„Întorsul dela Palanca, unde am sosit pe un drum de noapte.
Staţia e o căsuţă de lemn: vama se află dincolo de Ghimeș, pe pământul unguresc. Înnălțimea e mare, ceia ce arată și vântul pătrunzător de rece care flutură supt cerul albastru şters al celor patru ceasuri de dimineață, mânând încet frânturi de nouraşi negri. Dar stânca goală, revărsarea de pietriş, sălbătăcia măreață a culmilor nu se văd nicăiri: munţii, cari stau gârbovi în toate părţile, ca un sobor de moşnegi, sunt înveșmântați într'o catifeà întunecată de brazi. Prin mijlocul lor curge Trotuşul, abià țişnit din izvoare: e numai o șuviță îngustă de apă neagră, strecurându-se pe prund.
De-a lungul lui duce cea mai înceată călătorie cu trenul, oprită câte jumătate de ceas la fiecare stație. Afară de neînţeles de luxoasa haltă care poartă numele inginerului ce a construit linia, d. Ilie Radu, celelalte stații nu sunt altceva decât case terăneşti mai bune, care au fost, de bine, de rău, potrivite cu noul lor scop; alte case de ţară sunt întrebuințate pentru locuința personalului. Și, când în față se întrec toate florile grădinilor vechi ale Moldovei, când un mănunchiu de copii cuminți îşi ieau la fereşti «cafeaua de toate zilele», atunci aşà nişte căsuţe smerite îți par mai frumoase decât tot haosul de turnulete, arcade şi fereşti încadrate cu smalturi, din care dorința de a uimì și a risipì a format gările altor linii nouă.
Trotușul se strecură, se rupe în ramuri, se împrăştie pe prundişul larg, se uneşte iar, spumegă lovindu-se de pietre. întră în hotare de lemn pentru a mişca fierăstraie şi, în jocul său nebunatec, scânteie ca o platoşă de oțel. Valea lui e de o lărgime măreață, sămănată aproape necontenit cu frumoase case de lemn şi şindilă, când strânse la un loc ca o turmă de oi sfielnice, când risipite rar; câte o movilă jupuită pare rămasă în drum, în revărsarea unui puhoiu uriaş din vremile sălbatece ale pământului. Unele înnălţimi apar spintecate de bolovani şi pustii, altele, acoperite numai cu covorul de catifeà al ierbii, sunt împărțite cu garduri de nuiele și poartă câte un lan de porumb terănesc. De două ori înjugat cu poduri, îndrăznețul muntean ni taie drumul iarăşi ceva mai departe, şi, ajuns acum puternic, el cară în preajma Comăneştilor buștenii codrilor către marele fierăstrău cu aburi.
El e viaţa unui întreg Ținut, dintre cele mai strălucite ale ţerii. Odată și pe malurile lui ca şi pe ale Slănicului erau vechi aşezări ungureşti din evul mediu; aceasta o arată și numele de astăzi ale unor sate: Agaş, Asău. Goioasa, Brusturoasa sunt, din potrivă, nume romăneşti, iar Palanca e numită aşà după o palancă, o mică cetate de graniţă. Tipuri ungureşti, plete și mustăți bălane, ochi mici, fețe rotunde, peliță roșcovană se mai văd încă, dar limba străină a murit de mult aice, şi tot aşà legea catolică a trecutului. Bărbaţii poartă pălării rotunde, cu margenile mici, sumane cafenii, cojocèle, adesea ori cusute în arnici, și ițari strimţi. Femeile se înfăşură în fote roşietece, negrii, dintr'o singură bucată, care se încheie sus, în față; unele din ele au însă rochii înfoiațe, ca ale Unguroaicelor, de postav gros, ros şi negru; la câtevà am văzut fuste de mătasă neagră cu dungi albe pe poale, pieptare de catifea cusute cu fir de aur ca în Serbia şi în Turcia și cămăși așă de bătute cu fluturi, încât nu se mai cunoaşte pânza. Oamenii sunt curați, zdraveni: pădurile îmbogățesc, şi mine la Asău pulberea de lignit curge printre brazi în fața staţiei, fierăstraie, fabrici adaugă la trebuinţa unei munci care răsplăteşte bine.
Vezi, în acest drum de dimineață, satele trezindu-se. La 4, Palanca doarme încă întreagă. La 5, se zăresc în cale fete albe, mlădioase ca o creangă înflorită, care se coboară spre Trotuș cu cofița sau cu undița 'n mână. Câte un flăcău li răsare înnainte la întors, şi ele se opresc pentru două vorbe de glumă, iar, când el pleacă, hotărît şi mândru, se întorc să-l vadă cum urcă voiniceşte cărarea lângă pârâu. Câte o bătrână gârbovită trece pe mal, depănându-şi firul din furcă. Vitele merg la păşune în luncă. Doi tineri fac calea împreună, și el cearcă să prindă mâna ei, care se smulge sfioasă: la fântâna din răscruce el ridică donița pentru amândoi.”
„Sate și mănăstiri din România” - Nicolae Iorga
Sursa BCU Cluj
Numele inginerului care a proiectat calea ferată și gările din zona noastră, inclusiv gara Moinești este Elie Radu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu