălțau curțile Ghiculeștilor, pline se dice de odóre vechi.
Moşia Comănesci e una din cele mai mari moşii din țéra, aprópe la 70.000 falci pământ.
N'am putut nici măcar trece prin Comănesci, ne cum se te mai opresci se vedi ceva? Trebuea se ne grăbim pentru a ajunge mai de grabă la Moinesci.
Pe la 4 p. m. ne apropiém de Moinesci, suiam la dél şi cunoscém ca eram aprópe dupé mirosul de păcură, ce domina prin aceste locuri. Nenumèratele fântâni de påcură ce sunt såpate pe délul opus drumului, ce merge către târguşor, bogăția terenulul în păcură, fac ca şi atmosfera se fie plină de mirosul acestui gaz.
Înainte de a intra în têrg vedi délul opus potricalit de atâtea şi atâtea săpături. Movili de țérână négra-cenuşie, care espusa la sóre şi-a pierdut colorea.
Comerciul mare, ce se face cu păcură, cum şi cu gazul estras din păcură, a făcut pe guvern a lega Moinestii cu ua linie ferată. Péné acum totul e numai in proiect. Se prezintă multe greutăți la facerea acestei linii, fiind că are a trece Trotușul de vre-uá câte-va ori, şi e anevoios a face poduri peste ua apă aşa de repede şi furiósă.
Facêndu-se liniea ferată s'ar înlesni transportul acelor produse locale, cum în acelaşi timp s'ar şi mai esploatara. Sciind proprietari de fântâni de păcură că li se cere păcura și gazul mai mult vor căuta sé estragă şi ei mai mult. Astă-di se esploatéza el, dér nu aşa de mult, căci prin părțile de la șes mai nu găsesci gaz de Moinesci.
Pe cât am aflat ênsé s'ar opune la facerea aceste linii Têrgu-Ocnei, dicênd că înaintându-se linia ferată péné la Moinesci, cade cu totul Têrgu-Ocna. N'ar mai fi atunci un centru, unde se încarcă și se descarcă totul peutru partea muntósă a țérei. Depozitele de lemne atunci s'ar muta la Moinesci, care ar progresa vedend cu ochii, iar Têrgu-Ocna ar decadea, de ți-ar fi milă de el.
Contra unui asemenea argument pueril putem respunde, că hotărit uă dată fiind planul de a se face ua linie ferată la uá localitate, se caută a se satisface interesele acelei localități, cum şi mai ales ce avantagiù economice póte aduce acea linie pentru țéra întrégă.
Acum acea linie póte sé lovéscă în interesele altor oråșele, dér aceea nu e nimic, caci nu trebue se fim așa de nepriceputi şi egoiști, ca sé dorim staționarea a multor din oraşele nóstre şi înflorirea numai a unora.
Aşa, de se va face liniea ferată la Moinesci; Têrgul-Ocna va pierde puțin, dér va câştiga țéra întréga, căci se va a duce un mai mare folos țérei prin estragerea în mai mare cantitate a păcurei și gazului, şi apoi chiar pierderea Têrgului- Ocnei nu se va simți pentru țéră, căci se va muta parte la Moinesci, și se vor måri atunci âncă depozitele de lemne, fiind mai aprópe de herestrae.
****
Cam acestea discutăm noi în de noi, când intrăm în tîrg, trăsura mergênd încet, căci aveam a sui dealul, tîrgul fiind aşedat sus pe deal.
Mult n'aveam de stat, căci ți se ura. La hotelul unde am tras, abia au avut timp sé resufle caii, iar eu putut se'mi scriù corespondența la Romanulu despre băile de la Slănic.
Într'amurgul plecarám, după ce ne luasem însemnare de numele satelor pe unde aveam se trecem nóptea.
Ne hotărisem a pleca nóptea, ântêiu că mai scurtăm din cale, de óre-ce a doua di cautam se fim in Piatra, apoi căldurile nesuferite din timpul dilei ne saturase pène în gât de drum şi preferam a merge mai bine nóptea pe răcóre.
****
Ajunsesem la albia unul pârău de munte, unde şoseaua se întrerupe, şi nu sciam încotro se apucăm. Dam no: la dreapta, dér dadusem pe un drum lateral, ce cine știe unde ne-ar fi duz, de n'am fi luat séma.
Cârmim înapoi și încet încet bîjbîind pe jos reuşim a nemeri drumul adevérat.
Eram în vale de tot. Moinescii remåsese în deal şi te uitai în el ca într'uă panoramă, iluminată cu sute de lampioane.”
Fragmente din articolul scris de G. Ghibănescu în Revista Romanulu -1887
Sursa Arcanum
Am păstrat scrisul și exprimarea din revistă pentru a reda atmosfera sfârșitului de secol XIX.
