IMPRESIUNI DE CALATORIE - VACANȚELE MELE

 „Pene în Moinesci ai de trecut prin Văsceni (Văsiești), un sat fórte vechiu, de pe timpul lu Ștefan cel Mare, căci s'ar fi păstrând urice vech' la câți-va rezeşi, cum mi s'a spus de primarul local.

Când intri în Vasceni (Văsiești), îți remâne în stênga satul Comănești, proprietatea ld-lul Ghica supranumit Comănénul, dupe moșia sea.

N'am vědut uà posițiune de sat mai frumósa; de departe pare că e uă grădină de uà culóre négră-verde din causa copacilor tineri şi viguroşi.

In midlocul unei grădini paradis se înălțau curțile Ghiculeștilor, pline se dice de odóre vechi.

Moşia Comănesci e una din cele mai mari moşii din țéra, aprópe la 70.000 falci pământ.

N'am putut nici măcar trece prin Comănesci, ne cum se te mai opresci se vedi ceva? Trebuea se ne grăbim pentru a ajunge mai de grabă la Moinesci.

Pe la 4 p. m. ne apropiém de Moinesci, suiam la dél şi cunoscém ca eram aprópe dupé mirosul de păcură, ce domina prin aceste locuri. Nenumèratele fântâni de påcură ce sunt såpate pe délul opus drumului, ce merge către târguşor, bogăția terenulul în păcură, fac ca şi atmosfera se fie plină de mirosul acestui gaz.

Înainte de a intra în têrg vedi délul opus potricalit de atâtea şi atâtea săpături. Movili de țérână négra-cenuşie, care espusa la sóre şi-a pierdut colorea.

Comerciul mare, ce se face cu păcură, cum şi cu gazul estras din păcură, a făcut pe guvern a lega Moinestii cu ua linie ferată. Péné acum totul e numai in proiect. Se prezintă multe greutăți la facerea acestei linii, fiind că are a trece Trotușul de vre-uá câte-va ori, şi e anevoios a face poduri peste ua apă aşa de repede şi furiósă.

Facêndu-se liniea ferată s'ar înlesni transportul acelor produse locale, cum în acelaşi timp s'ar şi mai esploatara. Sciind proprietari de fântâni de păcură că li se cere păcura și gazul mai mult vor căuta sé estragă şi ei mai mult. Astă-di se esploatéza el, dér nu aşa de mult, căci prin părțile de la șes mai nu găsesci gaz de Moinesci.

Pe cât am aflat ênsé s'ar opune la facerea aceste linii Têrgu-Ocnei, dicênd că înaintându-se linia ferată péné la Moinesci, cade cu totul Têrgu-Ocna. N'ar mai fi atunci un centru, unde se încarcă și se descarcă totul peutru partea muntósă a țérei. Depozitele de lemne atunci s'ar muta la Moinesci, care ar progresa vedend cu ochii, iar Têrgu-Ocna ar decadea, de ți-ar fi milă de el.

Contra unui asemenea argument pueril putem respunde, că hotărit uă dată fiind planul de a se face ua linie ferată la uá localitate, se caută a se satisface interesele acelei localități, cum şi mai ales ce avantagiù economice póte aduce acea linie pentru țéra întrégă.

Acum acea linie póte sé lovéscă în interesele altor oråșele, dér aceea nu e nimic, caci nu trebue se fim așa de nepriceputi şi egoiști, ca sé dorim staționarea a multor din oraşele nóstre şi înflorirea numai a unora.

Aşa, de se va face liniea ferată la Moinesci; Têrgul-Ocna va pierde puțin, dér va câştiga țéra întréga, căci se va a duce un mai mare folos țérei prin estragerea în mai mare cantitate a păcurei și gazului, şi apoi chiar pierderea Têrgului- Ocnei nu se va simți pentru țéră, căci se va muta parte la Moinesci, și se vor måri atunci âncă depozitele de lemne, fiind mai aprópe de herestrae.

****

Cam acestea discutăm noi în de noi, când intrăm în tîrg, trăsura mergênd încet, căci aveam a sui dealul, tîrgul fiind aşedat sus pe deal.

Mult n'aveam de stat, căci ți se ura. La hotelul unde am tras, abia au avut timp sé resufle caii, iar eu putut se'mi scriù corespondența la Romanulu despre băile de la Slănic.

Într'amurgul plecarám, după ce ne luasem însemnare de numele satelor pe unde aveam se trecem nóptea.

Ne hotărisem a pleca nóptea, ântêiu că mai scurtăm din cale, de óre-ce a doua di cautam se fim in Piatra, apoi căldurile nesuferite din timpul dilei ne saturase pène în gât de drum şi preferam a merge mai bine nóptea pe răcóre.

****

Ajunsesem la albia unul pârău de munte, unde şoseaua se întrerupe, şi nu sciam încotro se apucăm. Dam no: la dreapta, dér dadusem pe un drum lateral, ce cine știe unde ne-ar fi duz, de n'am fi luat séma.

Cârmim înapoi și încet încet bîjbîind pe jos reuşim a nemeri drumul adevérat.

Eram în vale de tot. Moinescii remåsese în deal şi te uitai în el ca într'uă panoramă, iluminată cu sute de lampioane.”

Fragmente din articolul scris de G. Ghibănescu în Revista Romanulu -1887

Sursa Arcanum

Am păstrat scrisul și exprimarea din revistă pentru a reda atmosfera sfârșitului de secol XIX.

ȚINUTUL BACĂU ÎN SECOLELE XV -XIX (Il)

 Câteva date referitoare la Moinești, în articolul „ȚINUTUL BACĂU ÎN SECOLELE XV -XIX (Il), scris de Ioan Muraru, în Revista Carpica nr.17.

Monede antice şi bizantine la Moinești

 Din studiul „Noi descoperiri de monede antice şi bizantine intrate in colecţiile Muzeului din Bacau” al lui Viorel Căpitanu din Revista Carpica XX -1989

„Alte două descoperiri de valoare excepțională provin din cetatea dacică de la Moineşti, şi care se datează împreună cu materialul ceramic dacic în sec. I î.e.n.

Ape minerale pe apa simbetei

 

„Ape minerale, bogăţii incalculabile ce dăruiesc ţării o treime din potenţialul balnear al Europei, se găsesc din belşug şi in oraşul petroliştilor moineşteni. Calităţile curative, debitul, condiţiile climatice sint elemente care ar putea duce oricind la inscrierea localităţii in circuitul staţiunilor balneoclimaterice. Cum stau insă lucrurile la faţa locului ?

Tovarăşul Tudor Tănase, primarul oraşului, după ce ne vorbeşte de preocuparea constantă a factorilor locali pentru valorificarea superioară a acestei resurse imense de sănătate, ne oferă spre edificare un „Studiu privind folosirea apelor minerale din oraşul Moineşti“. Aflăm astfel că ele au fost descoperite in 1860. cind prin săparea unui puţ de ţiţei pină la adincimea de 300 m. s-a dat de apă minerală sulfuroasă, iodurată şi feruginoasă. Folosirea lor incepe, după cum menţionează documentele vremii, incă din 1885, pentru ca in 1895 dr. Ştefan Stincă, unul din iniţiatorii medicinei sociale de la noi, să trateze deja pacienţii de reumatism la „spitalul centrului muncitoresc Moineşti“.

In 1908 exista o instalaţie rudimentară de băi minerale. In 1909 Primăria comunei construieşte o baracă cu citeva cabine, ameliorind condiţiile de tratament. In 1910 cerinţele au crescut şi comuna a făcut cheltuieli care „au costat scump“ : „...a făcut 10 cabine sistematice (!) inzestrindu-le cu tot confortul necesar unei băi modeme ( !).... a instalat căldare de încălzit apa, pompă pentru aducerea apei, s-a prunduit aicea, s-au făcut colibe pentru stat publicul, s-a făcut analiza apei care s-a găsit proprie pentru băi“. La solicitarea populaţiei nevoiaşe, primarul a acordat gratuit un număr impresionant de băi, dar după 1920 (cind comuna a fost declarată oraş) greutăţile financiare au silit oficialităţile să subarendeze băile unor cooperative sau particularilor. Cu toate acestea rcnumele apelor de aici creşte an de an şi sute de cetăţeni de diverse profesii — de la muncitori la senatori şi miniştri — vin la tratament.

Prin Decizia ministerială nr. 21192 5 Iunie 1934 desele solicitări ale localnicilor sint satisfăcute : Moineştiul este recunoscut ca localitate balneoclimaterică.

O bună bucată de vreme băile au fost lăsate in părăsire. Cabinele s-au ruinat, izvoarele au fost astupate cu mîl, ţiţei şi reziduuri petrolifere de la sondele instalate chiar in incinta parcului de băi minerale. Abia in 1959 Sfatul popular orăşenesc Moineşti incepe demersurile pentru repunerea in funcţiune a băilor. Ele sint redeschise in 1963 in localul „băilor comunale“, clădire veche de 31 de ani. cu o singură procedură — băile la cadă.

 

De atunci şi pină in prezent, cu tot elanul moineştenilor, nu s-au petrecut prea multe schimbări, băile functionind cu o capacitate efectivă mult inferioară celei potentiale. Faima apelor minerale de aici ajunge totuşi pe diverse căi la bolnavii din toate colţurile tării. Numai in perioada 15 mai — 1 octombrie a anului trecut la băile moineştene s-au tratat 1 587 de cetăţeni. Dintre aceştia doar 305 erau localnici. Ceilalţi veniseră indeosebi din Bucureşti, judeţele Vrancea şi Buzău, dar şi din foarte multe localităţi ale judeţelor Alba, Botoşani, Bihor, Braşov, Brăila, Constanta, Iaşi, Ilfov ş.a. Surprinzătoare este afluenţa pacienţilor din Transilvania şi Banat, fapt mai puţin obişnuit în anii 1933—1931.

Înainte de a vă oferi citeva date despre indicaţiile balneo-terapeutice ale apelor, iată citeva opinii ale pacienţilor. Maria A. Dumitru. 55 ani, comuna Poduri : „Cind am venit prima oară abia mergeam. Nu puteam să rădic miinile, nu puteam să stau in pat mai mult de o oră. Am fast peste tot. Şi la Iaşi am ajuns la control. Aici, după a treia baie am şi simţit că mi e mai bine. După 4 luni am inceput să fac din nou treabă. Acum sint in al optulea an de cind fac băi şi mulţămesc, n-o due rău deloc“. Gheorghe C. Martin, 62 ani, Ardeoani : „Nu puteam să ridic mina dreaptă deasupra capului şi după numai 7 băi lucrez mai ceva ea inainte de a fi bolnav". Aneta Postolache, Comăneşti : „Eu trebuia să fac o operaţie şi după ce am făcut băi am renunţat Ia ea pentru că mă simţeam bine. Vin aici de 6 ani şi zic că sint ape foarte bune". Şirul aprecierilor ar putea continua. Să vedem insă ce spun specialiştii.

Din studiu! amintit, întocmit de dr. Mihai şi Elena Ghiţulescu, precum şi din prospectele afişate ici-oolo, prin cite un autobuz, aflăm că apele minerale din Moineşti folosesc la : tratarea bolilor aparatului locomotor (reumatisme cronice şi boli de nervi periferici) — artrite şi poliartrite cronice, artroze, spondilite şi spondiloze, calusuri intirziate sau dureroase, osteite şi periosteite cronice, miozite şi tendinţe cronice, nevralgii şi nevrite cronice ; tratarea bolilor ginecologice — cervicite, metrite. perimetrite, parametrite, pelviperitonite cronice, insuficiente funcţionale sau organice, sechele posti inflamatorii sau postoperatorii ; tratarea dermatozelor cronice — psoriazis şi neurodermite. Totodată, prin punerea in valoare a „izvorului de ochi“ se vor putea trata afecţiuni oculare iritative, conjunctivite cronice, infecţii cronice oculare.

Izvoarele moineştene sint deci similare cu cele de la Olăneşti, Hereulane, Căli- măneşti, Căciulata, Pucioasa. Băltăţeşti, şi cu toate acestea anuarul Ministerului Sănătăţii din 1975 indică Moineştiul drept „localitate cu factori balneari“, in urma unor localităţi cu cite un singur izvor declarate „staţiuni de importanţă locală“. Or, aici sint 10 izvoare cu un debit de peste 50 000 litri in 24 ore!

În comparaţie cu Slănicul, atit diversitatea compoziţiei chimice, cit şi indicaţiile de cură sint mult mai mari. In plus, climatul moineştean este mai puţin umed. Iar dacă ar fi să ducem mai departe comparaţia, cele 3 surse nefolosite de la Lu- căceşti, bune pentru cura internă a afecţiunilor urmare, a bolilor de nutriţie — diabet, a alergiilor şi a afecţiunilor de căi biliare — dau ape de tipul Olăneşti 24, in timp ce izvorul nr. 5 Moineşti, cu apă feruginoasă-mîloasă scoate la iveală „nămol sapropelic“, echivalent cu cel de la Techirghiol ! !). Apreciaţi singuri cite bogăţii se duc pe apa simbetei, mai precis pe cea a Tazlăului Sărat.

Nu spunem că moineştenii rămin impasibili la asemenea pierderi. Dimpotrivă, studiul efectuat conţine măsuri serioase de valorificare, măsuri care au fost deja aduse la cunoştinţa Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean şi a Institutului pentru economia comerţului interior şi a turismului, secţia turism Bucureşti. Pentru că in rezolvarea favorabilă a acestei probleme este implicat şi O.J.T. Bacău, să vedem şi părerea directorului instituţiei, tovarăşul Gheorghe Manolache : „O să incercăm să facem ceva pentru că şi noi sintern interesaţi, dar demarăm incet. Pină nu cunoaştem posibilităţile certe pentru a investi, nu ne hazardăm. Am comandat un studiu de marketing şi peste trei luni vom avea rezultatele. O să facem propunerile respective la timpul potrivit“.

Vă dăm deplină crezare, tovarăşe director. Ştim că nu se pot investi nişte fonduri dacă nu există o bază temeinică in acest sens. Nu credeţi insă că se pot folosi, pină la investirea unor sume, rezervele locale ? Şi aici ne referim la propunerea moineştenilor de a constitui un prim pavilion de tratament in clădirea unui cămin de nefamilişti. Oricum, pină la primirea certificatelor, analizelor şi altor rezultate, vă aducem la cunoştinţă că apele de Moineşti au fost medaliate cu aur la un tirg international, organizat cu ani in urmă in capitala Franţei, că şi in acest an, incepind din luna mai, data deschiderii băilor, la Moineşti s-au tratat peste 1 000 de oameni, că multi dintre ei au venit pentru a doua şi a treia oară consecutiv din oraşele (ca să ne oprim doar la ele) Bucureşti, Tecuci, Buzău, Focşani. Ploieşti, Panciu, Constanţa. Tg. Mureş. Predeal, Roman, Rm. Sărat, Tirgovişte ş.a. pe care spaţiul nu ne mai permite să le enumerăm.”

Cornel Galben - „Flacăra” 1977

sursa Arcanum

Lucrări de reparaţii, refaceri și restaurări la monumentele istorice din judeţul Bacău (sec. XIX-XX)

 În capitolul „Lucrări de reparaţii, refaceri și restaurări la monumentele istorice din judeţul Bacău (sec. XIX-XX) scris de Ioan Opriș în Revista Carpica din anul 1986, aflăm despre câteva din bisericile din zonă.

În ultimul paragraf apare satul Verșești din comuna Berești-Tazlău. Unde este acest sat?

Mai sunt bisericile prezentate în articol?

„Un edificiu nou sau înnoit de lemn se afla, din 1888, la Băhnăşeni— Sărata, purtînd hramul Cuvioasei Paraschiva, şi el desigur mai vechi; altul, cu hramul Nașterii Maicii Domnului, la Pîrjol, era datat la 1770, prezentînd tipul cu pridvor lateral, învelitoare de draniță și pictură (2 straturi, ultima datată la 1860). Clopotul vechi, original, tîmpla de lemn probau suficient despre vechile aşezări, monumentul ca atare fiind reparat în anii 1890–92.”

*****

Biserica de la Rusăești, cu hram Sf. Voievozu, tot de lemn, cu abside laterale poligonale, fusese zidită în 1814 de săteni; avea pridvor fără stilpi. În 1895 o refacere adaugă noi elemente, în 1938 necesitînd restaurare - operă ce o patronează Eugen Demetrescu, director al Timbrului din Consiliul de Miniştri.

******

La Verşeşti (com. Bereşti-Tazlău) biserica de lemn cu hramul Sf. Dumitru fusese fondată la sfîrșitul veacului al XVIII-lea de comisul Dumitru Secară, fost cămăraș al salinelor de la Tîrgu Ocna (1790-1813). O piatră tombală, ajunsă treaptă de intrare înscria numele maiorului Martino „care am murit în mizerie dar n-am pătat sabia și ipoletul meu de infamia trădării de la 11 februarie 1859". Mai multe refaceri 1852, 1868-1870, 1891 și 1921 au alcătuit o faţadă diferită faţă de ceea ce trebuie să fi fost monumentul inițial.”

Moinești. Întoarcerea la rădăcini. 25-30.08.2025 -Florin Meșca

 

Oameni din trecutul acestor locuri

 1963

„În fruntea intrecerii socialiste pe schelă (schela Zemeș) se situează colectivul Secţiei a Vl-a extracţie condus cu multă competenţă de tînărul inginer Vasile Marchidan.” Din articolul scris de Nicolae Galuşcă responsabil cu intrecerea socialistă Schela Zemeș.

****

„După absolvirea şcolii profesionale, lucrează un timp ca strungar, iar din anul 1952 devine salariat al Bazei tubuläre Moineşti unde a lucrat, de asemenea, ca strungar pînă în anul 1954, cînd a fost promovat în funcţia de maistru. In anul 1961 a absolvit cursurile şcolii de maiştri din Cîmpina, obţinînd diploma de maistru strungar. In prezent el conduce sectorul de strungărie din cadrul Bazei tubulare Moineşti.” Din articolul scris de ing. Gh. Iordachi, şeful serviciului mecanic de la I.T. A. B. T. Moineşti.

sursa Arcanum

Blocuri Moinești-1963

„Cartierului Lucăceşti — sau orăşelul petroliştilor, cum i se mai spune — in intregime construit in anii regimului democrat-popular, i se va adăuga, in scurtă perioada de timp, un Moineşti nou, complet reconstruit, ţinindu-se seamă de cerinţele arhitecturii moderne.

****

Numai in acest an deja au fost date in folosinţa oamenilor muncii 72 de apartamente, sint in construcţie 120 şi vor incepe lucrările la alte 40 de apartamente.

In afara construcţiilor ce vor fi făcute de Trustul de extracţie Moineşti, in anul 1964 numărul total al apartamentelor date in folosinţă va fi de circa 160.

In apropierea gării oraşului au inceput deja lucrările la un bloc de locuinţe cu 320 apartamente, 2 magazine etc.

Printre noile blocuri, terminate de curind de harnicii constructori, sint şi cele de pe strada Vasile Alecsandri (foto 1 şi 2).

***

In scurt timp aprovizionarea cu apă potabilă a oraşului se va putea face in condiţii optime, in urma lucrărilor ce vor incepe in curind, pentru captarea apei riului Ciobănuş, ceea ce va asigura un debit mult mai mare decit cel existent.

Numai in acest an s-a extins reţeaua de apă cu incă 5 km, in cursul anului viitor se va mări cu incă 3 km — după cum a precizat tov. Iaroslav Moşuc, inginer şef in cadrul I.G.O. Moineşti.

****

Preocuparea continuă pentru a da oraşului un aspect cit mai ingrijit il constituie creşterea suprafeţei amenajate a zonelor verzi şi cu flori. Dacă in 1959 această suprafaţă era doar de 5.900 m, p., în acest an ea atinge cifra de 33.000 m. p. Această suprafaţă este considerată, in mod justificat, prea mică, de către tov. Virgil Pandele, director al I.G.O. Moineşti.”

I. TUDOR

sursa Arcanum

Adina Cristea-Palada

 Adina Cristea Palada scria la apariția unuia romanele prezentate:

„Am ezitat mult sa scriu despre acest trecut, cum să-l fac să renască și să-l redau inteligibil. Dar îl văd ca pe o datorie către descendenții mei și către toți cei care cred că rădăcinile smulse nu lasă urme…

Povestiri adevărate, pudrate ici și colo cu un praf de ficțiune, am vrut să fac din acestea un roman, ce ar putea fi citit de toți adulții nostalgici după copilărie și de toți copiii nerăbdători să devină adulți.”

Acest "Am invins" nu ar fi putut fi strigat cu atata convingere chiar si intre aceste coperti daca autoarea nu ar fi avut radacinile puternice, formate si crescute dupa, am putea spune, manualul nescris al unui bun-simt propriu generatiilor interbelice romanesti. Intoarcerea in vizita, acasa in Romania, dupa obtinerea cetateniei franceze, nu este una a fiului risipitor, ci este un moment cheie, care certifica folosirea din plin a talantilor intr-o lume straina si ostila, pe care autoarea a reusit sa o stapaneasca, impunandu-si profesionalismul si celelalte calitati, recastigandu-si treptat demnitatea, libertatea de actiune si prin urmare echilibrul interior. Cornelia Violeta POPESCU

Romanele se pot procura de la librării online, ca și cartea „Universuri în versuri”.

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ A ŢINUTULUI BACĂU ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XVIII-lea ŞI LA INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-lea - IOAN MURARIU

 

sursa Revista Carpica, nr. XVIII-XIX

Dincolo de dealul cu fagi -Gheorghe Jan Iscu

 

Note la biografia lui Costache Rosetti-Teţcanu

 Ca o continuare a articolului din Revista Carpica nr.15 în care este relatat momentul în care Costache Rosetti desfiinţează iobăgia de pe moșia sa de la Teţcani, în Revista Carpica nr.16, Paul Paltanea prezintă articolul „Note la biografia lui Costache Rosetti-Teţcanu”, din care am selectat următoarele fragmente:

„Desfiinţarea boierescului" va fi urmată de dezrobirea țiganilor. La 20 noiembrie 1855, C. Rosetti-Teţcanu anunţă Visteria Moldovei că şi-a dezrobit cei 34 de țigani pe care-i avea. Comentînd această atitudine umanitară, M. Kogălniceanu scria în „Steaua Dunării“: „Dumnealui Roset nu este nici minte stricată prin țeri străine, nici ideolog. Dumnealuï este desăvîrşit român, crescut şi trăit în țara sa, şi totuşi enunciă nişte idei radicale, care figură în programul progresiştilor celor mai înaintați. O dovadă mai mult că timpul au sosit şi pentru Principate de a se lepăda de ruşina trecutului şi de a recunoaşte puterea ideilor moderne, care în staturile civilisate ale Europii de mult s-au transformat în fapte".

Gestul lui C. Rosetti-Tețcanu, anticipat de altfel de V. Alecsandri care îşi eliberase țiganii la 1 iulie 1855 16, a fost apreciat de contemporanii săi. N. Ionescu, fratele lui I. Ionescu de la Brad, comunicîndu-i lui C. Negri, la Constantinopol, fapta „tînărului" Rosetti, ca şi apariția legii din 28 noiembrie 1855, pentru dezrobirea țiganilor, afirmă că acestea constituie „breşa prin care oştenii progresului la noi pot să intre în cetatea feudalismului...”

****

„În cea de a doua parte a domniei lui Grigore Al. Ghica, după retragerea trupelor țariste, turceşti şi austriece, mişcarea unionistă, sprijinită şi de domnitor, ia proporții tot mai mari. La propaganda făcută de V. Alecsandri şi M. Kogălniceanu, prin periodicele România literară" și „Steaua Dunării", se alătură şi C. Rosetti-Teţcanu care a intenționat, pe la sfîrşitul anului 1855, să publice, probabil, o broşură unionistă, neacceptată de cenzură. În legătură cu acest proiect, soția îi scrie de la Paris, la 14 ianuarie 1856: „Dar că nu ți-o primit ideile să fie tipărite nu mă mir... mai târziu poate că alții li-or învoi să să tipărească, dar trebui să mai aşteptăm".”

****

„Astfel în şedinţa din 30 mai/11 iunie semnează jurnalul prin care se cerea Unirea Principatelor sub un prinț străin, mai ales de rasă latină. Reîntors la Bacău semnează și poate chiar redactează actul de adeziune al băcăuanilor la mişcarea unionistă. Prin acest act, încheiat la 8/20 iunie 1856, băcăuanii declarau: „Venind vremea de a vorbi şi noi pentru binele ţării noastre şi a ne arăta dorințele unui viitor mai bun, ne-am strins acum într-un cuget şi într-o gîndire desbătînd cu mare cumpănire asupra tuturor împrejurărilor noastre politice, toți ne-am hotărît din suflet pentru Unirea Principatelor şi iarăşi pentru Unirea Principatelor”. După două zile, 10/22 iunie, C. Rosetti-Teţcanu semnează actul prin care băcăuanii îşi exprimau dorința „ca Principatele două surori, Moldova şi Valahia, să se întrunească într-un singur stat, sub numirea de România".”

 Întregul articol se poate citi online în Revista Carpica nr.16.

În Revista Carpica nr.17, într-un studiu, tot al lui Paul Păltănea , este prezentată o parte din corespondența trimisă de Costache Negri lui Costache Rosetti.

O altă postare despre Costache Rosetti-Tescanu de pe acest blog, în următorul link:

https://moinestipozitiv.blogspot.com/2019/03/costache-rosetti-tescanu.html

Biserica ”Cuvioasa Parascheva” – Hangani, Monument istoric

 „Sandu Leordariu (12 octombrie 1669 – 7 august 1757) a venit la Hangani în calitate de comandant de oști, urmaș al Mariei și Drăghiței din neamul lui Ilaș Șanga. Era stăpân al moșiei Urmeniș în anul 1698, iar acesta zidește biserica între 1700 – 1702, unde și este înmormântat împreună cu soția sa Paraschiva (8 iunie 1678 – 11 mai 1754), după cum reiese de pe piatra mormântului aflată în pridvorul bisericii.

Al doilea ctitor al bisericii este Sandu Loghinescu, care era vel-șatrar în 1767 și înfrumusețează biserica cu clopote, așa cum rezultă din înscripțiile în limba chirilică scrise pe ele la anul 1767, îmbogățește biserica cu cărți de cult după cum reiese dintr-un Penticostar (1768), Triod (1776), Cazanic (1781), Octoihul mic (1804), semnându-se cu ”Leordari logofăt de taină”.

Biserica a suferit mai multe intervenții, cele mai cunoscute fiind în 1927-1928 unde s-a și pictat de doamna F. Lucia. În anul 1940, în urma cutemurului, biserica a suferit foarte mult, astfel că în 1960 – 1962 au avut loc lucrări de consolidare. Până în 1981 – 1982 biserica a fost învelită cu draniță, iar în 1992 s-au făcut lucrări la învelitoarea bisericii.

Amplasată pe unul din punctele cele mai înalte ale zonei, biserica ”Cuvioasa Parascheva” poate fi văzută de departe. Astfel pictorul Ștefan Luchian, care a stat la Moinești în 1908 – 1909, a surprins frumusețea locului într-un tablou în ulei, intitulat „Pe valea Hanganilor”, iar dintre marile personalități ale vremii, și marele istoric Nicolae Iorga vizitează biserica din Hangani la anul 1938 – iunie, unde deschide mormintele ctitorilor.

Planul bisericii ”Cuvioasa Parascheva” – Hangani este treflat, zidită din piatră brută cu fragmente sporadice de cărămidă, iar grosimea pereților este de cca 1m. Mortarul întrebuințat este cel tradițional pe bază de var, atât în cazul navei cât și al turnului clopotniță.

Obiectele de patrimoniu ale bisericii sunt 2 clopote, datate la anul 1777 și Catapeteasma din secolul XVIII.”

Sursa text -Protoieria Moinești- Parohia Hangani

****

În articolul „Despre clopotele și clopotarii din zona Bacăului – până la 1859” scris de Elena Chiaburu, apărut în Revista Carpica nr. XLIII, aflăm despre inscripțiile de pe cele două clopote ale bisericii datate la 1777.

”Pe clopotul mare al bisericii din satul Urminiş (sau Hangani): S-au făcut de dum(nealui) + Sandul Loghinescul vel şat(rar), de dum(neaei) Paraschiva vel vel şat(răreasă), la biserica din Urminiş, + Prepodomna Paraschiva. 1777.”

„Pe clopotul mic al bisericii din satul Urminiş (sau Hangani): „Şi s-au făcut de dum(nealui) Sandul Loghinescul vel şat(rar) la biserica din Urmieiş (sic !), + Prepodomna Paraschiva. 1777.”

foto: site Protoieria Moinești