Din istoricul Solonțului

 Solonţul este un sat din raionul nostru, situat nu departe de oraşul Moineşti, distanţă de vreo 14 km.

Dacă am face o călătorie din Moineşti la Solonţ, ar trebui s-o luăm pe şoseaua regională Bacău- Moineşti, către miazănoapte, de-a lungul Tazlăului Sărat. După aproape o oră de mers, cu căruţa, trecînd prin satele Măgireşti şi Stăneşti, am ajunge pe culmea cea mai înaltă a dealului Şerba. De aici se poate vedea peste tot de jur împrejur, aşa că, dacă ne-am întoarce privirea îndărăt, am vedea alergînd spre miazăzi dealurile desprinse din şirul Măgura Moineştiului, descrescînd în zare satele Poduri, Bucşeşti şi Leontineşti.

La stînga se odihneşte dealul Osoiul, cu sonde, dedesubt Tazlăul Sărat curge în albia lui îngustă udînd insule de verdeaţă, unde salcia pletoasă şi plopul argintiu se înfrăţesc cu cătina roşie.

Zarea se opreşte apoi spre apus la zidul adevăraţilor munţi, cu crestele acoperite primăvara de zăpada care se adăposteşte acolo mai prelung decît aiurea. E muntele Cărunta cu pajiştile chemătoare; e lumea stînelor, care îşi trăiesc viaţa pe ţancurile priporoase ale vîrfurilor împodobite cu nori.

În partea opusă, spre răsărit, orizontul este nesfîrşit; cerul şi pămîntul se confundă, se contopesc în ceaţă fumurie caracteristică depărtării.

În faţa noastră, în vale, se desfăşoară satul Solonţ cu casele răsfirate pe şerpuitul capricios al pîrîului care se zăreşte în fundul adînc al văii.

Nu e punct mai prielnic însă pentru a observa frumusețea şi varietatea satului Solonţ, ca şi feluritele lui bogăţii naturale, decît vîrful dealului Şerba, din preajma Solonţului, cu şoseaua şerpuită care duce în sat.

Îndărătul dealurilor din jurul satului sînt izvoare cu ape sărate, atît de multe încît înainte vreme nici nu era nevoie de sarea de la Tg. Ocna. La poalele dealurilor, pădurile sînt înlocuite cu pomi roditori şi vii, iar în zarea depărtată, pe Valea Colnuşului, sclipesc în timpul verii, sub legănarea vîntului, valurile de griu auriu, ori frunzele late ale porumbului.

Drumul care coboară la vale dă apoi în sat, scoţindu-ne in cale cele dintîi case cu acoperiş ţuguiat de şindrilă, cu cerdacuri înflorite, cu stîlpi ciopliţi cu măiestrie şi cu flori de lemn la streaşină. Drumul coboară un pripor scurt şi trece primul podeţ aruncat peste pîrîul Solonţului.

Apa înnegrită de păcură se scurge peste pietrele murdare, sclipind în mii de culori în bătaia soarelui.

De aici drumul merge numai de-a lungul pîrîului sărind cînd într-o parte cînd în alta, trecîndu-l de zeci de ori.

★

Pe la anul 1500 nu se pomenea de satul Solonţ, existau doar cîteva case răzleţe. Locuitorii care au format mai tîrziu această aşezare au venit în mai multe rînduri din diferite ţinuturi. Primii care sau aşezat aici sînt doi răzeşi din fostul sat Cristeşti care, după cît se mai ştie, era situat nu departe de actualul sat Solonţ. Cristeştiul a fost situat pe pîrîul Colnuş, pîrîu care există şi azi. Fiind situat pe pîrîul Colnuş se poate ca locuitorii din satul Cristeşti, din cauza năvălirilor unor popoare care aveau trecerea pe Valea Tazlăului Sărat s-au retras mai în munţi, unde au găsit un Ioc potrivit de apărare în valea pîrîului Solonţ, înconjurat de o parte şi de alta de munţi unde mai greu se putea pătrunde. Aici impreună cu alţi oameni de prin partea locului, au format sat avînd la îndemînă păduri întinse, loc de păşune prin poieni, izvoare cu apă sărată şi locuri de unde izvora păcura, (dovadă Poiana Păcuresei, despre care povestesc bătrînii).

Locul de pe Valea Colnuşului, împreună cu satul precum şi munţii de prin împrejurimi, au ajuns mai tîrziu în mîna familiei Crupenschi Solonţeanu, apoi fiind moştenit de Iordache Pruncu.

Iordache Pruncu era risipitor şi îl plăcea să joace cărţi, din care cauză averea pe care o moştenise, făcută pe spinarea celor oropsiţi, a pierdut-o jucînd cărţi cu prinţesa Elena Sturza.

Din cele cunoscute, satul Solonţ se poate considera aşezat definitiv în prima jumătate a secolului XVI-lea de către diferiţi oameni veniţi de prin alte părţi şi de către cei de baştină.

Locuitorii care au fost de baştină ar fi: Poroşnicenii, Bujorenii, Brăinăştenii şi Florenii. O parte din cei care au îngroşat mai tîrziu populaţia satului, au venit cu Crupenschi din Transilvania : Ungurăşenii, Comăneştenii, Uturenii şi Lăzărenii, iar o altă parte printre care neamul Grecu, Cucenii, Prătenii, Chelăreştii, Spătărenii, şi Tigăenii au venit cu Iordache Pruncu şi prinţesa Elena Sturza. Unii au venit din satele din prejur ca : Ilueneştii de la Valea Arinilor, Mărienii de la Scorţeni, Căptălenii de la Ludaş etc.

Din fosta moşie a lui Iordache Pruncu în 1864 au fost împroprietăriţi o parte din ţăranii satului.

Satul Solonţ a devenit apoi din ce în ce mai important din punct de vedere industrial, căci au început să se sape puţuri de păcură. Dar această ramură a industriei care începuse să se dezvolte în Solonţ nu aparţinea poporului, cum aparţine acum, ci era stăpînită numai de două, trei persoane şi de capitaliştii străini. Sondele aparţineau societăţilor capitaliste „Steaua Romînă“ şi „Danubia“. Muncitorii duceau o viaţă de mizerie. De nenumărate ori ei şi-au arătat nemulţumirea. Există muncitori care au luat parte la greva generală din 1920 aşa cum e bătrînul Dragomir Grecu, care trăieşte şi astăzi povestind de nenumărate ori despre viaţa grea pe care a dus-o în timpul orînduirii capitaliste.

Azi satul Solonţ, şi-a schimbat faţa. Este brăzdat de firul care a aprins, nu de mult, „lampa lui Ilici“. Muncitorii merg cu toată inima la muncă ştiind că tot ceea ce fac este acum pentru viaţa fericită a lor şi a copiilor lor.

TAMARA ANDREI – învăţătoare”.

Flacăra Moineștiului 1957, sursa Arcanum

****

Potrivit mai multor publicații, la Solonț a existat o comunitate catolică, fapt menționat și în Revista Arta Bacoviensia: „Pe Valea Trotuşului, în secolul al XVII-lea, sunt atestate cele mai multe aşezări din tot Evul Mediu. Misionarii şi prelaţii catolici descopereau în intervalul 1599-1697, comunităţi catolice, atestate în izvoarele istorice externe, printre care în 1599 la Solonţ, în Depresiunea Tazlău, pe cursul superior al pârâului cu acelaşi nume.”