„Din relatările unor localnici amatori de fotbal, în Moineşti jocul cu balonul rotund a început să fie practicat de prin anul 1930.
Prima echipă care a luat fiinţă a fost „Măgura" Moineşti, formată din amatori recrutați din rîndul studenților şi elevilor care veneau vara în vacanţă. Printre jucătorii din prima echipă locală se numărau: C. Leibovici, Antonescu, Haimsohn, Andreescu, Pădureanu şi alţii. Numărul posturilor în echipă era acelaşi ca şi prezent, cu excepția că stoperul şi mijlocașii jucau pe linia de atac.
Jocurile erau organizate pe campionate de plasă şi județene. Echipa moineşteană se situa printre primele 3 din campionatul județean. În meciurile disputate cu echipa fabricii de postav din Buhuşi şi a ceferiştilor bacãoani, acasă sau în deplasare, moineştenii reuşeau mai întotdeauna să obțină rezultate frumoase.
Jocurile se disputau pe un teren de lîngă gară, iar apoi s-a construit terenul de fotbal de pe dealul „Micleasca”. Mărimea terenului de joc s-a păstrat pînă astăzi. Barele porților erau pătrate. Arbitrajul se făcea numai cu arbitru de centru.
Prin anul 1946 încep să apară primele echipe de club, jucătorii fiind recrutați dintre muncitorii şi funcţionarii care lucrau în industria petroliferă. În anii care urmează, unele dintre echipe se consolidează din ce în ce mai mult, astfel că în anul 1956 moineştenii reuşesc să intre în campionatul de fotbal, categoria C.”
Flacăra Moineștiului 1957 - sursa Arcanum
PS Numele echipei „Măgura” figurează în presa epocii încă înainte de 1930, fiind menționat și în paginile ziarului Universul din 1929.
„Pe terenul sportiv a fost un match de foot-ball între echipele Măgura-Moineşti şi Cireşoaia-Tg.-Ocna. Rezultatul 5 :0 pentru Măgura-Moineşti.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu