05 mai 2025

Ghimeş

 Din articolul „Tainele Universului Spiritualității Româneşti în zona Ghimeşului” scris de Petre Bilibok în revista „Art Bacoviensis” nr.1 din 2006.

„Asupra denumirii acestei aşezări, a circulat o istorioară prin care se spune că un cioban, care se aciuase printre primii locuitori, din cauza desişurilor din pădure (cum erau acestea la vremea respectivă), umbla mai mult călare pe un măgar. Acesta trebuia deseori îndemnat la urcuşurile destul de greoaie şi astfel s-a împământenit în preajma locului denumirea după cum era îndemnat măgarul: "Ghi-Ghi-Meş", iar prin contopirea acestor două componente s-ar fi născut denumirea localităţii ce se păstrează şi astăzi: GHIMEŞ.
***
Trebuie să amintim contribuţia marelui pedagog Grigore Tabacaru, prin grija căruia între anii 1924 şi 1925, a funcţionat o Universitate de Vară pentru cadrele didactice din zonă şi pentru oamenii acestor locuri, după modelul celei conduse de marele istoric Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Învăţătorul I. N. Mitrofan preciza că „pentru aplicarea în şcoală a pedagogiei şi didacticei experimentale, este necesară pregătirea cadrelor didactice, iar Grigore Tabacaru a înfiinţat «Universitatea liberă» de la Ghimeş, [. „] care a funcţionat între anii 1924-1925 unde a ţinut lecţii şi conferinţe privind educaţia nouă, cât şi popularizarea ştiinţei şi culturii."

Sursa: Biblioteca Digitală a Publicațiilor Culturale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu