Pe grup s-au purtat discuții despre evenimentele teatrale din Moinești. Într-una dintre postări a fost menționată echipa de teatru a Liceului Teoretic Moineşti. Din amintirile consemnate de Ionuț Preda în cartea „Repetiție la «SICILIANA»”, descoperim numeroase detalii interesante despre activitatea acestei trupe și atmosfera din culisele spectacolului. Volumul include de asemenea și textul piesei de teatru.
Câteva fragmente din prefața cărții, care pentru unii vor stârni amintiri, iar ceilalți vor descoperi o pagină din istoria teatrului moineștean.
„Am avut norocul și onoarea să fac parte din trupa de teatru a Liceului Teoretic Moineşti, în anul 1974, accidental. Spun asta pentru că înainte cu doar două zile ca această trupă să aibă premiera spectacolului de teatru "Siciliana" de Aurel Baranga, un părinte și-a retras odrasla din trupă.
Ajuns în această situație dificilă, regizorul şi producătorul acestui spectacol, Florin Zăncescu, un elev ca și noi, neavând altă soluție, apelează la mine pentru a înlocui actorul retras.
La acea vreme, vorbim de anul 1974, eu deja mai jucasem în câteva spectacole de teatru și estradă, regizate de tatăl meu, Ionel Preda, la Clubul "23 August" al Întreprinderii de Petrol Moineşti.
*****
Aşa am ajuns în această trupă, alături de actori debutanți, care nu mai jucaseră niciodată pe o scenă a unui teatru. Şi, chiar dacă erau toți talentați, au reușit să fie foarte buni la spectacol prin munca asiduă și dârzenia regizorului ce i-a condus, care căuta mereu perfecțiunea în interpretare. Pe atunci, regizorul era doar un elev din anul III - Florin Zăncescu - dar astăzi e un actor consacrat al acestei ţări.
*****
Am adus un aport substanțial la realizarea acestui spectacol, făcând machiajul actorilor cu ajutorul unei truse profesioniste ce aparținea tatălui meu. Actorii, datorită vârstei, făceau toți roluri de compoziție.
Alături de cei opt colegi, care nu știau nimic despre teatru decât ceea ce-i învățase regizorul nostru şi-i învăţase într-un mod autoritar! eu, care mă născusem într-o familie de actori și care evoluasem pe lângă actori de elită, mă simțeam oarecum superior.
Cu Florin am legat o prietenie care dăinuie de aproape cincizeci de ani. Pe lângă faptul că era extraordinar de talentat ca actor, era şi un bun organizator de spectacole. Munceam împreună ca maşinişti, căram și montam decorurile înainte de spectacole.
„Siciliana" a fost piesa de teatru unde am devenit un actor altruist, gata să mă sacrific pentru colegii mei de scenă sau pentru reușita spectacolului.
****
Am scris această carte spre veşnica amintire a celor nouă actori care în acele vremuri tulburi din punct de vedere politic și social au realizat cea mai mare performanță pentru liceu, pentru oraș și chiar pentru judeţ: locul I pe țară.
La concursul final, preşedintele juriului a fost marea actriță Dina Cocea, iar premiul ne-a fost înmânat de actorul Şerban Cantacuzino, nişte somități în lumea teatrului românesc.
În urma acestui măreț succes, trupa a fost recompensată cu o vacanță pe litoral, unde am susținut spectacole în taberele din Năvodari. Iar eu am fost grațiat de unele dintre faptele mele rele și am fost trecut la matematică.
Azi, mai mult de o jumătate din actorii acestei trupe nu se mai află printre noi, dar sunt convins că și-au ocupat deja locuri în loja timpului fără de sfârşit și privesc cu nostalgie și dragoste spre lansarea primei piese de teatru scrisă de un dramaturg moineştean.
*****
Personaje:
FLORIN (Bebe)- elev anul III de liceu, 17 ani;
LILIANA (Fifi)- elevă anul III de liceu, 17 ani;
IONUT (Tache)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
TANŢA (Jeni)- elevă anul IV de liceu, 18 ani;
CODRUŢ (Tiberiu)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
LILI (Muki)- elevă anul III de liceu, 17 ani;
SORIN (Anton)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
LIDIA (Tinca)- elevă anul IV de liceu, 18 ani;
SILE (Nichi)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
MARIANA (machior şi sufleor)- elevă anul IV, 18 ani;
CĂRĂBUŞ (inginer de sunet)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
GOGU (fotograf)- elev anul IV de liceu, 18 ani;
PROFESOARA BORDIANU, 24 ani”
Înregistare de la lansarea cărții la Moinești, în următorul link:


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu