Dimitrie Mareș

 

 

„Din pleiada de învățători de pe meleagurile bäcäuane, desprindem chipul luminos al lui Dimitrie Mares (1899-1952), apostol eminent in satul Scorteni timp de peste trei decenii şi jumătate. Născut la 27 octombrie 1898, la cătunul Borzeşti-Sarata, Bahnăşeni, apartinea comunei Solont, unde a urmat clasele primare, Dimitrie Mares este primul născut dintre cei patru fii at lui Costache şi Ghinuței Mares, răzesi, cu rădăcini adinci in vremurile de demult ale lui Ştefan cel Mare. Tatăl său era veteran din războiul de la 1877-1878.

Intr-o epocă de avint patriotic premergător Unirii din 1918, Mareş beneficiază de o legislație școlară si de profesori care determină transformarea scolii normale si a cadrelor didactice drept una din pirghiile cele mai insemnate ale ridicării nivelulut satelor româneşti. Urmind la conducerea invatamintului românesc după Petru Poni (1841-1925), intemetetorul şcolilor normale, academicianul şi pedagogul Spiru Haret (1851-1912) elaborează mai multe legi scolare pe care le si aplică, infiintind o serie de reviste pedagogice, situatio de care se bucură şi viitorii învățători. Normalistul Dimitrie Mares a beneficiat şi de experiența profesorului de istorie Ion Mitru (1887-1947), director al şcolit Normale Vasile Lupu din Iasi, intre 1897 și 1919, unde a studiat intre 1908 şi 1916 viitorul învățător. In epoca in care a profesat Dimitrie Mares, gindirea pedagogică era orientată în trei direcții: filozofică, experimentală şi socială, avind ca exponenți principali pe G. G. Antonescu (1882- 1955), Vladimir Ghidionescu (1878-1948) și Dimitrie Gusti (1880-1955).

Om care se perfectiona mereu, învățătorul Dimitrie Mares, avea in bibliotecă toate lucrările importante ale acestor ginditori, ca şi ale padagogilor Gävänescu, Stefan Bârsănescu, Grigore Tabacaru, cărui discipol credincios s-a dovedit. Imi amintesc bine când, pe cind eram student la filologie, consultam adesea biblioteca personală a lui D. Mareş şi eram uimit că acest dascăl se informa din sursele cele mai autorizate ale gindirii vremii. Am inteles atunci că învățătorul meu era un adept al lut Ștefan Bârsănescu, un reprezentant al pedagogiei culturii.

Dimitrie Mares aplică aceste principii in mediul satesc din Scorteni. Capitole relative la educația estetica din lucrarile studiate, cu sublinieri, il pasionau. El acorda o deosebita atenție artelor şi dexterităților. De la invatatorul Mareş am invatat caligrafia şi gustul literar, caci nu exista clasic al literaturii romane accesibil copilului spre care să nu-şi indrepte elevi. De la el am invatat gramatica limbii române, in aşa fel incit, mai apoi, in Liceu aproape ca n-am mai avut ce adăuga. Tot de la invatatorul Mares se invatau in mod deosebit ştiinţele exacte. Nu se pot uita nici spectacolele artistice pe care dascalul nostru le realiza cu micii scolari si cu oameni din sat, ori mai cu seama cu foştii elevi care studiau in licee.

Imi amintesc bine cu cità pasiune, in 1937, ne recita invatatorul poemul lui George Coşbuc, „Noi vrem pamint”. Am vazut atunci la colecția reviste Luceafarul din 1919, si numarul inchinat tui Cosbuc la comemorarea unui an de moarte. Dimitrie Mares era indragostit de poetul țărănimii, dar şi de Alecsandri, Emi- nescu, Goga, Topirceanu, fapt atestat de biblioteca sa şi de mărturiile soției sale, Eleonora Mares. De la acest apostol am învățat toate cintecele patriotice, cîntece pe care le pot reproduce cu exactitate şi astăzi. Lectille sale de istorie ne electrizau. Invăţătorul ştia să selecteze din vasta sa cultură ceea ce este esential şi ceea ce ajunge direct la inima copilului. Imi sint vii in memorie scenele care evocau războaiele daco-romane, căci aruncau o punte a continuitații poporului si a limbii peste veacuri. Erau vii portretele domnitorilor români din trecutul glorios de luptă pentru păstrarea fiintei nationale.

Admirator al literaturii, al versificației, Dimitrie Mareş şi-a incercat puterile si in domeniul scrisulul. A publicat în paginile ziarului Bacăul sub pseudonimul Crisant. Minula mai ales versul satiric şi se ridica impotriva poeziei, in care, in haina versificației noi, se ascundea lipsa de idei.

S-ar cuveni să vorbim şi de Dimitrie Mareş conferentiarul de pe Valea Tazlăului. Ziarul Bacăul din 1 ianuarie 1929 il prezintă ținind o conferință în care arată scopul asociației Mihai Eminescu din Tescani-Bacău, cu prilejul unei şezători artistico-literare. La fel, ar trebui să-l prezentăm ca monograf al comunei Scorteni. Director al şcolii din Scorțeni peste un sfert de veac, Dimitrie Mares a fost, timp de un deceniu subrevizor şcolar, aşa cum rezultă din Fondul Inspectoratului Școlar - Bacău de la Arhivele Statului, unde există o caracterizare din care rezultă că Dimitrie Mares a obtinut titlul definitiv la prima chemare -1922 şi gradul II in 1927 prima chemare, cu media cea mai mare (8,25) din reg. Bacău (compusă din 4 judete)" şi că a desfăşurat o activitate şcolară deosebită, pentru care motiv a fost propus pentru Răsplata Muncii clasa I pentru învățămint".”

 

CEDRIC N. MAGIRESCU

Articolul este din Revista Ateneu -1988.

sursa Arcanum