„Acum, cu trenul, în sus, pe valea Trotușului.
Nu mai e valea îngustă a Slănicului, între două singure șiruri de dealuri, ci înălțimile verzi sunt risipite în toate părţile, până în depărtările vinete.
Dărmăneştii, cu exploatațiile de păduri ale d-lui Barbu Ştirbei.
În apropiere, e cheresteaua cu aburi a «societăţii anonime», adecă a casei Goetz. Într'un imens hambar, şeisprezece maşini lucitoare prefac în scânduri buturugele rotunde, care se aduc pe apă şi cu trenul şi sufăr aici o altă prefacere. Alături, o enormă roată de fier e pusă în mişcare de aburul ce vine dintr'o odaie întreagă de cuptoare. Larga curte e plină de clădăriile înnalte ale scândurilor pe care trenul le duce în toată ţara şi, prin portul Galaților, peste hotare. Trei sute de lucrător, Români, destui Evrei şi mulţi de alte neamuri, fac pe zi 20-30 de vagoane.
Satul are o şcoală foarte frumoasă, Biserica, ce răsare din ierburi înflorite, răsună de cântările slujbei de Duminecă. E plină de o asistență foarte credincioasă. Femeile stau lângă ușă: poartă conciuri, cele măritate; îmbrăcămintea lor se deosebeşte mult dela una la alta: sunt fote şi fuste groase de postav bătător la ochi, cămăşi cu arnici şi cămăși bătute cu fluturi. Bărbații, cari ocupă mijlocul naosului, poartă sumane cafenii sau podoaba grea şi scumpă a cojocului. Slujba preotului, încă tânăr, e bună; dascălii stâlcesc grozav cuvintele, trăgând pe nas cântecul; țerani și ei, poartă veșmântul obişnuit al acestora. Cerşetorimea e înfăţişată printr'un Țigan tânăr cu picioarele sucite. Curtea boierească e un frumos castel, clădit de arhitectul Ateneului. Unul din din cele mai mari parcuri din țară o încunjură, şi un crac al Trotușului aleargă vioiu şi limpede, supt podeţuri de lemn și de piatră. Unii din copaci au întrecut vrâsta de o sută de ani și adunarea lor în alei umbroase face unul din cele mai desăvârşite drumuri de taină şi linişte. Se zice că în castel se păstrează frumoase colecţii din călătoria în Africa a domnilor Ghica, tatăl și fiul, a căror primejdioasă și costisitoare excursie a adus adevărate foloase ştiinţii.
În razele voioase ale dimineții, satul se arată vesel, tot aşà de bine clădit ca și celelalte din această parte muntoasă. Pe drumurile vecine vin cete de țerani în haine de serbătoare, pe când altele pleacă în răcnetele de bucurie proastă ale betivilor ce se clatină. Veniturile mai mari decât aiurea şi necunoştinţa mijloacelor de a le întrebuinţà au răspândit și răspândesc crâşmele, înfloritoare în acest colț fericit de ţară, unde pretutindeni sunt bogății ce se pot smulge pământului. La Ciobănuş e o fabrică de sticlă, la Asău se scoate lignitul, la Moineşti e păcura, la Tarcău piatra. Apele minerale de iod, de pucioasă țâşnesc ici și colo, fără a fi culese încă şi întrebuinţate. Numai dacă atâta bogăție ar folosì în adevăr neamului nostru, și nu vânătorilor de câştig în țerile sălbatece, neputincioase și nevolnice!
Şi Comăneştii are teatru: de o parte a fost vechea noastră cunoştinţă Popov, de alta d. N. «Pascaly» oferă priveliști interesante şi scene tragice într'o «Kafene» condusă de un domn cu șapcă, la ale cărui învitări răspundem prin cel mai puțin politicos din refuzuri.”
„Sate și mănăstiri din România” - Nicolae Iorga
Sursa BCU Cluj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu