Evacuat la Bacău

 „Târgul Moineşti, locul de naştere al adolescenţei mele, se scaldă într-un verde puternic şi încântător de jur împrejur. Aflat la poalele răsăritene ale Carpaților, era împrăştiat asemenea unui covor cenuşiu, fără margini definite, cu case lipite una de alta, ca un zid comun, acoperit cu tablă maronie şi cenuşie, aşezate pe cele două părţi ale drumului pietruit, cu margini asemănătoare unui trotuar. Fiecare casă prezenta în față prăvălia şi înapoia ei, asemănător unui tren, se înşiruiau camere întunecoase, terminându-se cu o bucătărie și o terasă. Ea dădea în ţarină până la dealurile împădurite şi întinse până la orizont. Această vedere pastorală ascundea un mozaic de vieți familiale cu necazuri, bucurii şi un complex de relaţii strânse între ele.

În una din aceste case era o prăvălie de ceasornice în faţă; în vitrină era desenată o pereche de ochelari colorați. Aici, în această casă mi-am petrecut anii copilăriei şi începutul adolescenței, până la vârsta de 14 ani.

Viața târgului se învârtea în jurul unicei străzi care reglementa mişcarea locuitorilor, în majoritate evrei. De-a lungul ei se desfăşura viața comercială, care devenea mai activă şi mai variată în zilele de târg. Atunci se putea vedea o mulţi-me de ţărani în căruțele lor încărcate cu roadele muncii, produse agricole de tot felul, care după târguială, convingere, compromisuri şi nu puțină înşelăciune, treceau în mâinile negustorului din Moineşti; în schimb duceau acasă în satele lor produse trebuincioase diferite, în parte necesare, în parte nu mică lucruri de prisos, urmare a capacităţii negustorilor de a convinge.

Ca orice orășel evreiesc din România, locuitorii (evrei) Moineştiului erau tradiţionalişti, păstrători ai poruncilor de bază ale iudaismului, însă fără exagerări şi cu dorinţa de a primi ceea ce îți oferă lumea cea mare: îmbrăcăminte modernă, folosirea din ce în ce mai frecventă a limbii române, interesul pentru literatura universală, inclusiv pentru scriitorii români (Liviu Rebreanu, Caragiale, mai ales nuvela "O făclie de Paşti" şi alţii), frecventarea sălii unice şi modeste de cinema "Select" unde rulau filme numai în zilele de sâmbătă şi duminică; grija părinţilor noştri pentru educația formală şi sistematizată. În Moineşti era o şcoală primară a Comunităţii evreieşti, unde am învăţat după programul de învăţământ al Ministerului Educației Naţionale şi în plus învăţătura biblică şi ebraică după masă. După ce am terminat învăţământul primar, ca urmare a faptului că nu exista liceu în oraş, am fost obligaţi, câțiva elevi, ai căror părinţi erau interesaţi pentru continuarea învăţăturii, să primim lecții particulare de la Naş Litman, unul din puţinii inşi absolvenţi ai liceului şi să plecăm la Bacău de două ori pe an în lunile februarie și iunie - pentru a ne prezenta la examene, la Liceul Ferdinand I, ca elevi externi. Eu am locuit în gazdă în perioada aceasta la familia Avram, la care mă voi referi în rândurile de mai jos, pentru alte motive.

Evreii din Moineşti au subliniat cu mândrie deosebită faptul că 30 de familii din oraşul lor au emigrat în Eret Israel în 1882, au întemeiat moşavaua Roş Pina, una din primele moşavoturi create în perioada primei alia. Acest fapt, sau aderarea specială a tatălui meu, Shlomo Natansohn, la ideea sionistă, precum şi activitatea sa intensă, inclusiv conducerea acţiunilor în favoarea lui Keren Kayemet Le'lsrael, au imprimat pecetea şi au creat atmosfera sionistă specială care domina în târg: mişcarea tineretului haluțian, acțiune culturală intensă, învăţarea limbii ebraice în şcoala Comunității, predată de către un profesor adus special din Basarabia (care m-a învăţat pe mine şi pe sora mea în mod particular) şi "picurarea" continuă a alialei câtorva tineri în Ereţ Israel în acea epocă. În această atmosferă, care includea continuarea tradiției şi a reînoirii, am petrecut anii copilăriei şi începutul adolescenţei. Această viață, care fără îndoială a pus bazele personalității mele, a luat sfârşit brusc în vara lui 1941. În iulie 1941, mai puțin de o lună după izbucnirea războiului împotriva Uniunii Sovietice, la care România a luat parte ca membră a pactului cu Germania nazistă, s-a ordonat evacuarea Comunității evreieşti din Moineşti. În decurs de câteva zile s-au distrus viețile a aproape 500 de familii evreieşti, care au fost silite să lase în urma lor case, avere şi în special un mod de viață complex, înrădăcinat adânc în peisajul înconjurător, relații sociale stabilite de comunitatea străbună înconjurată de populaţia sătească, care, deşi era sursa principală de existență, era şi sursă de duşmănie şi persecuție antisemită. Viaţa fiecărei familii şi averea ei s-au strâns într-o căruță țărănească trasă de doi boi, care urma să-i ducă spre un viitor necunoscut, în capitala județului Bacău.”

Amintirile lui Efraim Natansohn din cartea „Noi copiii străzii Leca", scrisă de Iulius Iancu.