ARH. ROZELA BURNEA-GEORGESCU (n. Ploieşti,13 martie 1937-d.2018)
„Urmează Institutul de Arhitectură «<lon Mincu» din Bucureşti, între 1955-1960, pregătirea de atelier făcînd-o sub îndrumarea prof. dr. arh. Horia Maicu, iar la proiectul de diplomă «Amenajarea unui parc în Ploieşti» - fiind îndrumată de conf. arh. Ignace Şerban.
****
După absolvire, e repartizată la DSAPC Bacău, ulterior denumit Institutul de Proiectare Județean Bacău, ca şef al Atelierului de Sistematizare și Arhitectură.
***
Printre lucrările mai importante, cităm: Studiul pentru locuințe în mediul rural cu specific zonal (1961), Blocuri de locuințe în oraşele Roman, Moineşti, Comăneşti (1962-1963), Sediul Procuraturii Bacău (1963), Sediul Trust-Petrol din Moineşti (1966), Hotel 60 locuri cu alimentație publică la Piatra Neamt (1967), Policlinică Piatra Neamt (1967), magazine universale în Roman (1967), Moineşti (1968), Complex comercial «ZEMES» - Moineşti (1968), Ansamblul de locuinţe şi magazine «<Zona centrală>> Bicaz (1969), Hotel cu bază de tratament în Slănic Moldova (1971), Blocuri Piaţa Unirii Focşani (1972), Han turistic «MAGURA>> în colaborare cu arhitecții G. Bărbulescu şi D. Beţeanu, (1974), Magazin universal «LUCEAFĂRUL>> în zona centrală Bacău (1975), Amenajări interioare şi extindere la Teatrul de Stat «G. BACOVIA» Bacău (1976), Restaurare și amenajare la casa de creație «G. ENESCU>> din Tescani (1976). Bloc cu p+10 şi magazine la parter şi la etajul I «SELECT>> Bacău (1978), Hotel cu 390 de locuri «MOLDOVA» Bacău (1979), Cinematograf panoramic 650 locuri - Bacău (1981), Școală de Muzică şi sală de audiții muzicale 350 locuri-Bacău (1982), Faţade prefabricate din beton aparent colorat în cartierul << BISTRITA- Bacău (1983-1984), Ansamblul de locuințe «BA- Bacău (1985).”
Revista Arhitectura
sursa Arcanum
TRUSTUL DE CONSTRUCȚII BACĂU -Şantierul construcții-montaj MOINEȘTI
„De numele acestui şantier sînt legate multe dintre construcțiile care s-au înălțat în această parte a județului Bacău. Dacă menționăm dintre obiectivele recent construite (hala de la I.M.T.F. Comăneşti, Căminul Şcolii profesionale Lucăceşti, brutăria de la Moineşti etc) nu facem altceva decât să pregătim cititorul în vederea prezentării COMPLEXULUI COMERCIAL MOINEŞTI despre care ne-a vorbit tov. ing. LOVIN IOAN, şeful șantierului.
Impunătoarea clădire din centrul oraşului este proiectată după soluții noi ca rezistenţă şi finisaj. Intr-adevăr, cadrele cu deschidere de 17 m, fără stilpi intermediari demonstrează exactitatea calculelor de rezistenţă.
Folosirea plăcilor de ceramică şi a mozaicului în cimp continuu şi în asize (pătrate) la faţadă; executarea pe fiecare travee cu secțiune variabilă şi corpuri prefabricate, mozaicate, aplicate la fața stilpului, ancadramentele la ferestrele de la etaj executate prefabricat şi aplicate la fața locului, iluminatul fluorescent executat in scafe, sint indici care asigură un finisaj de o certă valoare estetică, realizare care demonstrează că Şantierul de la Moineşti în cei 5 ani de activitate s-a experimentat considerabil. În luna decembrie a. c. firma luminoasă cu o înălțime de 10 m, executată prefabricat pe tronsoane, va purta inscripţia:
,,UNIVERSAL SELECT" MOINEŞTI
Magazinul va avea la parter puncte de deservire cu produse alimentare, iar la etaj produse industriale şi manufacturiere. Construcția se întinde pe o lungime de 77 m, avînd anexat şi un depozit pentru mărfuri.
Tov. ŞTEFĂNESCU VICTOR, şeful contabil al Şantierului, ne-a informat că executarea judicioasă a lucrărilor pe ansamblu a determinat şi economii la pretul de cost însumînd cifra de 66.000 lei pe semestrul întii. Multe nume de con- structori pot fi menționate cu acest prilej. Dintre acestea consemnăm pe Valter Stoica, Vasluianu Nicolae, Valache Gheorghe şi Popovici Petre, a căror activitate este prezentă în edificiile pe care le înalţă Şantierul de Construcţii-Montaj Moineşti.”
Articolul este din 1968, iar imaginile din anii 1969, 1970.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu